PRIMA NOAPTE CU ELENA 8.10

0
30

Elena Carstea 2016Nu ne-am văzut de mult. Elena Cârstea Muttart e plecată în SUA, unde locuiește cu soțul și fiicele măricele deja. A venit în țară din motive personale, iar cu o zi înainte de plecare a acceptat invitația mea de a povesti la RRA ce vrea ea, ce o întreabă lumea. Și a fost o noapte deosebită. 4 ore bogate în relatări, comentarii, replici. O cunosc pe Elena din 1982, când am lucrat la Paradis, în Jupiter unde ea debuta în cântatul în baruri cu program artistic. Elena a fost colegă de grup muzical cu Gyuri Pascu în anii adolescenței, a colaborat cu mulți compozitori, a scris piese de succes, a participat la concursuri Eurovision, a lansat pe piață ”vorbe de duh”, a scris poezioare, a criticat, s-a certat, s-a împăcat cu multă lume. O fire rebelă, cu mult talent, cu simțul umorului, care la 53 de ani analizează cu luciditate scena muzicală din țară. Avea 32 de ani când un producător (un tâmpit al vremurilor noi!) i-a spus că generația ei, muzica ei nu mai are cerere. Nu s-a lăsat și a răzbit cât a putut. Am vorbit despre prietenii posibile și imposibile, despre culise, despre statutul de mamă (este foarte mândră de realizările fiicelor sale). Visează la un concert al ei, cu o orchestră simfonică pe scenă. Dacă s-ar găsi un sponsor, un producător adevărat și serios, s-ar putea îndeplini. Elena merită acest cadou de la viață!
Din diverse motive obiective și subiective, aceasta a fost prima ei apariție în studioul Psihologului muzical în cei aproape 14 ani de existență ai emisiunii!

Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here