Revista ROLLING STONE, criticată dur pentru Topul celor mai buni bateriști din toate timpurile

0
99

John Bonham (600 x 337)John Bonham, bateristul trupei Led Zeppelin, se află pe primul loc în Top 100 Cei mai buni bateriști din toate timpurile. Clasamentul întocmit de revista americană Rolling Stone și publicat în urmă cu două zile, a stârnit controverse în rândul iubitorilor de muzică și a fost comentat acid de numeroase reviste de muzică din lumea întreagă. Prog Rock Magazine se întreabă cum se face că bateriști precum Carl Palmer, Mike Portnoy, Gavin Harrison, Pat Mastelotto sau Marco Minnemann nici măcar nu au intrat în acest Top 100.
Site-ul consequenceofsound.net desființează explicațiile redactorilor americani, care susțin că au ținut cont „de muzicalitatea bateriștilor și că în top au intrat doar cei care au știut să ajute o piesă mare în loc să se arunce într-un solo de baterie prostesc”. Cu toate acestea, Meg White s-a clasat mai sus în top decât Larry Mullen Jr. (U2) sau Travis Barker (Blink-182), iar Phil Collins se află abia pe locul 43, în timp ce pe Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) îl găsim abia pe locul 64. Dar poate cea mai mare surpriză, din punctul de vedere al jurnaliștilor de la consequenceofsound.net este faptul că Neil Peart nu a prins Top 3, deși în majoritatea sondajelor întocmite în baza voturilor iubitorilor de muzică se află ori pe prima ori pe a doua poziție.
Nici redactorii revistei Ultimate Guitar nu au trecut cu vederea acest top, exprimându-și mirarea că Danny Carey de la Tool nu este nici măcar în primii 25, iar Dave Grohl este imediat după domnul Carey ca măiestrie și virtuozitate…
NME (Marea Britanie) nu-și iartă colegii americani, referindu-se la „locul modest” ocupat de Dave Grohl și la faptul că bateristul trupei U2 mai avea puțin și era lăsat pe dinafară.
 

Rolling Stone’s Greatest Drummers Of All Time

Top 100

  1. John Bonham, Led Zeppelin
  2. Keith Moon, The Who
  3. Ginger Baker, cream
  4. Neal Peart, Rush
  5. Hal Blaine
  6. Clyde Stubblefield and John ‘Jabo’ Starks
  7. Gene Krupa
  8. Mitch Mitchell, Jimi Hendrix Experience
  9. Al Jackson Jr, Booker T and The MGs
  10. Stewart Copeland, The Police
  11. Benny Benjamin, The Funk Brothers
  12. Charlie Watts, The Rolling Stones
  13. D.J. Fontana, Elvis Presley
  14. Ringo Starr, The Beatles
  15. Buddy Rich
  16. Bill Bruford, Yes and King Crimson
  17. Terry Bozzio, Frank Zappa
  18. Joseph “Zigaboo” Modeliste, The Meters
  19. Tony Williams, Miles Davis
  20. Bernard Purdie
  21. Ian Paice, Deep Purple
  22. Levon Helm, The Band
  23. Elvin Jones, John Coltrane Quartet
  24. Steve Gadd
  25. Earl Palmer, Little Richard
  26. Danny Carey, Tool
  27. Dave Grohl, Nirvana and Foo Fighters
  28. Carmine Appice
  29. Carlton Barrett, Bob Marley and the Wailers
  30. Clifton James, Bo Diddley
  31. Roger Hawkins, Muscle Shoals Rhythm Section
  32. James Gadson
  33. Tony Allen
  34. Mickey Hart and Bill Kreutzmann, Grateful Dead
  35. Fred Below
  36. Steve Smith, Journey
  37. Jeff Porcaro, Toto
  38. Jim Keltner
  39. Ramon „Tiki” Fulwood, Parliament Funkadelic
  40. Jack DeJohnette
  41. Carter Beauford, Dave Matthews Band
  42. Bill Ward, Black Sabbath
  43. Phil Collins, Genesis
  44. Jerry Allison, The Crickets
  45. Billy Cobham
  46. Dave Garibaldi, Tower of Power
  47. Dave Lombardo, Slayer
  48. John „Drumbo” French, Captain Beefheart’s Magic Band
  49. Vinnie Colaiuta
  50. Cozy Powell, The Jeff Beck Group, Rainbow, Whitesnake, and Black Sabbath
  51. Alex Van Halen, Van Halen
  52. Matt Cameron, Pearl Jam and Soundgarden
  53. Jimmy Chamberlin, The Smashing Pumpkins
  54. Questlove, The Roots
  55. Max Weinberg, Bruce Springsteen and the E Street Band
  56. Richie Hayward, Little Feat
  57. Manu Katche
  58. Sheila E, Prince
  59. Jim Gordon, Derek and the Dominos
  60. Mick Fleetwood, Fleetwood Mac
  61. Clem Burke, Blondie
  62. Tony Thompson, Chic and The Power Station
  63. Dennis Chambers
  64. Chad Smith, Red Hot Chili Peppers
  65. Sly Dunbar, Sly and Robbie
  66. Kenny Aronoff, John Mellencamp
  67. Greg Errico, Sly and the Family Stone
  68. Jerome „Bigfoot” Brailey, Parliament Funkadelic
  69. Dale Crover, The Melvins
  70. Tommy Ramone, The Ramones
  71. Butch Trucks and Jaimoe, The Allman Brothers Band
  72. James „Diamond” Williams, The Ohio Players
  73. Pete Thomas, Elvis Costello
  74. Michael Shrieve, Santana
  75. Earl Hudson, Bad Brains
  76. Earl Young, The Trammps
  77. Moe Tucker, The Velvet Underground
  78. Micky Waller, Jeff Beck Group
  79. Mick Avory, The Kinks
  80. Steve Jordan, John Mayer Trio
  81. JR Robinson
  82. Glenn Kotche, Wilco
  83. Ronald Shannon Jackson
  84. John Stanier, Battles
  85. Tommy Lee, Mötley Crüe
  86. Phil Rudd, AC/DC
  87. George Hurley, The Minutemen and Firehose
  88. Jon Theodore, The Mars Volta and Queens of the Stone Age
  89. Bill Stevenson, Descendents
  90. Janet Weiss, Sleater-Kinney
  91. Brian Chippendale, Lightning Bolt
  92. Ralph Molina, Neil Young and Crazy Horse
  93. Tomas Haake, Meshuggah
  94. Meg White, The White Stripes
  95. Chris Dave, D’Angelo and Robert Glasper Experiment
  96. Larry Mullen Jr., U2
  97. Cindy Blackman, Lenny Kravitz
  98. Steven Adler, Guns N’ Roses
  99. Travis Barker, Blink-182
  100. Christian Vander, Magma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here