Formația Phoenix a lansat primul primul volum al cărții „Colecție de partituri“ în cadrul unui eveniment desfășurat la Sala Lira din Timișoara, înaintea concertului pe care trupa îl va susține în această seară în Piața Libertății numit Rock for Revolution, unde alături de ei vor mai cânta Dincolo de Ziduri și Dragoș Moldovan.
„În primul rând mulțumesc orașului că-și mai aduce aminte de noi și că ne-au invitat la acest eveniment. Noi am venit să împărtășim bucurie, atât pentru fani cât și pentru cei care nu ne cunosc. Vom cânta în această seară și sperăm ca în 2022 să revenim la Timișoara într-o sală de sport sau un loc mai mare. Noi întotdeauna dăm ce avem mai bun din noi. Am simțit nevoia să lansăm această carte pentru că pe Internet există tot felul de melodii de-ale noastre scrise fals.
În această carte, pe lângă partituri există și un cod QR cu ajutorul căruia cei interesați vor avea parte de surprize. Cartea se va găsi la magazinul Viniloteca și în viitorul apropiat va putea fi comandată și online. Nu sunt neapărat cele mai cunoscute piese ale noastre și pe viitor ne gândim să mai facem volume…cronologic sau amestecate…vom vedea. Cartea s-a născut și pentru că mulți vroiau să ne cânte piesele corect. Așa că am venit în sprijinul lor“, a spus liderul formației Phoenix, Nicu Covaci.
Citeste mai mult aici: https://www.pressalert.ro/2021/12/nicu-covaci-lansat-primul-volum-din-colectia-de-partituri-phoenix-la-timisoara-pregatim-mai-multe-evenimente-speciale-pentru-anul-viitor/
- Morrissey la Arenele Romane…. cronica unui concert care n-a fost…. (10.07.2025) - iulie 10, 2025
- Vacanță mortală pe litoral. Gropi adânci de trei metri au apărut la mal, în urma lărgirii plajelor. Cele mai periculoase stațiuni - iulie 10, 2025
- Manelele, eliminate de pe „Arena Națională”. Mihai Stoica și-a mai făcut rost de un dușman - iulie 10, 2025