The Masterpiece: Intr-un final, MUZICA a invins!

0
74

Cirprian Costin The MasterpieceArticol preluat de pe mondaydeartum.wordpress.com
Am vazut, am ascultat, am trait pe viu experienta The Masterpiece si, azi, dupa apropape 48 de ore de la “intalnirea” cu artistii, am inca impresia ca a fost un vis derulat pe-repede-inainte, o calatorie muzicala splendida, din care n-au lipsit si peripetiile (elemente pe care cu usurinta le putem denumi ca identificatoare pentru Romania  zilelor noastre). Pe aceasta cale, ma vad nevoita sa aplaud la scena deschisa prestatia, rabdarea si spontaneitatea dirijorului Ciprian Costin, care s-a descurcat impecabil in momentele delicate din timpul concertului si care a fost sustinut de un public cu simtul umorului. Un public linistit, select, as putea spune, tanar, preponderent, ceea ce m-a surprins si m-a bucurat enorm.
Cum era si firesc, spectacolul a inceput la timp, multi dintre cei prezenti la evenimentul muzical gasindu-se deja la locurile lor, astepand un ceva special de la artistii de pe scena Salii Palatului din Bucuresti. Pentru unii dintre acestia, intr-adevar, a fost un show deosebit, pentru altii, insa, existand o mica nota de nemultumire sau dezamagire cu privire la desfasurarea intregului eveniment.
Una peste alta, Tina Guo, chinezoaica stabilita in Statele Unite ale Americii la varsta de 5 ani, cu al sau violoncel electric, Uyanga, mongoleza cu un glas parca rupt din vremuri stravechi, soprana si pianista Irina Ioana Baiant, o prezenta incantatoare si o voce cum mai rar mi-a fost dat sa aud şi, bineinteles, Orchestra Simfonică Bucureşti condusă de maestrul dirijor Ciprian Costin au prezentat un show absolut minunat, din punctul meu de vedere, impresionand cei peste 4000 de spectatori. Vreme de 120 de minute publicul a avut prilejul de a trăi emoţia muzicii live din filme precum: The Tree of Life, Out of Africa, Dracula, Memoirs of a Gheisha, God of War, Inception, Dark Knight Trilogy.
Si mai pot spune ca mi s-a implinit “a little dream”. De foarte multe ori m-am intrebat: oare cand vom avea in Bucuresti, ma scuzati, undeva in tara -macar- un spectacol in care publicul sa vibreze pe notele muzicii lui Thomas Bergersen, ale marelui Hanz Zimmer sau ale mai tanarului compozitor Ivan Torrent? Iata, evenimentul s-a produs. Culmea, a mai si trecut… Fuse si se duse, ca un rasarit de soare, lasand loc pentru mai bine si pentru alte si alte evenimente de acest gen. A fost un concert foarte reusit, pentru cat poate sustine financiar Romania la ora actuala. Asa incat, eu am reusit sa trec peste incovenientele de ordin tehnic, organizatoric, de faptul ca Sala Palatului a facut fata cu greu unui astfel de show, in care artistii aveau nevoie de spatiu pe scena, de echipamnete profesionale amplasate strategic pentru ca artistii sa nu fie nevoiti sa impuna pauze lungi intre secvente sau sa se impiedice in fire. Trecem si trecem peste toate neajunsurile. Frumos ca publicul a aplaudat de fiecare data, facand ca momentele stanjenitoare sa fie savurate cu un haz de bun-simt. Cu acest prilej am simtit parca infiriparea unei conexiuni deja amicale intre muzicieni si spectatorii, care (cei din urma) priveau cu atentie toate miscarile acestora.
 
Găsiți cronica în întregime + fotografii aici:
https://mondaydeartum.wordpress.com/2013/03/25/the-masterpiece-intr-un-final-muzica-a-invins/
The Masterpiece 27 aprilie (424 x 600)
The Masterpiece Experience” este un show produs de Ciprian Costin, dirijor, compozitor, pianist roman. Aveți ocazia să vedeți acest spectacol pe 27 aprilie la Sala Palatului din București. Evenimentul este organizat de VreauBilet.ro. Biletele pot fi achiziționate atât online (click aici: http://rezervari.vreaubilet.ro/event.php?id=6740 ) cât și de la casa de bilete a Sălii Palatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here