TREBUIA SĂ-L REVĂD PE SIR TOM JONES (1.11.2013)

0
180

tom-jones-sala-palatului-bucuresti-2013-01 a
sursă foto: iConcert.ro

Cronică de Andrei Partoș
Voi începe neconvenţional. NU mulţumesc nimănui pentru acreditarea cu loc (ultima lojă din sală) primită. După ce am promovat din august până acum concertul, a fost nevoie să sun la firma lui peşte şi să întreb de ce nu se fac comunicate de presă, de ce nu ni se oferă şansa solicitării de acreditări. Am trimis două mail-uri în atenţia lui Marcel Avram! Cu greu am fost contactat de Lenţi Chiriac, PR-ul evenimentului. Şi om de radio ca şi mine. Îl cunosc cam de 25 de ani. A mai fost „amabil” cu mine de câteva ori, deşi nu e o.k. Eu consider o obligaţie a organizatorilor faţă de jurnaliştii care promovează un show, nu un cadou. Când soliciţi acreditarea te obligă să treci acolo pe o fişă ce ai făcut, ce ai scris, unde, etc. Eu am difuzat Tom Jones permanent. Nu eram partener media. Am solicitat un interviu. Nu s-a putut. Am fost anunţat să fiu între 18-19,00 la intrare ca să iau acreditarea, deşi concertul începea la 20,00. Nu toată lumea locuieşte lângă Sala Palatului ca Lenţi. La 18,00 am mers cu Violeta, cu maşina, cu cel mic în ea, ca să mai câştig timp pentru a pregăti emisiunea. A apărut Lenţi după minute de aşteptare, apoi şi Johnny Săndulescu (un nimeni plin de ifose, de glumiţe nesărate, doar pentru că fiica lui lucrează cu M. Avram). Mi-au zis că n-au ce să-mi dea, dar să vin la 19,45. Adică m-au trimis la plimbare. Am mail-ul în care mă convoca la ora amintită! Am înghiţit în sec şi am plecat. Asta pentru că mi-am propus să-l văd cu orice preţ pe Marele Om, pe Sir Tom Jones. Să le mulţumească ăstora toţi blatiştii din sală (credeţi-mă că erau câteva sute)! Chiar şi aşa erau suficiente locuri libere pentru a onora munca jurnaliştilor cu minim respect. Repet, mă refer la cei care au făcut ceva, nu cei care au legitimaţie de presă! Mi-a spus un amic, care trăieşte în Franţa, că oameni ca mine, comentatorii cunoscuţi, realizatorii cu vechime primesc locuri speciale, sunt invitaţi din oficiu, înaintea unor parlamentari, poliţişti, sau funcţionari publici. În lumea civilizată meseria noastră contează! Am încasat în plin şi acest bobârnac al sorţii. Omul a văzut unde am primit loc. I-am spus că la concertul din 2011 al lui Tom Jones n-am venit pentru că nu-mi dădeau niciun loc! A rămas cu gura căscată! Pe surse am aflat că s-au dat cam 1000 de invitaţii!
 
Ştiu, nu e o introducere jurnalistică, dar cum eu scriu pe forum, pot comite abateri de acest gen, pot abuza de propriul spaţiu… În loc de 20,00, concertul a început la 20.35…  publicul fantastic de răbdător a apalaudat de câteva ori, apoi era la un pas de huiduieli masive… aşa s-au auzit vociferări răzleţe. Nimeni n-a cerut scuze, nu s-a auzit nicio voce din off, care să explice întârzierea. Şmecherii îşi băgau rudele, prietenii în sală exact în acest interval. Până şi băieţii de la security aveau familii, gagici de adus. L-am văzut pe marele Johnny cum se lăfăia în primul rând cum gesticula, cum saluta pe toată lumea (că doar era pe moşia lui, nu?) şi m-am gândit dacă Marcel Avram (care chiar a fost un mare profesionist în acest domeniu, căruia revista Billboard i-a dedicat cândva vreo 20 de pagini) ştie ce se petrece. Oare? La Tele7abc se făcea că plouă şi a luat o ţeapă imensă… Poate că s-a obişnuit şi-i place, nu? Poate lecţia dată de Fiscul german l-a făcut indulgent, dar atunci de ce se mai oboseşte să aducă artişti? Pentru că ies bani buni! Concertul în sine a fost rotund, frumos, inteligent gândit. A doua piesă era „Mama Told Me…” din repertoriul Three Dog Night şi credeam că sala va reacţiona. Nimic… abia pe la a 10-a piesă s-a produs explozia, pentru că era „Green Green Grass Of Home”! Tom Jones arată excelent, are o atitudine dezarmantă şi naturală pe scenă şi cântă timp de aproape 90 de minute fără pauză. Sigur că unii au afirmat că a făcut play-back. E posibil ca anumite pasaje să fi fost dublate…Nu bag mâna în foc. Stăteam prea sus, pentru a verifica ce se petrece. Dacă a făcut-o, a făcut-o extrem de profi şi plauzibil. Instrumentiştii, doamnele din backing au mai ieşit, dar Tom Jones nu s-a mişcat de pe scenă până la finalul fals programat, aşa cum se obişnuieşte, pentru a oferi bis-ul cuvenit. M-au surprins unele versiuni reorchestrate ale clasicelor „Delilah” (aproape că era o formulă latino) la care a cântat toată sala din toţi rărunchii, „She’s A Lady”, sau „I’ll Never Fall In Love Again”. Fireşte că erau adaptate posibilităţilor vocale de acum. Care sunt tot fascinante! A cântat şi de pe „Praise and Blame”, dar şi de pe „Spirit In The Room”. Piesa lui Leonard Cohen, „Tower Of Song”, pe care a şi anunţat-o, a transmis trăire intensă. I se potrivea perfect şi ca text. Atmosfera a avut un crescendo spectaculos, generat de piesele ştiute ( „Sex Bomb”, „You Can Leave Your Hat On” la care şi-a scos vesta, „ It’s Not Unusual” din 1965, „What’s New Pussycat” şi „Kiss” din finalul definitiv!). La funk-soul cu „ It s Your Thing” n-a fost aderenţa dorită de artişti, dar n-au insistat pe dialogul cu sala când au sesizat că nu ţine. Am reţinut un moment deosebit: chitară solo (bun e Jamie Moses!!!), tobe şi voce. La „Burning Hell” (piesă John Lee Hooker). Remarcabilă acurateţea instrumentiştilor, în frunte cu chitaristul amintit. Sunt mulţumit că l-am văzut, că am fost în sală, unele piese m-au emoţionat pentru că se leagă de amintiri dragi din adolescenţă, altele au emanat energie, vigoare. Lumea a plecat încântată. Asta s-a văzut. Dacă m-aş mai duce să-l revăd? După o gândire profundă şi sinceră spun NU! Va fi şi el, dar şi eu, mai „mare” cu un an-doi..Păstrez această amintire frumoasă, pe care o merit! Mi-aş dori un interviu cu Tom Jones? Un DA categoric, oricând pentru ascultătorii RRA! Vedeţi, mi-am luat şi mie un scurt interviu…
 
P.S. Cam câte cronici de concert aţi citit după acesta din 1 noiembrie?

Follow me
Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here