Morrissey: „Muzica pop a devenit slabă și obsedată doar de oameni foarte, foarte proști”

0
38

morrissey (600 x 375)Într-o postare publicată astăzi (18 martie) pe site-ul True To You, intitulată „Toți cei buni ne-au părăsit”, Morrissey critică, la fel de dur cum ne-a obișnuit, industria muzicală și societatea de consum în care trăim:
„Îmi este foarte greu să trăiesc astăzi, în această eră electonică foarte crudă. Suntem hrăniți doar cu carnagiu și ruină și trebuie să digerăm aceste imagini zi de zi… așa că nu este de mirare că părem cu toții terorizați… Trăim într-o societate stupidă bazată pe reclamă, reclamă, reclamă… lucruri pe care nimeni nu le vrea. Este greu să rămâi indiferent și să nu răspunzi. Până la urmă, nimic din ceea ce primim nu are legătură cu ceea ce ne dorim. Chiar și dacă ești un om creativ pare astăzi un lucru fără speranță pentru că muzica pop a devenit slabă și obsedată doar de oameni foarte, foarte proști. Este fascinant cănd te gândești cum a putut Radio One să-l intervieveze pe William Burroughs! Sunt sigur că astăzi, directorii de programe de la Radio One ar renunța imediat la William Burroughs în favoarea lui Little Boots. Așa că avem de-a face cu oameni care nu au nimic, dar partea cea mai rea este că își doresc chiar mai puțin decât au. În aceste condiții mă uit la Richard Davalos și la James Dean nu ca la niște oameni dintr-o eră mai simplă, ci ca la niște oameni care aparțin unei societăți secrete frumoase. Nu mai poți spune așa ceva despre nimeni în 2016”.
 

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here