ROXETTE A OPRIT PLOAIA

0
36

Cronică de Andrei Partoş

Roxette la Zone Arena, Romania
Roxette la Zone Arena, Romania

Foto: Eduard Breaban
 
Am citit cu mare plăcere cronica Iuliei, am citit şi alte cronici din presă, mi-a plăcut şi ce a scris Dana Gonţ pe blogul ei. Voi încerca să nu repet cele povestite de alţii. Am primit un mesaj simpatic şi măgulitor, care m-a determinat să scriu totuşi câte ceva…
„Bună seara! V-am văzut aseară la concert Roxette şi mi-am amintit cum dumneavoastră în tinereţea mea (când aveam 14- 15 ani şi învăţam pentru admiterea la liceu) aveaţi emisiuni noaptea şi dădeaţi foarte des Roxette. Îmi amintesc foarte clar cu câtă plăcere le ascultam şi eram înnebunita după Roxette. Am ezitat aseară să vin să spun direct mulţumesc, dar fac asta acum şi vă urez multă sănătate!” (Ana Maria)
 
E adevărat, am difuzat mult Roxette la radio, dar mai ales la Costineşti în 1989-1990. Aşa că m-am bucurat că a venit atâta lume. Surprinzător de mulţi tineri. Nu m-a mirat să observ că băieţii au fost în evidentă inferioritate.* Am ajuns foarte greu pentru că înainte de plecare a pornit acea ploaie nebună. Am sunat-o de câteva ori pe Iulia pentru a afla care e starea locului, dacă norii mei sunt şi acolo. Am renunţat de vreo trei ori să merg, dar în final am ajuns. Ploaia a stat şi s-a dus pe alte meleaguri. Colegii de la Radio erau la datorie. I-am întâlnit pe Ştefan Naftanailă, Bogdan Cruţescu, Bogdan Pavlică, Mihaela şi Marcel Platon, ne-am salutat cu Gianina Corondan, cu Eugen Cristea, am zărit-o pe Oana, bebeluşa blondă şi vorbitoare de la Cronică… Se auzea bine recitalul VH2. Concertul a început puţin după 20,00 pentru că ora închiderii e fermă (22,00) în noile condiţii, de respect pentru vecini…
La cortul cu tricouri nu prea era lume, de unde am dedus că singurul tricou vândut e cel de la Emilia. De regulă rockerii sunt mari colecţionari de tricouri… Cum lumea s-a deplasat spre în faţă, unde am văzut că lumea bună avea scaune la dispozţie, am rămas pe loc în dreptul turnului de sunet şi lumini, alături de Roxana Andronescu şi Cătălin Tuţă (care tocmai cântase cu VH2) şi Silviu Ungureanu, chitaristul de la Spun.. Sunet bun, chitarist solo foarte des în bălării sau poate doar euforic (?) Momentul „Ciuleandra”, remarcat de unii, a fost mai curând penibil, deşi intenţia a fost lăudabilă. Marie a cântat reţinut, controlat, dar bine. E evident că boala a lăsat unele urme. * Publicul ştia versurile majorităţii pieselor, minus cele de pe noul album… Era o plăcere să vezi atâta lume cântând… Roxana cânta mai bine ca toţi cei din jur… E solista grupului Spin, aşa că era firesc… Cântările colective au fost emoţionante şi sunt convins că şi suedezii au avurt frisoane, chiar dacă n-au arătat-o. Marile hituri se ştiau integral în engleză corectă. Reacţii totale au fost la „It Must Have Been Love”, „Fading Like A Flower” , „The Look”, „How Do You Do” sau„Joyride”… Urările de „Happy Birthday!” pentru Marie au fost mult mai calde decât în alte situaţii asemănătoare. Fan-Clubul, sau cluburile, sunt puternice, organizatorii s-au ocupat bine de aceste momente, care au arătat frumos pe cele două ecrane… Căldura venea de la cei aproape 15.000 de oameni, care ocoleau cât puteau noroaiele şi băltocile… De pe scenă primeam o atitudine profi şi atât. Primul bis a fost puţin forţat. Adică au aşteptat prea mult până să revină. Lumea ştia exact că o vor face, aşa că solicitarea s-a stins. Era ca un bis uşor cerşit. Al doilea a fost mai pe bune. O strategie destul de riscantă. De fapt nu vorbim de bis, ci de nişte mici pauze de respiro în cântare…
O trupă care a renăscut după o lungă pauză, a arătat că atunci când ai creat ceva valoros, rămâne peste ani. Marie Fredriksson merită respectul tuturor iar Roxette a dovedit că poţi veni la două decenii de la primele succese şi să culegi roadele muncii tale.
Apreciez gestul celor de la Emag!c de a acorda acreditări şi de a le oferi la intrarea în Zone Arena, într-un cadru civilizat! Mulţumim pentru înţelegere! * Am înţeles că s-au făcut eforturi pentru izolarea fonică a spaţiului. Chiar şi aşa afară stăteau sute de persoane, care ascultau concertul. Şi în clădirile apropiate erau spectatori neplătitori destui. Pe unii i-aţi văzut în fotografii.* Este evident că populaţia a sărăcit, pentru că nici la celebrele jetoane (pentru alimente, băuturi) nu era coadă ca-n alte ocazii. N-am văzut CD-uri de vânzare. Şi cu toate acestea, iubitorul de muzică e gata de sacrificii mari. Cei de la tribunele VIP au stat mai tot timpul în picioare deşi plătiseră 250 roni, iar în faţa scenei unde a fost plin, biletele au costat 350! Bilete s-au vândut şi la intrare, dar am zărit şi câţiva bişniţari pe traseu…
Mulţumesc Carmen Bunaciu şi Anca Pătrăşcoiu! M-aţi cules de pe drumuri cu amabilitate şi m-aţi adus acasă. Eram pierdut şi lipsit de speranţă… Sportivii melomani sunt o mană cerească!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here