„Tristețea unei săli goale” – Scrisoare deschisă a directorului executiv al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, Mihai Constantinescu

0
18

Foto: Cătălina Filip
Foto: Cătălina Filip

Articol preluat de pe site-ul festivalenescu.ro
Mihai Constantinescu, directorul executiv al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu adresează o scrisoare deschisă în contextul imaginii surprinse la Etapa I, Secțiunea Vioară a Concursului Enescu 2016, postată de cunoscutul violonist Remus Azoiței, membru al juriului. Redăm conținutul integral al scrisorii. 
Scrisoare Deschisă 
Tristețea unei săli goale 
Împărtășim și noi, în calitate de organizatori, tristețea de a vedea sala goală la primele etape ale Concursului Enescu, în condițiile în care recitalurile și concertele finale ale aceluiași eveniment sunt în majoritate sold-out.
Este un contrast care frapează. Ce semnificații are?
Este contrastul dintre cererea și oferta de pe piața muzicală locală. Pe de o parte, avem un public doritor de muzică clasică, care este deschis la experiențe noi. Pe de altă parte avem o școală de muzică românească ce nu reușește încă să se adapteze la această cerere, la ritmul pieței internaționale de muzică, la rigorile acesteia, la criteriile de performanță necesare obținerii recunoașterii la nivel global.
Între publicul din România și școala de muzică din România stă Concursul Internațional George Enescu. Este un eveniment organizat la standarde internaționale, care se bucură de apreciere și de o excelentă reputație la nivel mondial. Dovadă pentru aceste afirmații stau: numărul candidaților în creștere cu 40%, în comparație cu 2014; în jurii sunt muzicieni recunoscuți în toată lumea, la fel ca și dirijorii care dirijează finalele; avem transmisii internaționale live, prin postul Medici.tv, și preluări ale unor înregistrări prin MEZZO.
Publicul este deschis către Concurs. Dovada: deși este primul an în care biletele la evenimentele din cadrul Concursului sunt puse în vânzare, majoritatea recitalurilor și a concertelor sunt sold-out. Seara, avem și un public suplimentar pe treptele Ateneului, oameni care urmăresc gratuit ce se întâmplă în sala de concert pe ecranul montat de noi.
 
Până în 2014, Concursul Enescu a fost considerat un eveniment pentru specialiști. Chiar dacă accesul era gratuit, publicul larg nu venea la etapele acestuia și nici măcar la finale, fiind mult mai interesat de concertele din Festivalul Enescu. Din 2014, provocarea pe care am asumat-o a fost să aducem publicul larg în sală, la recitalurile și concertele Concursului. Progresul este evident, chiar și în acest an când accesul pentru publicul larg a fost contra cost, cu excepția primei etape, în timp ce accesul pentru elevi, studenți, profesori la școlile, liceele și facultățile de muzică este gratuit la toate rundele.
Dar constatăm și noi, cu tristețe, că deși publicul larg este tot mai interesat de Concurs și de muzica clasică, nu același interes se vede la nivelul școlii românești de interpretare.
Slaba participare a publicului de specialitate la prima etapă a Concursului de Vioară, despre care cu tristețe și revoltă vorbește dl Remus Azoiței, profesor de vioară la Royal Academy of Music, London, laureat alConcursului Enescu și membru al juriului, este doar unul din simptome. Etapele primare și intermediare ale unui Concurs de acest gen rămân cu precădere pentru publicul de specialitate, inclusiv datorită modului de organizare: este un maraton de interpretare, ceea ce nu oricine din publicul larg poate duce. Desigur, melomanii convinși și cei care pot să dispună de un timp prelungit ca să stea în sala de concert ore în șir pot să o facă și pentru ei am și permis accesul publicului.
Nu putem să acomodăm o foială de oameni care vin și intră, în funcție de programul propriu, pentru că am perturba atmosfera de concurs și capacitatea de concentrare a concurenților.
Așadar, adevărații beneficiari ai locurilor disponibile în săli, în timpul etapelor de concurs, rămân tinerii muzicieni, profesorii, elevii și studenții la muzică, adică cei care ar trebui să vadă și să învețe din ceea ce se întâmplă la nivel mondial. Pentru ei Concursul Enescu aduce de fapt la București cei mai buni reprezentanți ai marilor școli de muzică la nivel mondial. Să asculți acești concurenți în recital este o sursă de dezvoltare, pentru că poți învăța lucruri noi.
Tocmai de aceea, accesul elevilor și studenților de la muzică în sală este gratuit, în măsura în care mai sunt locuri în sală; organizatorii au trimis la conservatoare elementele necesare promovării Concursului; este derulată o campanie intensă pe canale care ajung la tineri, precum social media. Această gratuitate este permisă și la Festival și la Concurs, de ani de zile, fiind o tradiție.
Dar, tristețea acelei săli goale este doar o infimă parte dintr-un tablou mult mai întunecat, pe care l-am putea vedea cu toții, dacă am răspunde cu sinceritate la câteva întrebări:
1. De ce profesorii nu își aduc elevii în sală și nu-i educă în legătură cu importanța ascultării altor artiști?
2. De ce sunt atât de puțini candidați înscriși din școala românească de muzică la Concursul Enescu? La Secțiunea de Pian, deși în juriu sunt doi profesori de la Universitatea de Muzică București, nu s-a prezentat niciun concurent din școala românească, în ciuda faptului că era oferit un premiu special pentru cel mai bine plasat concurent român.
3. De ce școala de muzică din România preferă să constate că programa școlară este diferită de ce se cere la Concursul Enescu, în loc să o acomodeze, să găsească soluții ca să-și pregătească elevii pentru a obține premii la acest Concurs, care apoi îi promovează la nivel internațional? De exemplu:  România a avut 9 candidați (vioara- 7, pian – 0, violoncel – 2), în situația în care din China au fost admiși 7, din Japonia 21, din Rusia 15, din Coreea au fost 38, din Franta 7, din SUA 9.
4. De ce românii care câștigă la Concursul Enescu vin în majoritatea lor din școli din străinătate?
5. De ce este o participare atât de slabă a absolvenților din alte centre universitare?
6. De ce ajungem să cânte mai mulți tineri străini Enescu decât românii?
7. De ce Concursul Enescu este mai apreciat în străinătate decât în România, la nivelul muzicienilor? Iar cifrele din acest an sunt dovada elocventă a interesului pe care îl au tinerii artiști din străinătate față de oportunitățile oferite de Concursul Enescu!
În ceea ce ne privește, noi vom continua să avem aceeași politică de deschidere față de tinerii artiști din România, fie că ajungem la răspunsurile corecte la aceste întrebări, fie că nu. Și o vom face în continuare cu ajutorul partenerilor noștri, al profesorilor, al muzicienilor care ne susțin, dezvoltând proiecte de încurajare a talentelor din România, fără să afectăm obiectivitatea și corectitudinea obligatorii unui concurs internațional.
Dar nu vom încerca să aducem pe nimeni cu forța în sala de concerte!Noi dorim să-i inspirăm și să le arătăm un model de urmat, prin tot ce facem și ce comunicăm: însuși George Enescu; fiecare laureat al Concursului; concertele; recitalurile pe care le organizăm sau le susținem; promovarea pentru înregistrări de DVD-uri după concurs; etc.
În concluzie, într-un mediu atât de concurențial cum este lumea artistică la nivel internațional, să vezi oportunitățile pe care ți le oferă Concursul Enescu –  care sunt intens comunicate – este în sine un criteriu de selecție și de auto-selecție: nimeni nu te impinge cu forța pe scenă, trebuie să vrei să fii acolo și să fii foarte bun ca să meriți să fii acolo, pentru că altfel publicul nu va fi cu tine!
Mihai Constantinescu
 Director Executiv, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”
 
sursa: http://festivalenescu.ro/tristetea-unei-sali-goale-scrisoare-deschisa-a-directorului-executiv-mihai-constantinescu/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here