Sergiu Bolotă la Psihologul Muzical (ediția 862 – 6.04.2019)

0
32

Începem cu Bryan Adams, care a lansat album nou, cu o compoziție potrivită emisiunii, „Part Time Friday Night, Part Sunday Morning” și continuăm cu un mare chitarist, Erlend Krauser, fost component Phoenixpână-n 1977 când a ajuns în Germania. A cântat 23 de ani cu James Last.

Invitatul debutant (născut la Sibiu pe 29.04. 1986) este Sergiu Bolotă. Are un E.P. are multe cântece pentru un CD întreg, e orientat spre pop, cântă la chitară, are o biografie concertistică aglomerată, circulă prin lume, este ambițios și organizat.Vizita la R.R.A. s-a produs în urma unei recomandări din partea impresarului prieten. Pe pagina lui prezența în studioul ”Paul Grigoriu” din noaptea de vineri nu apare, semn că n-a fost impresionat. Totuși publicul nostru l-a primit cu simpatie, cu multe aprecieri și încurajări.

Agenda pop-rock a inclus nume ca Gheorghe Zamfir, Cornel Constantiniu, Merle Haggard, Patrick Hernandez, Johnnie Taylor, John McLaughlin, Evandro Rossetti (cu o noutate absolută, pe versurile lui Radu Pietreanu), Yngwie Malmsteen, Fiorella Mannoia  ș.a.m.d.

Topul Sentimental cu The Cure a generat un podium previzibil 1. Friday I m In Love, 2. Pictures Of You, 3. Lullaby.

 

Audio:





 

Mesaje și video din timpul emisiunii:

Teddi, Londra Nu-mi place coverul… dar nu mă deranjează că îl face în 2019. Ca să încerc un răspuns: păi, nu cântă altceva pentru că nu sunt alte compoziţii de asemenea valoare. Cine a mai compus vreo capodoperă în ultimii 20 de ani?

Robby, Reşiţa Nu-mi place coverul acesta. Sincer, singurul cover făcut de Malmsteen care mi-a plăcut mult de tot este Gimme, Gimme după Abba. Îmi place mai mult decât originalul. În rest… prea pune floricele peste tot. La piesa ABBA se potrivesc perfect şi are nerv.

Mihai Malmsteen… Regele floricelelor! Nu ştiu dacă mai există vreun alt chitarist care să nu fi progresat deloc din perioada de glorie. Aceleaşi triluri mereu… Pe bune, omule! Grow up!

Cristina, metalfan Malmsteen a spus de multe ori cât de mult îl admiră pe Ritchie Blackmore, datorită lui a început să cânte la chitară. Blackmore l-a criticat într-un interviu relativ recent, ştiţi cum e Blackmore mai nesuferit. Acum ştiţi şi cum e Malmsteen (cu un ego cât casa, n-a rămas dator nimănui), doar că de data aceasta a făcut un pas înapoi şi nu a reacţionat la ce a spus Ritchie. Cred că e prima dată când face asta, adică tace… Wow…

KissArmy Când e Blackmore încântat?! Mai ţineţi minte ce răutăţi a spus despre modul în care cântă Satriani (care i-a şi dat replică acidă). Dar faptul că Malmsteen nu a zis nimic arată că îi poartă un mare respect.

Marius, metalfan A fost greu să găsesc 10 piese preferate din repertoriul The Cure… Am votat doar 7. Dar m-am străduit. Pentru emisiune! 🙂

Simona, metalfan De regulă, nu fac compromisuri, încerc să le evit. Dar, de data asta am făcut unul cu inima deschisă şi nu-mi pare rău pentru că iubesc prea mult această emisiune. Aşa că… am votat piesele The Cure.

Crina Ce cântec frumos! Nu mai auzisem până acum de această solistă! Sergiu îmi plac foarte mult!

Paula, 61 de ani, profesoară de limba română, Bucureşti În mod cert, un rol esenţial în educaţie îl au părinţii. Din păcate, am observat în ultimii 10-15 ani un aspect grav, din punctul meu de vedere. La orele de dirigenţie vorbesc cu elevii despre modelele lor. Înainte foarte mulţi aveau cel puţin un model din familie (mama, tata, mătuşa, fratele). Ei bine, astăzi, dacă mai spune 1 din 10 aşa ceva, e mare lucru. Este îngrozitor pentru că nu sunt ajutaţi să îşi aleagă modele bune. Părinţii nu le mai dau atenţie din lipsă de timp, unii sunt corporatişti. E foarte grav ce se petrece… Nu prea văd o soluţie.

Patricia, Sao Paolo De educaţia mea trebuie să se ocupe doar părinţii. La şcoală doar îmi consolidez şi îmi diversific educaţia. Şcoala îmi oferă posibilitatea să mă dezvolt, dar o fac pe baza pusă de părinţi şi o fac mereu sfătuindu-mă cu părinţii. Şcoala nu mă educă.

DarkAngel Şcoala e fără reguli. Se schimbă atât de des încât nici profii nu mai ştiu după ce programă sau manual trebuie să învăţăm. Nu poţi să pretinzi ca elevii să aibă reguli acasă, când sistemul de învăţământ e praf. Eu nu vreau să mă duc la şcoală ca să fiu educată… vreau să mă duc ca să descopăr ce îmi place, la ce sunt bună, ce drum aş putea să urmez. De educaţie se ocupă mama.

Anton, Texas Păi, dle Partoş: de câte ori am auzit noi refrenul: we don’t need no education/we don’t need no thought control? Ne mai mirăm că s-a ajuns aici. N-avem de ce. Uitaţi-vă la preferinţele celor care ascultă emisiunea. Aşa o să avem un tablou complet. O întreb pe Patricia: cum e cu piesa Neal Cassidy Drops Dead? Unde sunt trimiteri la scriitorii din perioada beat, Woodstock… Ştim cu toţii cum a fost cultura hippie: droguri. Tinerii spre asta sunt împinşi. Dacă părinţii nu sunt atenţi (pentru că majoritatea muncesc de dimineaţă până noaptea), atunci i-au scăpat din mână.

Patricia, Sao Paolo Răspund pentru Texas: chiar este cântecul meu preferat. Neal Cassidy este un scriitor important al generaţiei Beat. El a fost sursă de inspiraţie pentru personajul Dean Moriarty din romanul lui Jack Kerouc. A fost foarte bun prieten cu Allen Ginsberg şi apare ca personaj şi în poeziile lui. Allen şi Neal sunt personaje în acest cântec. Aşa am aflat despre ei şi le-am citit cărţile. PS. E un album retras de pe piaţă, mă surprinde că ştiţi cântecele de acolo… Sunteţi cumva de la „poliţia muzicii”?!

Teddi, Londra Am păstrat berea pentru această oră special ca să ascult topul… Ştiţi ce a reuşit să facă Psihologul Muzical pentru mine? Să mă facă atât de tolerant încât să pot spune acum că şi eu mă bucur pentru bucuria lui Dan. P.S. Berea e cu aromă de lămâie. :)))

Patricia, Sao Paolo Şi eu i-am văzut live. Ştiţi că eu când l-am văzut prima dată acolo pe scenă (până atunci nu ştiam nici cum arată, nici cum cântă) am crezut că e Marilyn Manson. Ţin minte că spuneam în mintea mea că s-a cam îngrăşat. Apoi când au început să cânte aşa mai pop l-am întrebat pe tata de fapt cine e domnul cu pudră albă pe faţă şi ruj roşu pe buze (de asta credeam că e Manson). N-aş zice că m-au impresionat prea mult. Sunt câteva piese care îmi plac.

Marius, metalfan Oh, Doamne! Când am venit în Belgia, printre primele concerte la care am fost a fost: The Cult. Noi luăm mai multe bilete, de regulă, apoi întrebăm prietenii dacă vor să meargă. Şi unul dintre colegii de la medicină (un norvegian) a zis că vrea să meargă pentru că e mare fan şi nu l-a mai văzut de mult pe Robert Smith. Eu nu eram prea familiarizat. Aşa că l-am întrebat: cine-i Robert? Colegul îmi spune că e frontmanul trupei. Eu, din ce în ce mai încurcat (nu mai cititsem nimic de ceva vreme despre The Cult) îi zic îngrijorat: Dar ce a păţit Ian Astbury? El: Cine-i Ian? Eu: Ok… să o luăm de la început: avem bilete la The Cult. El: Aaah, The Cult. Am crezut că e The Cure. Atunci nu merg. Eu: Ce bine că nu e The Cure, că altfel nu mergeam eu. :))


sursa (pentru audio): Radio România Actualități

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here