Sfântul Vasile, păzitor de duhuri rele (1.01)

0
92

Articol preluat de pe site-ul mediafax.ro
Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an. Potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi.

Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin. Sfântul Vasile s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl în cetate.

Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică.

Scrierile sale au pus bazele vieţii monahale sistematice, Sfântul Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este „Liturghia Sfântului Vasile cel Mare”.

Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Tradiții și obiceiuri

În tradiţia românilor, Anul Nou se mai numeşte Revelion sau seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.

De asemenea, se spune că pe Iisus Hristos îl cheamă Vasile: Iisus Hristos s-a născut de Crăciun, iar la o săptămână, de Sfântul Vasile, a fost botezat în legea cea veche şi a primit numele Vasile. Numele Hristos (creştin) i-a fost pus la vârsta de 30 de ani, când a fost botezat.

În tradiţia populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

În ziua de Anul Nou, copiii umblă cu Sorcova din casă în casă, în special pe la cunoscuţi, urându-le viaţă lungă, sănătate şi prosperitate. Sorcova era confecţionată, la început, din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir, tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie). Apoi, sorcova a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat un colopoţel.
sursa: http://www.mediafax.ro/social/sfantul-vasile-pazitor-de-duhuri-rele-serbat-in-prima-zi-a-noului-an-14948259

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here