Trăim în țara lui „așa s-a întâmplat”….

0
133

Așa s-a întâmplat” zice de câteva ori, cu glas gâtuit, reprezentanta DIICOT. Aud și nu îmi vine să cred! „Așa s-a întâmplat”!! De ce avem nevoie de DIICOT pentru a auzi astfel de enunțuri?! La fel de bine puteau să trimită la înaintare un preot din Caracal care să ne spună că… „așa a vrut Dumnezeu”. N-au găsit cadavru. Doar cenușă, oseminte, un cercel, fire de păr, un lănțișor…. „Așa s-a întâmplat”…

Invocând emoțiile, reprezentanta DIICOT citește de pe o foaie primele concluzii. Aflăm că suspectul a recunoscut că le-a omorât pe Luiza și pe Alexandra. Acum este acuzat de omor calificat. A povestit cum a ucis-o pe Alexandra. S-a întâmplat în jurul orei 12.00, după ce a prins-o vorbind la telefon. I-a ars trupul într-un butoi. Mai aflăm că au găsit cenușă în butoi, prin cernere au gasit oase calcinate și dinți, 3 inele care prezentau urme de foc/arsură, un lănțișor.

Alexandra a apelat de 3 ori serviciul 112 la ora 11.00. A oferit informații despre locul în care se află, l-a descris pe agresor…. „S-a întâmplat” să se adreseze unui Stat corupt, incapabil, inapt, total nepregătit. „S-a întâmplat” să nu aibă nicio șansă.

Iată filmul acțiunii publicat de Adevărul:

– Miercuri, 24 iulie 2019 – Alexandra a dispărut.

– Joi dimineaţa, 25 iulie 2019- părinţii victimei anunţă poliţia cu privire la dispariţie.

– Joi, ora 11.00- victima apelează Serviciul de Urgenţă 112 de trei ori. În total, Alexandra Măceşanu a vorbit cu operatorii 112 şi cu dispecerii poliţiei 4 minute şi 43 de secunde. „Mă aflu într-o casă veche, aproape părăsită, iarbă în curte. Are doi câini lupi, e într-un service”, ar fi spus fata în apelul de la 112, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei. Ultima convorbire s-a închis după ce tânăra le-a transmis poliţiştilor “Vine, vine!” referindu-se probabil la criminalul care se apropia de ea.

– Joi, ora 15.30- Dosarul penal pentru lipsire de libertate este înregistrat de poliţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

– Joi, în jurul orei 16.00 – procurorul emite ordonanţa provizorie de interceptare si localizare pentru două numere de telefon ce au rezultat din informaţii.

– Joi, ora 19.15 – este primită informaţia că victima ar putea fi în 3 locaţii dintr-o comună.

– Joi, ora 19.50 – sunt emise mandate de percheziţie pentru cele 3 locaţii.

– Joi, ora 19.58- se intră cu mandatele de percheziţie în cele 3 locaţii.

– Joi, ora 19.58- 21,00- se efectuează cele 3 percheziţii fără a fi identificată victima sau alte probe.

– Joi, ora 21.00 – vineri ora 02,00- se vizionează imagini ale unor camere de supraveghere private aflate pe un presupus traseu al unui presupus făptuitor, deoarece exista o informaţie despre un autoturism implicat într-o altă speţa asemănătoare.

– Vineri, ora 02.00 – se identifică proprietarul autoturismului.

– Vineri , ora 02.00 – sunt trimise echipaje de poliţie în zona de domiciliu a proprietarului, unde se constata ca nu exista nicio activitate.

– Vineri, ora 02.20 – sunt solicitate mandate de percheziţie pentru locaţia suspectă si alte 2 posibile locuri.

– Vineri, ora 03.05 – sunt luate mandatele de percheziţie de la instanţă. Poliţiştii nu le pun în aplicare, aşteptând să se facă ora 06,00, de la care se pot face, legal, aceste descunderi.

– Vineri, ora 06.00 – se intră în locurile pentru care au fost luate mandatele de percheziţie, inclusiv în locuinţa suspectului.

Datele transmise de STS:

Primul apel al Alexandrei a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:05:07.

– 11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112

– 11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;

Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:06:25

– 11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, fata nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36

– 11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției
– 11:12:51: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

Mă întreb și m-aș bucura să aflu răspunsuri:

  1. STS a transmis 3 locații (greșite) sau o singură zonă vastă de acoperire?
  2. Câte ateliere auto se află în Caracal?
  3. Câți oameni grași cu ochi albaștri dețin service-uri auto în Caracal?
  4. Cât timp dura să intre poliția în service-urile auto din „metropola” Caracal?
  5. Acest criminal își construise un crematoriu în casă?
  6. Ce fel de foc a trebuit să facă astfel încât să rămână doar cenușa dintr-un om?
  7. A fost o zi caniculară. Mă îndoiesc că a bătut vântul prea mult. Și dacă ar fi ajuns prea târziu ca să o găsească în viață, tot ar fi găsit-o Poliția după miros.
  8. Are vecini individul acela. Chiar n-a văzut niciunul fum? Nu a simțit miros? Cât trebuia să ardă ca să rămână doar cenușa???
  9. Cum putea să ardă un trup de om până când a ajuns cenușă, dar niște inele să prezinte doar urme de foc? Erau inelele lui Rumburak?
  10. Va exista de acum înainte transport în comun autorizat în zonele rurale?

Sunt multe lucruri care nu se leagă, care nu au nicio logică.

Adevărul e că „s-a întâmplat” să alegem în fruntea țării niște incompetenți. „S-a întâmplat” să nu ne pese, să nu ne intereseze soarta noastră. „S-a întâmplat” să nu dăm doi bani pe vot. „S-a întâmplat” să acceptăm în funcții pe toți incompetenții. Și am ajuns aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here