Ziua internaţională a jazzului (UNESCO) (30.04)

Articol preluat de pe site-ul TVR

1
42

La 30 aprilie se aniversează Ziua internaţională a jazzului menită să sensibilizeze comunitatea internaţională prin virtuţile muzicii de jazz ca instrument educaţional şi ca o forţă pentru menţinerea păcii, pentru unitate, pentru dialog şi pentru o cooperare consolidată între oameni.

UNESCO a ales Australia pentru ediţia din 2019 a Zilei internaţionale a jazzului, dar ea este sărbătorită în peste 190 de ţări din întreaga lume, potrivit www.unesco.org.

În noiembrie 2011, UNESCO a proclamat data de 30 aprilie Ziua internaţională a jazzului. Muzica, de-a lungul veacurilor, s-a dovedit a fi un instrument puternic de comunicare. Atunci când ea izvorăşte din fuziunea mai multor culturi diferite şi creează o expresie armonioasă, care vorbeşte despre ele, devine desăvârşită. Jazzul se încadrează perfect în această categorie. Este un stil unic de muzică, care îşi are originea în sudul Statelor Unite, cu rădăcini şi în tradiţiile muzicale africane şi cu influenţe europene. El a devenit o formă de artă internaţională, care evoluează continuu, traversând globul, inspirându-se din muzica ţărilor şi regiunilor pe care le străbate.

Sursa: Agerpres

„Jazzul nu are o definiție. Pentru a înțelege jazzul, trebuie să îi simți pulsul, să te pierzi în sunetele lui și să îl lași să-ți inunde sufletul. Este cea mai democratică formă de muzică: a preluat sunetele, mișcările și ritmurile oricărei forme de muzică din toate țările în care a călătorit” spune compozitorul și cântărețul Shankar Mahadevan.

 

De unde vine jazz-ul?

Jazz-ul a apărut într-un moment în care automobilele, avioanele, radioul, tehnologia în general, erau preocuparea omului modern, omului de sfârşit de secol XIX.

În acest context, noul limbaj muzical a reprezentat o revoluţie iniţiată de oamenii de culoare din Statele Unite ale Americii, dornici să interpreteze muzica instrumentală şi vocală pe înţelesul tuturor. O muzică colorată şi viguroasă, despre ai cărei interpreţi se spunea că “trăiau simultan actul creaţiei şi al expresiei”. A existat un moment, după al doilea război mondial, când s-a încercat excluderea emoţiei şi înlocuirea ei cu tehnica modernă. Succesul nu a fost cel aşteptat, iar numărul ascultătorilor de jazz a scăzut.

Apărut pe plantaţiile de bumbac din Virginia, în desişurile de papură ale Louisianei, în porturile de pe Mississippi, dar şi în cafenelele şi barurile din New Orleans, unii muzicologi i-au găsit rădăcinile în cultura africană din Senegal, Guineea, Congo sau în în “producţiile de taraf” europene.

Un lucru este însă cert: decenii în şir, munca, dansul şi muzica au fost singurele “averi” ale negrilor sclavi pe plantaţii.

Sclavagismul avea să fie abolit în Statele Unite ale Americii în 1865.

Unul dintre cele mai cunoscute cântece de plantaţie (plantation song) din perioada sclavagismului este Carry me back to old Virginia, expresie a nostalgiei negrilor duşi de acasă de corăbiile englezeşti, olandeze, spaniole şi suedeze.

Instrumentele de acompaniat au apărut după războiul civil încheiat în 1860 şi pe care negrii au putut să le cumpere la preţuri mici. Era vorba, în general de instrumente de suflat, obţinute de la fanfarele militare destrămate după război. Influenţa trompetelor, tromboanelor, tubelor, clarinetului şi percuţiei a dus la un ritm nou.

În 1871, Universitatea Fisk din Nashvill – singura instituţie de învăţământ superior care accepta studenţi de culoare – a organizat un turneu de concerte cu o orchestră de negrii. Publicul a fost impresionat de cântecele spirituale şi foarte repede ele au ajuns pe buzele publicului american al sfârşitului de secol. Încă nu se putea vorbi despre jazz.

Ragtime-ul, un bastard muzical

Undeva la începutul secolului al XX-lea, într-o tavernă americană, un negru i-a cerut pianistului să repete o melodie cântată cu o seară în urmă. Nu a ştiut să-i spună numele, ci a descris-o aşa cum a perceput-o “That one that had a ragged time, a sort of ragtime piece” (aceea care avea un ritm deşirat, un fel de piesă scălămbăiată). Încântat de această descriere, pianistul a continuat să o folosească pentru muzica pe care o interpreta în stil propriu. Aşa s-a născut primul stil instrumental creat de pianiştii de culoare, răspândit cu repeziciune în localuri şi preluat şi influenţat de pianiştii albi. Se pare că oraşul “natal” al ragtime-ului este oraşul Sedalia din Missouri. Mulţi spun că ragtime-ul este jazz-ul rudimentar sau chiar îl confundă cu acesta, într-o perioadă în care, deasupra pianinei din fundul localurilor, atârna o firmă albă cu înscrisul “Nu trageţi în pianist!”, un îndemn adresat bătăuşilor ce iscau adesea scandaluri.

Blues-ul, “cântecul diavolului”, important în ivirea şi evoluţia jazz-ului

Un cântec liric, apărut din dorinţa creatorilor populari de a integra textele poetice şi muzica într-o expresie capabilă să dea frământările conştiinţei unei populaţii silite să trăiască în condiţii inferioare condiţiei umane.

Cântăreţii acestui gen muzical, confruntaţi permanent cu o viaţă nu tocmai uşoară, au creat piese noi şi le-au investit pe cele vechi cu forme şi conţinuturi inedite.

“Măreţia şi grotescul, ironia şi durerea, resemnarea şi revolta, umorul şi voioşia” sentimente şi dispoziţii amestecate pe ritmurile chitarei celui mai popular bluesman, William Lee Conley Broonzy (Big Bill).

Unde s-a născut cântecul “de inimă albastră”? Unii spun că în Tennessee, alţii în Texas, Louisiana sau chiar Mississippi.

Bessie Smith, „împărăteasa blues-ului”, a fost una dintre primele cântăreţe „clasice” de blues, despre care s-a spus că făcea „cât toate femeile de pe mapamond reunite într-una singură”. Melodia „Empty Bed Blues” este considerată de unii muzicologi drept „jazz-ul absolut”.

Începuturile jazz-ului şi ieşirea lui în lume

Povestea jazz-ului continuă undeva în primii ani ai secolului al XX-lea, când Charles Lyel, venit la New York, a auzit o muzică “deosebită de aceea din restul Statelor Unite ale Americii şi din lumea întreagă”, cu viori, basuri şi banjouri. Toate instrumentele de jazz, tehnica lor şi integrarea lor în ansamblu îşi au originea în New Orleans, acolo unde au apărut şi pionierii bateriei de jazz. De la ei au rămas primele înregistrări, abia după cel de-Al Doilea Război Mondial.

O dată importantă în istoria jazz-ului este 26 februarie 1917, când într-un studio rudimentar din New York s-a fixat în ceara cilindrilor de fonograf, primul document sonor cu muzică de jazz.

După intrarea Americii în război, New Orleans-ul a fost transformat în port militar, localurile s-au închis, iar muzicanţii de culoare au plecat, creând centre şi stiluri noi.

La Chicago, în al treilea deceniu, jazz-ul trece într-o nouă perioadă, localurile de noapte se transformă în “laboratoare de iluzii”, iar discurile cu această muzică sunt etichetate drept “imprimări rasiale” ale căror vânzări erau permise doar în cartierele locuite de oameni de culoare. Este ceea ce se cheamă “perioada Chicago” a jazz-ului, reprezentată de legendarul Bix Beiderbecke, trompetist şi pianist.

Numărul plăcilor de gramofon vândute în Statele Unite, în anul 1926, de exemplu, a depăşit 150 de milioane, iar publicitatea a dus şi ea la răspândirea acestui stil – era pretutindeni. Acum şi albii cântau jazz, deşi fără pasiunea şi fantezia negrilor, la care trebuia să te întorci pentru a descoperi diferenţele.

Perioada post-belică, cu relaxarea şi dorinţa de viaţă de după război, a născut music-show business-ul, o mare afacere influenţată de muzica de jazz.

Adus cumva la stadiul de afacere, jazz-ul şi-a pierdut din integritatea primară, adaptându-se cerinţelor de piaţă.

Louis Armstrong (primul classic al jazz-ului), Billie Holiday, Ella Fitzgerald reuşeau să cânte durerea, umulinţele indurate încă de mulţi dintre americanii de culoare.

Swing-ul, echilibru între interpret şi muzică, între muzică şi public

Înlocuirea individului cu orchestra, a dus la schimbări şi la nivelul instrumentelor – trompeta eclipsa pistonul, banjo-ul a fost abandonat de dragul chitarei.

Puteți citi mai multe aici: http://stiri.tvr.ro/30-aprilie–ziua-internationala-a-jazz-ului–muzicieni-din-toata-lumea-sarbatoresc-cantand_860026.html#view

1 COMENTARIU

  1. Domnu ‘ cantaret si compozitor Shankar bate campii.Jazz-ul are definitie si caracteristici fara de cae nu e jazz.Da asa sunt hindienii.Mai aproximativi;-)).Cool.Cat despre ce e cu jazz-ul in general iata un link interesant de pe site-ul festivalului de la Newport.Unde exista oferta unui ”support grant ”pentru muzicienii ”in need”.Deci Se pot cere 300 $ daca ai nevoie urgenta si dupa aia reevaluabil on a weekly basis sau ceva mai mult o singuradata daca ai nevoi mai mari.Cred ca suma de 300$ spune cam ce nevoi poate avea un muzician de jazz.Pro.In U.S.A.

    https://form.jotform.com/NewportFestivals/nffmusicianrelief
    Cat despre Romania, vorba lui Marius Popp.E columbofilie.Asta zicea prin anii 80 cand mai misca treaba.;-))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here