TAROM, TAXIURI

0
16

taxi tarom aeroport aAm simțit din plin revenirea acasă. Avionul a întârziat 20 de minute. La ora anunțată de 19,50, noi eram încă în sala de așteptare. Apoi în autobus. Trebuia să termine meseriașii strângerea gunoiului. Am urcat. Nimeni nu ne-a salutat. Era un steward de vreo 60 de ani, cât casa, cu față de pirat. Nimeni nu și-a cerut scuze pentru întârziere, de parcă așa era normal.  Zborul a fost o.k. Serviciul de pe avion a fost unul hilar. Un sandwitch obosit și neproaspăt, niște napolitane și un șervețel. Pentru băutori a fost loc de întors. Nenea și colega lui tinerică se mișcau extrem de lent, fără pic de chef (de parcă i-am trezit dintr-o treabă erotică). Uitau mereu câte ceva în capătul avionului. Ba ea, ba el. Altfel, lumea bună, corporatiști drăguți și extrem de calmi. Ajungem, luăm iar bus, ne duce la Aeroport. Parcurgem sute de metri, în ritm alert. Cred că am ocolit întreaga clădire. Noroc că mergeau benzile acelea, care te mai scuteau de efort. Eram mulți pentru că ne-am suprapus cu cel puțin o altă aterizare. Și vine momentul de show. Taxi-ul. Poți comenda de la aparate. Două erau, unul defect. Lumea multă. Unul avea 1,69 pe km. Încercăm tableta, cu aplicația. Apoi sun la Meridian. O doamnă amabilă care mă știe de ani de zile zice că vine unul în 12 minute, dar să nu stăm la sosiri, ci la plecări. Îi spun că nu pot ajunge acolo, dar cobor la sosirile de la parter. Acolo erau în parcare peste 30 de mașini, care tot veneau. Leone, Chris Taxi, Meridian, de toate. Nimeni nu se duce la băieții aliniați. Știam că ei nu folosesc aparatele. Ei erau victimele sistemului, n-aveau legitimație de a urca la comenzi. Mă sună șoferul și-mi spune că întârzie puțin. Apoi îl sun eu și revine el disperat că a făcut un accident, a lovit un copil pe pod (era 23,30 aproximativ). Urcăm iar la Sosiri și cerem la aparat. Primim un bon cu 8 minute de așteptare. Și chiar vine un nene. Am trecut pe lângă locul accidentului și era Poliție peste tot. De la sosirea în țară până am ajuns acasă s-au dus cam 70 de minute! Șoferul a fost încântat pentru că l-am plătit generos și a recunoscut că ce făceau colegii lui la Aeroport nu era corect. Deci sistemul mafiot, de piețari cu mașini de firmă continuă sub ochii închiși ai Poliției. De dragul comparației. La Budapesta, am ieșit cu bagajele, era un chioșc, am primit un bon de la o doamnă și mașina era acolo în trei minute. Șoferul ne-a explicat ce vedeam pe traseu, a fost politicos și amabil. Când vorbeam între noi, cu prietena Eunica, în română, n-a intervenit nicio secundă. Prețul la ei e de 8000 de Forinți, adică 115 lei, aproape dublu ca la noi, poate și triplu. Kilometrul a fost reglementat și nivelat de Primărie la toată lumea, 280 de forinți, cam 4 lei! Mai bine mai scump și de calitate, zic! Pe scaunele din față atârnau liste cu ce NU are voie șoferul să facă!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here