Nu au lipsit din primele două ore live, noutățile muzicale, reperele zilei și rubrica Răspundem când suntem în stare (în a doua oră).
În ora a treia și a patra am făcut un salt în timp. Recuperăm împreună istoria pop-rock prin intermediul unor invitaţi-surpriză, cum a este Anca Graterol (n. 14.10.1952 la Bucureşti). Artista a fost în studioul emisiunii pe 20 iulie 2013. Ne-a povestit despre începuturile sale în lumea muzicală, despre activitatea trupei Catena până la plecarea din Românie, despre numeroasele interdicţii (din cauza ţinutelor şi ideilor excentrice, nonconformiste promovate de fete). Ne-a oferit înregistrări din diferite perioade: Catena în România, apoi Catena în Germania, a vorbit despre colaborarea cu Păuniţa Ionescu, despre Big Mama and The Kids, proiectul Purple Pirates în care Anca e solistă vocală într-o trupă de băieţi. Ne-a relatat şi despre proiectul Rosi Vista care a avut un succes remarcabil în Germania şi nu numai. Am aflat cum şi-a ajutat fostele colege de la Catena să iasă din România înainte de 1989, despre munca ei de studio, despre pregătirea grupurilor tinere din Hanovra, despre statutul femeilor în rock. Alături de prietenul ei, Osssy Pfeiffer, are o serie de realizări actuale de care este foarte mândră. Şi-ar dori o reuniune cu Catenele, dar crede că ar fi foarte dificil.
În ultima oră, veți putea asculta Top Money Songs. Mulțumim tuturor celor care au votat!
Audio:
sursa (pentru audio): Radio România Actualități
- Top Cântece care au în titlu „Never, Nothing, Jamais, Rien, Niente Nimic, Niciodată”. Votează cel mult 25! - ianuarie 21, 2025
- Apariție nouă: „Cartea celor cinci cercuri” de Miyamoto Musashi, cu prefață de Cristian Laiber (editura Rolcris) - ianuarie 17, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1161 – 11.01.2025): Antoaneta Cojocaru, Daniel Pascariu și Dana Cristescu, Top Nonconformist „Cântece românești care au în titlu „mare, ocean, litoral” - ianuarie 15, 2025