SĂ FIM NIȚEL SERIOȘI! ;) (20.07)

1
45

despacito aSă spui că n-ai auzit Despacito, piesa care deține recordul din toate timpurile al vizualizărilor, peste 5,5 miliarde !!!, care e pe primul loc în cel mai serios top al lumii, cel din revista Billboard, este egal cu a  afirma că nu asculți radio nicăieri, că nu mergi la cumpărături, că nu te interesează muzica la zi, că nu ai internet, FB sau altele. Pot da 10-100-1000 de titluri de piese ascultate foarte rar sau deloc de presupușii speciali, selectivi (nu le zic elitiști pentru că nu e cazul) din folk, rock, blues dar asta nu le schimbă dreptul de a afirma ce doresc. Pot spune că-mi place sau nu o astfel de piesă, dar să mă ocup de muzică și să nu ascult tot ce apare, ce e la modă, e aberant. Nu promovezi muzica în care nu crezi, e valabil, e firesc, e demn! Nu m-aș lăuda cu ce nu ascult ever. Regret că nu am timp să ascult tot, dar mă străduiesc să știu ce se vinde, ce se cumpără (mai ales). Piesa în discuție e estivală, e veselă, se va dansa și peste 10 ani la petreceri, nunți, cum au rămas în circuit Lambada, Macarena, Meneaito, dansul păsărelelor (Il Ballo del Qua Qua) sau pinguinului sau ce mai vreți voi. Unul (ziarist sau așa ceva) zice că se duc snobii la Gărâna, că se duc unii care nu ascultă jazz destul și totuși cumpără bilet, merg cu trenul până acolo. E mai bine așa, decât să refuzi să fii în temă cu ce-ți intră fără efort în urechi. Apoi, poți condamna vehement, dacă așa simți! Facem un CLUB AL NEASCULĂTORILOR DE MUZICĂ? ?? Cum îți dai seama de o piesă că e o porcărie?
P.S. Cum am ajuns eu la piesa cu pricina? A fost singura știre de la vreo patru posturi teve românești, pe care am reținut-o!

Andrei Partos
Follow me
Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

  1. Dacă nu o postai pe Facebook azi dimineaţă (respectiv astă noapte în România) nu aş fi auzit de ea! Dar asta e pentru că nu mă uit la posturile de muzică la televizor iar radio ascult doar când nu pic de oboseală după o vineri epuizantă! :)) Iar când am ascultat această piesă, mi-am zis ok, estivală – dar chiar estivală fiind nu mi-a dat nici o reacţie, chef de dans sau de fredonat , o reacţie, oricare, nu înţeleg ce o face mega hit. Exact cum n-am înţeles de ce a avut atâtea vizualizări nenorocirea aia de piesă coreeană, scrisă de parcă autorul şi-a băgat degetele-n priză şi apoi a dat fuga şi a descris ce-a simţit.O piesă e o porcărie când nu-i înţelegi rostul pe lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here