O femeie în vârstă de 80 de ani a cerut divorțul după ce și-a dat seama că soțul ei s-a prefăcut timp de șase decenii că era surdo-mut. Explicația avocatului e demnă de o comedie.
Știrea incredibilă este aceasta: un bărbat din Waterbury (Connecticut) a jucat teatru timp de 62 de ani, prefăcându-se că nu aude și nu poate vorbi, ca să scape de gura nevestei. Potrivit cererii de divorț, Barry Dawson (84 de ani) nu i-a spus niciodată nici măcar un cuvânt soției sale, Dorothy, în vârstă de 80 de ani, de-a lungul întregii lor căsnicii, relatează site-ul World News Daily Report.
Femeia a învățat limbajul semnelor ca să poată comunica cu soțul ei, dar spune că acesta tot nu a fost cooperant. „Mi-a luat doi ani ca să învăț să comunic cu mâinile. Când am reușit, a început să aibă probleme cu vederea. Acum, dacă mă gândesc mai bine, cred că s-a prefăcut și cu asta!”, a spus ea.
În ciuda lipsei de comunicare, cuplul are șase copii și 13 nepoți. Toți erau convinși că Barry era surdo-muto. „Când era acasă, se prefăcea mereu că e surd. Dar mi-am dat seama că nu erste când am văzut o înregistrare cu el pe YouTube în care cânta karaoke într-un bar care o organizat o serată caritabilă, atunci am înțeles tot”, a povestit doamna Dawson.
Avocatul bărbatului, Robert Sanchez, recunoaște că acesta s-a prefăcut că era surd, dar susține că a făcut asta pentru soția lui, fiindcă a fost singura cale de o îndura, fiidcă ea este foarte plictisitoare.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.eva.ro/divertisment/stiri/ce-i-a-dat-prin-cap-unui-barbat-s-a-prefacut-62-de-ani-ca-e-surdo-mut-ca-sa-scape-de-gura-nevestei-articol-201405.html
- HOLBARE DE PRÂNZ – DE CE N-AVEȚI GRIJĂ DE BODOG? 22.04. - aprilie 22, 2026
- DE UNDE LE GĂSIȚI? - aprilie 21, 2026
- JURNAL DUMINICAL 19.04. -”CÂINII AU ÎNVINS ȘEPCILE ROȘII” ȘI ALTELE… - aprilie 20, 2026





































