ROXETTE LA ZONE ARENA (30.05.2011)

 
Cronică de Andrei Partoş aici (click)!
Articol de Iulia Radu
Zăbovesc de vreo 10 minute asupra frazei de început şi asta nu-mi place. Sigur, aş putea spune că a fost un concert bun. Sau poate ar trebui să încep prin a vă povesti despre publicul minunat care a venit la Zone Arena pentru Roxette. Sau aş putea spune simplu şi direct: a fost un concert bun cu public minunat.
Dar cred că, până la urmă, voi începe cu… ploaia. Da, pentru că, se pare, nu scap de ea la nici un concert în aer liber. Am ajuns la Zone Arena devreme, chiar înainte de a se deschide porţile. Destul de multă lume la intrare. Membrii Fan Clubului Roxette erau primii la coadă. Tineri, entuziaşti, gălăgioşi, nerăbdători să-şi vadă idolii – ei plănuiau de zor cum să facă să ocupe cele mai bune locuri lângă gardul care despărţea Gazon A de zona Golden & VIP. În momentul în care s-au deschis porţile toată lumea a năvălit pur şi simplu înăuntru. Tot atunci au început să cadă şi primii stropi de ploaie. Au urmat rafalele puternice de vânt. Tunete. Fulgere. Stropii mari şi deşi mă „biciuiau” fără milă. N-aveam unde să mă duc! Voluntarii alergau care încotro în cautarea unei pelerine. Nu apucaseră să împartă nicio revistă (noroc că unele erau în ţiplă), teancuri întregi de ziare au fost compromise. Şi ploaia nu dădea vreun semn de „oboseală”. Din contră. Un fulger a brăzdat cerul şi a fost urmat de un tunet asurzitor. Amuţiseră toţi din jurul meu. Abia când una dintre boxe a început să pârâie ni s-au „dezlegat” limbile: „Oare vor mai cânta?”, „Na, că a crăpat şi boxa”, „Doamne, poate face vreun scurt-curcuit, murim toţi aici electrocutaţi”. Deşi părea imposibil, ploaia s-a înteţit! La un moment dat abia mai vedeam la câţiva metri în faţă. „Bine că nu e cu grindină”, au spus câţiva dintre spectatori, în încercarea de a fi optimişti. Recunosc, la un moment dat, mi-a trecut prin minte să mă duc acasă. Eram udă până la piele şi dacă continua ploaia nu aş fi rezista sub nicio formă. Dar s-a oprit. În plus, a venit Emilia, care, după ce şi-a cumpărat tricoul cu Roxette, mi l-a „donat” pe al ei ca să pot să rezist în continuare.
Publicul-entertainer
În jur de ora 19.00, au urcat pe scenă băieţii de la VH2. M-am bucurat să constat că toate boxele funcţionează cum trebuie. Trupa Magnolia (anunţată iniţial în deschidere) nu a mai susţinut recitalul. Cântase ploaia în locul lor!
M-am apropiat cu timiditate de gardul care ne despărţea de zona Golden & VIP. M-a surprins faptul că erau scaune pe gazon. Ideea de a urmări concertul Roxette aşezată pe un scaun mi se pare cel puţin ciudată. De altfel, toţi cei din tribune s-au ridicat în picioare în momentul în care suedezii au păşit pe scenă.
 
Am să mă opresc puţin asupra atitudinii publicului la acest concert. Au fost aproximativ 15.000 de oameni. În zona în care am stat eu s-a cântat non-stop. Am văzut oameni care îşi tatuaseră numele formaţiei pe încheietura mâinii, fani care au venit de acasă cu cartoane pe care desenaseră mesaje pentru trupă, pentru Marie, inimioare. Am văzut o mulţime de baloane care au zburat deasupra spectatorilor. La final, Marie a primit o mulţime de flori, iar în timpul concertului i s-a cântat de două ori „La mulţi ani!” (pe 30 mai a împlinit 53 de ani). Cred că dacă aş spune că noi – spectatorii – am fost în rolul entertainerului, iar ei – artiştii – au participat la un show de excepţie, nu aş greşi cu mult.
Mi-a plăcut concertul extrem de mult, chiar dacă Per Gessle şi Marie Fredriksson nu m-au dat pe spate! Nu sunt charismatici, nu comunică prea mult nici ei între ei (uneori mă întrebam dacă membri formaţiei realizează faptul că mai sunt şi alţi colegi de-ai lor pe scenă, alături de ei), nici cu publicul (chiar şi urările de La mulţi ani, au fost primite de Marie cu oarecare reţinere; după ce publicul i-a urat a două oară cele cuvenite solistei, Per i-a „aruncat”, aşa într-o doară, un Happy Bithday). Dar nu avea cum să nu-mi placă această seară, având în vedere că eu cunoşteam 90% din repertoriu. Inclusiv piesele de pe noul album (Charm School), pe care Andrei le-a tot difiuzat (piesa cu care s-a încheiat ultimul bis, Church Of Your Heart, o difuzase Andrei vineri în emisiunea Psihologul muzical, şi mi-a plăcut extrem de mult). Pentru mine, acesta a fost primul concert la care a contat mai mult repertoriul decât prestaţia scenică a artiştilor. „Faptul că a avut probleme de sănătate a afectat-o mult pe Marie”, „Sunt nordici, nu puteau oferi mai multă căldură oricum”, s-au grăbit spectatorii să îi scuze la final. Şi, probabil, au dreptate. Eu am învăţat câteva lucruri în urma acestui concert: 1. publicul românesc face atmosferă dacă ştie piesele unei trupe; 2. dacă ai un repertoriu beton te-ai scos, ca artist; 3. ploaia se transformă în prieten/aliat dacă o înfrunţi pentru ceva ce îţi place cu adevărat (în caz contrar te alegi cu o răceală sănătoasă)!
Piesele cântate la Zone Arena:
Dressed for Success
Sleeping in My Car
The Big L.
Wish I Could Fly
Only When I Dream
She’s Got Nothing On (But the Radio)
Perfect Day 
Things Will Never Be The Same
It Must Have Been Love
Opportunity Nox 
7Twenty7
Fading Like a Flower
Stars
How Do You Do!
Dangerous
Syrtaki
Joyride
Encore:
Watercolours in the Rain
Spending My Time
The Look
Encore 2:
Listen to Your Heart
Church of Your Heart