Proteste, biciclete, heavy-metal și folk… Toate într-o singură zi! (21.09.2013)

Un lucru este cert! Dacă locuiești în București, dar din diverse motive, nu vrei să salvezi nici Roșia Montană, nici câinii, și pe deasupra nu ai nici bicicletă, atunci e mai bine să stai acasă! Să le faci rating televiziunilor, să dormi, să spargi semințe pe geam… fă, ce vrei, dar nu ieși din casă! V-o spune „Stan pățitul”!
Astăzi, după ce m-am odihnit bine, am plecat cu un zâmbet larg pe față spre Arenele Romane unde urma să aibă loc festivalul „Metalhead Meeting”. Îmi făcusem eu un calcul în minte, astfel încât să mă bucur și de o porție zdravănă de „metale grele”, dar și de sensibilitatea muzicii folk. Buuuuuuun! Planul era bine stabilit, aparatul foto era în rucsac, așa că am pornit în pas vioi spre stația de autobuz. E weekend, mașinile vin mai greu. Dar, iată că a venit una! După o cursă „nebunească” de 45 de minute am ajuns la Piața Romană. Era deja târziu, așa că am decis să profit de abonamentul lunar pe toate liniile și să iau o altă mașină până la Unirii. Zis și făcut! M-am urcat în primul autobuz și ce a urmat pare desprins din filmele cu proști. Aveam de mers 2 stații pe care le-am parcurs în 30 de minute. La Universitate am aflat și de ce se circula în cooană. Oamenii protestau. Vroiau să salveze câinii și… reputația medicilor veterinari (cel puțin asta am dedus de pe bannerele afișate). Desigur, ei protestau pe trotuar! În schimb, intersecția era „ocupată” de 4 polițiști care, cel mai probabil, aveau un protest paralel. Noi nu am reușit să ne dăm seama care erau nemulțumirile celor 4, deși subiectul a fost dezbătut de toată lumea din autobuz! Iată-mă, în sfârșit, la Piața Unirii. Țâșnesc din autobuz și o iau la goană spre stația tramvaiului 7. Doar Bulevardul Unirii stătea între mine și stația de tramvai. Lume multă la trecerea de pietoni, pe partea cealaltă vreo 100 de persoane așteptau tramvaiul. Pentru o secundă îmi încolțește în minte gândul că toată lumea merge la Arene. Încerc să mă strecor printre pietoni. Vreau să aflu de ce nu traversăm deși e verde. Mister elucidat! Se plimbă foarte mulți oameni cu bicicleta. Ocupă bulevardul Unirii pe ambele sensuri de mers. Pedalează unul lângă altul și nu ai cum să te strecori printre ei… Evident, sunt restricții de circulație. Poliția e la datorie și dirijează… Noi stăm ca proștii la trecerea de pietoni, alți 100 de oameni stau ca fraierii în stație în timp ce spre Patriarhie s-a format o coloană uriașă de mașini. Sunt și tramvaie printre ele, deci, la un moment dat, voi ajunge la concert. Lumea din jurul meu vociferează nervos. Oamenii vor să traverseze, unii încă mai au job-uri la care trebuie să ajungă. Cei din stațe înjură copios. Mașinile claxonează de zor. O adevărată simfonie de toamnă! După 10 minute numărul bicicliștilor pe metru pătrat s-a diminuat considerabil. Cedăm nervos și traversăm în bloc. Jur că dacă nu ar fi trebuit să traversez o onă dubioasă, m-aș fi dus pe jos, oricum nu mai era mult până la Parcul Carol! Dar… am preferat să aștept. Acum… cu 20 de minute în sus sau în jos, tot la gara aia mă dădeam jos… În sfârșit, a trecut și ultimul biciclist și traficul a fost reluat. Și iată că, după două ore și 10 minute am ajuns din Băneasa la Arenele Romane! Recunosc, drumul m-a cam epuizat, m-a umplut de nervi și astfel, s-a dus și mama chefului de muzică…
 
Metalhead Meeting
 
Când am ajuns eu, formația LOST trecuse deja de jumătatea recitalului. Înăuntru… vreo 200 de spectatori… Oare restul or fi la proteste?  Sau poate pedalau în plutonul imens de bicicliști?! Nici atmosfera nu era prea veselă la Arene. Câțiva din sectorul A trăiau muzica din plin, restul socializau liniștiți cu câte un pahar de bere în mână.
O bilă albă pentru organizatori: jetonul costa 3 lei, ceea ce mi se pare un preț rezonabil și de bun simț! Singurul lucru pe care îl puteai cumpăra cu un jeton era apa. Exista și un tricou special al evenimentului, care costa 40 lei. În mod evident, exista și un stand cu tricouri originale înscripționate cu numele trupelor invitate.
N-am pierdut timpul și am stat de vorbă cu câțiva dintre spectatori.
Victor, 32 de ani: „Am venit chiar dacă am văzut Lake Of Tears de… 5-6 ori până acum. Dar mă entuziasmează mai mult recitalul Hypocrisy”.
George, 27 de ani: „Abia aștept recitalul Hypocrisy! Eraser și Destroyed sunt piesele mele preferate din repertoriul lor!”
Andreea, 24 de ani: „Am venit pentru Lake Of Tears. Îi ador. Nu am ratat niciun concert de-al lor. Dar vreau să văd și Hypocrisy”.
Emil, 38 de ani: „Hateshere a o super trupă! Lake-ul nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit, dar având în vedere că urcă pe scenă înainte de Hypocrisy, va trebui să-i suport și pe ei”.
Daria, 19 ani: „Hateshere și Hypocrisy sunt trupele mele de suflet. Lake Of Tears am tot văzut, deci nu prea au cu ce să mă mai surprindă. Îmi place și trupa Bucovina foarte mult. E una dintre cele mai bune trupe de la noi. Păcat că nu sunt ei așa de cunoscuți”.
Anca, 21 ani: ”Hypocrisy rules! Abia aștept recitalul lor. Am venit din timp să prind un loc bun lângă scenă. Îmi plac și celelalte trupe. Bucovina sunt mișto… Nu prea am ascultat Lost și Taine… trebuie să ascult mai cu atenție și apoi să îmi pot exprima o opinie. Lake Of Tears am tot văzut dar sunt bineveniți oricând”.
Alina, 22 de ani: „De când aștept eu recitalul Hypocrisy!! E un vis devenit realitate. Pentru mine, ceilalți sunt de umplutură!”
În public, fel de fel de ținute îți atrăgeau atenția…
 
N-am rezistat tentației și am întrebat-o pe Sonya cum se pregătește pentru un concert rock. Iată ce am aflat de la o tânără de 20 de ani, fan declarat al stilului gothic:
„În primul rând, eu ascult acasă piesele pe care știu că le cântă în concert, recitesc versurile, ba chiar le interpretez în mintea mea. Astfel, intru în atmosfera de concert cu vreo 2-3 zile înainte. E clar că îmbrăcămintea e greu să o schimb la fiecare eveniment… nu am atâția bani… Am o pereche de blugi tăiați, cu ținte, am o pereche de pantaloni de piele, am geacă, vestă, mănuși de piele… am brățări de piele cu ținte, cuie, am fel de fel de lanțuri (unele confecționate chiar de mine), inele, cercei, curele pe care le pun la gât, cu țepi. Am multe piercinguri… am și un tatuaj, dar care nu este permanent. Am rochie de piele neagră. De fapt, toate sunt negre! Evident, am vreo 3 perechi de bocanci… Machiajul este foarte important. Folosesc mult negru și la ochi și la buze… Și unghiile mi le fac tot cu ojă de culoare închisă… de obicei negru, dar mai folosesc și un negru cu reflexe verzui, am mai avut unghiile făcute cu un gri închis, dar și cu albastru închis. În general, nu las nimic la voia întâmplării. Îmi aleg hainele pe care le port în dimineața concertului respectiv. Atunci, practic, sunt deja în starea de concert și știu exact ce vreau să port, ce mă reprezintă”.
Așadar, nu este de joacă! Oamenii chiar sunt pasionați!
Nu am mai zăbovit mult la Arenele Romane. Nu m-a inspirat prea mult nici atmosfera (chiar dacă, între timp, se mai strânseseră spectatori) și nici rockul extrem propus de trupele invitate.
 
Gala Folk You Florian Pittiș
 

Mi-am luat inima în dinți și m-am întors la tramvai, eram decisă să ajung la Gala Folk You din Centrul Vechi. Am scăpat ușor de data asta! În 20 de minute eram înapoi în aglomerația de la Piața Unirii. Centrul Vechi este… alt furnicar. Un amalgam infernal de muzici și mirosuri de la fiecare terasă în parte! Și dacă nu te ia de nas mirosul de friptură, atunci poți fi sigur că te abordează angajații acelorași terase, care îți vâră sub nas un pliant cu fel de fel de bunătăți, în speranța că te vor convinge să iei loc. Dar nuuuu… cu mine nu este așa de ușor. Dacă am zis că vreau la folk, nimeni și nimic nu mă poate opri din drumul meu. Zăresc scena și aud vocea Zoiei Alecu, așa că grăbesc pasul. A trecut ceva vreme de când n-am mai văzut-o pe scenă. Recitalul include și piese noi și piese vechi. Toate sunt primite cu bucurie de public! Zoia e în formă, comunică excelent cu spectatorii pe care îi provoacă la cântat. La final, atât artista cât și publicul au bateriile încărcate cu energie pozitivă.
În pauză aflu că ar fi fost rândul lui Dinu Olărașu, nu al Zoiei, dar Dinu încă nu a ajuns. Păi, pe mine nu mă miră, la cum se circulă în Capitală… Îl zăresc în partea dreaptă a scenei pe Dinu Olărașu. Așadar, a ajuns! Ne spune că nu și-a imaginat că drumul Sighișoara – București poate fi atât de lung… Eu pot să pariez că drumul de la intrarea în București până în Centrul Vechi a durat la fel de mult ca bucata de drum de la Sighișoara până la intrarea în Capitală…. M-a bucurat nespus de mult recitalul lui Dinu Olărașu… Nu-l mai văzusem din 2007, dacă îmi amintesc eu bine. Ne-a mărturisit că anul speră să apară, în sfârșit, mult-doritul album. Noi îl așteptăm cu nerăbdare!
 
 
În pauza care a urmat recitalului lui Dinu, am avut ocazia să urmărim pe ecran o înregistrare cu Dan Andrei Aldea cântând „Om bun”. Versurile erau afișate pe ecran așa că spectatorii au cântat alături de el. E greu să vă descriu senzația pe care am avut-o în acele momente. Pur și simplu ți se ridica părul în cap de emoție. Între timp, lângă mine și-a făcut apariția un biciclist (din nou!!). Dar, recunosc, acesta mi-a fost simpatic. Avea un mesaj haios lipit pe cadrul bicicletei. Eu am fost fan Captain Planet, deci sper să mă înțelegeți… Puteți vedea în fotografia de mai jos:

 
A urmat un super recital! Alina Manole a reușit să mă surprindă din nou în cel mai plăcut mod! În primul rând, mi-a plăcut foarte mult intro-ul făcut de colegii Alinei,Raul Kusak, Tudor Olaru și Claudiu Purcărin. Dinamic, vesel, acest intro a făcut din aparția Alinei un moment deosebit. Zâmbitoare, energică, Alina Manole ne-a cucerit pe loc. Este pentru prima dată când o văd pe scenă în pantaloni. Îi stă foarte bine! Prima piesă a cântat-o stând în picioare și fiind acompaniată de colegii săi. Abia apoi s-a așezat și a luat chitara. Revederea cu publicul bucureștean, după o absență de câteva luni, a fost emoționantă! Personal, am retrăit o parte din vară în timpul recitalului oferit de Alina Manole. Mulțumesc!
M-am oprit aici cu distracția pe ziua de astăzi. Mâine, urmează ultima seară Folk You. Revin cu povestirea!