1. A trecut pe la mine Alexandru Andrieș și, de data asta, a adus albumul complet ”Disc domestic”. 20 de piese mixate și masterizate de Victor Panfilov. Este un singur cover, piesă preluată de la Paul Simon, cu varianta în limba română asigurată de Al. Andrieș. Cum vizita a fost foarte scurtă, am stabilit că ne vedem într-un cadru organizar cam peste o lună!
2. „Rock sub seceră și ciocan” este un proiect necesar și binevenit. Nelu Stratone m-a invitat și am acceptat să merg la ClubA, acum când nu se mai fumează acolo. Despre proiect va vorbi mai multe Nelu pe pagina lui de FB. Eu m-am bucurat, deși numărul celor care au avut curiozități, dorințe, chef, era foarte mic. Atmosfera a fost plăcută, prietenească. Erau invitați, cu amintirile și documentele lor: Bebe Astur (fondator Solaris, un entuziast povestitor), Mihai Manea Croco (un documentarist înfocat, dar și manager Barock), Radu Nicolescu (un mare admirator al lui Cornel Chiriac, dar și al altor promotori de muzică bună).
David A. Marin e un tânăr extrem de talentat care a cântat câteva piese cu substanță. Cu siguranță vom mai auzi despre el. Un astfel de proiect merită o expinere mult mai largă, o promovare intensă. Și nu mă refer la prezența mea ocazională, ci a ansamblului. Este important ca generațiile să vorbească despre momente trăite în lumea rock-ului, a muzicii pop sau a discotecilor din anii 60-70-80. Să profităm de noi, cât mai putem povesti, mă gândesc. Apoi urmează fabulații, falsificări, minciuni și e păcat. Casa de pariuri literare (CDPL), care care girează și evenimentele, a editat o serie cărți de interes, cărți cu și despre oamenii implicați în fenomenul pop-rcok: ”Jurnal de Rocker Doru Ionescu”, ”Florin-Silviu Ursulescu în dialog cu Doru Ionescu”, ”Playlist”-Mihai Blidaru, ”CLUB A-42 de ani- Muzica tinereții tale”, carte semnată de Doru Ionescu. Am mai primit o carte din partea lui Gabi Gomboș, ”Rock N Zărnești” apărută la Editura Quadrat, Botoșani 2016. Vedeți ce seară bogată am avut? M-am dus cu amintiri, am venit cu un raft de cărți! Le mulțumesc celor prezenți, inclusiv lui Mihai Forsea, care a înregistrat video tot ce s-a întâmplat. Eu mai am de spus de 100 de ori mai multe, dar o voi face, cu drag, când va veni cineva să mă întrebe, poate chiar pentru colecția amintită.
3. Steaua ,cu rezervele sale de lux, a bătut Astra cu rezervele simple cu 2-0 în Cupa Ligii. Urmează titularii ambelor echipe în play-off!
4. Mă bucur că Taxi a retras video-clipul, pentru a-l scoate pe Grigore Leșe de acolo. Un gest firesc și costisitor.
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025