Blasfemia manifestului oniric

0
16

Dan-Teodorescu-Taxi aArticol preluat de pe site-ul cafegradiva.ro
S-a auzit clar si raspicat zilele trecute o intrebare: Dumnezeu prefera lemnul si spatiile mici? Raspunsul era cat se poate de simplu, dar am sa-l mai aman putin pentru ca in ciuda simplitatii si transparentei lui, intrebarea a rascolit mintile si a pus la indoiala credinta. Cu mare rapiditate intrebarea a devenit un referendum antireligios, un atac la adresa Bisericii si chiar un sabotaj contra neamului romanesc, cum afirmau unele voci. In rascoala starnita contra galcevei lemnului si a spatiilor mici (este admirabil cum au reusit cei de la Taxi sa ofere melodicitate unui vers atat de ingineresc) s-a uitat de unde s-a plecat. Era vorba despre un cantec, in care culmea, era vorba despre un vis. In care se facea ca visatorul traia experienta unei epifanii:
Azi noapte am avut un vis. Catedrala Mantuirii Neamului Romanesc era gata, iar eu m-am dus la catedrala sa il caut pe Dumnezeu.
Travaliul visatorului nu este unul facil, caci dupa cum stim, visul se construieste la intersectia unei dorinte (reprimate, refulate) cu satisfacerea ei (deghizata, si nu de putine ori conflictuala). Aceasta ambivalenta este excelent exprimata in urmatorul vers:
Sunt convins ca era acolo, dar pur si simplu nu l-am gasit eu.
Cautarea este un proces complex, de lunga durata si doar simpla sa contextualizare nu garanteaza si insight-ul. Visatorul rataceste prin toate incaperile mintii sale denumite in fel si chip, apoi pleaca pe strazile orasului si, in cele din urma, depaseste rezistentele derutei sale si il gaseste pe Dumnezeu in bisericuta din lemn, intr-un spatiu mic.
 
Puteți citi articolul în întregime aici:
http://www.cafegradiva.ro/2016/04/blasfemia-manifestului-oniric.html?m=1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here