ORA ÎN PLUS, ORA ÎN MINUS

martie 30, 2014

Nu ştiu dacă postarea va fi vizibilă azi, 30 martie, pentru că pe Google Chrome sunt blocat. Avem o oră de vară care ne tulbură existenţa. Nu se putea aştepta până la începutul verii??? Unii spun că nu-i afectează, alţii se plâng de efecte negative. La mine, primul afectat e site-ul, atacat a doua oară într-o săptămână! Poate se găseşte cineva să rezolve, dar să şi explice ce se petrece. Mă indispune această neputinţă, dar şi faptul că oamenii care-şi asumă responsabilităţi în acest domeniu, par tot atât de nepregătiţi ca şi mine. Cei care ne găzduiesc de atâta timp ar trebui să deţină soluţii prompte. Eu aşa cred, până nu aflu o explicaţie care să mă luminizeze asupra cauzelor!
Şi ceva pozitiv, dar nu mult! Întâlnirea cu ascultătorii de vineri noaptea a fost foarte plăcută. Cel puţin asta am simţit eu Iulia şi Emilia (care a şi scris câteva gânduri într-un mesaj privat). 600 de săptămâni sunt foarte multe, dar nu atât de multe cât să însemne ceva pentru unii care mimează prietenia, preocuparea, interesul. A fost emoţionant să primim mesajele celor care chiar ţin la acest loc al comunicării, al relaţiilor interumane, nu doar virtuale. Dacă din partea celor din RRA nu mă aşteptam la absolut nimic, din partea lumii artistice, a foştilor mei musafiri speram să existe semne. E un eveniment comun, jurnalistic, profesional, nu privat. Normal (în mintea mea) era ca cei 300-400 de oameni ai muzicii să fie pe fază. Printre ei mulţi s-au cerut în emisiune, s-au oferit, s-au autopropus…Absolut toţi au beneficiat de promovare de 3-5 ore. 2-3 vorbe meritam. Excepţiile confirmă regula şi le rog, pe ele, pe excepţii, să nu se supere!
N-am avut posibilitatea financiară să le ofer un tort musafirilor din ediţia 600, dar m-am bucurat că aveam CD-uri promoţionale de la oameni de bine ca Ioana Sandu, Alina Manole, Ovidu Komornyik ş.a. Eu aşa sunt, pe stil vechi. Fac cadouri de ziua mea, a emisiunii. Cred că sunt profund depăşit de gândirea zilelor noastre. Şi nu mai am timp să mă adaptez, să mă schimb…
Aseară am fost cu Andrei şi Violeta la Gara de Nord. Prima vizită în această formulă. Un debut spectaculos, pentru că cel mic e îndrăgostit de trenuri şi locomotive. Am văzut ce lume de film se învârte la intrare şi pe lângă peron. Atâtea figuri dubioase n-am zărit de mulţi ani, iar aurolacii cu pungile la gură erau la vedere. Ca şi poliţiştii, care se odihneau într-o maşină la 10 metri de ei…Cel mic s-a bucurat să vadă cum arată cabina unei locomotive pentru că omul de acolo a deschis uşa larg şi i-a oferit şi un efect sonor care l-a speriat niţel. În vagoane n-am urcat pentru că ne era frică să nu plece cu noi!