O OPINIE CARE MI SE PARE UTILĂ! 29.04.

0
77
Am preluat de pe FB postarea lui Florin Negruțiu, pentru că mi-a plăcut cum e gândit, pentru că l-am văzut comentând la Digi24. Am văzut și opinii radicale, mai încinse. Nu le-am adunat. M-ar interesa, mai curând, cum gândesc cei care ne citesc despre această situație, care arată cât de preocupați sunt politicienii de soarta noastră, de sănătatea noastră, de viitorul României. 

Florin Negruţiu


Dl. Iohannis a devenit „președinte jucător”. Iar Ardealul stă pe loc

1. „Neamțul” acuză „marele PSD” că „dă Ardealul ungurilor”. Pentru electoratul PSD asta vine ca o măciucă în moalele capului. Păi tocmai partidul lor, care ne apără de străini și de papistași, să facă un act de o asemenea trădare?! Se răsucește Corneliu Vadim Tudor în mormânt și Liviu Dragnea între cei patru pereți cu gratii la ferestre, nu alta…
2. Sigur că nu e vorba de nicio înțelegere ocultă între PSD și UDMR, dar asta contează mai puțin. Pentru că nu oamenii raționali, care înțeleg mecanismele parlamentare, sunt vizați aici. Ci cei ușor de speriat, mare parte alegători PSD, pe care „marele partid” îi ține captivi în dictatura fricii: frica de schimbare, de unguri, de tăierea pensiilor, de soroși și billgateși, de roșii otrăvite, de coronaconspirații, de vaccinuri și de câte și mai câte. Președintele a găsit prilejul să-i sperie și el o tură ca să le arate cine e cu adevărat PSD.
3. Sigur că președintele avea ocazia să spună: Stați liniștiți la locurile voastre, nu vinde nimeni Ardealul ungurilor, e o lege neconstituțională care a scăpat prin aprobare tacită de Camera deputaților (adică nu a votat-o nimeni), care categoric va fi respinsă la Senat deoarece are numai avize negative și care, chiar în situația extremă și absurdă în care va ajunge la promulgare, se va lovi de respingerea mea categorică. Pentru că autonomia pe criterii etnice este ilegală și neconstituțională în România. Punct! Dar dl. președinte Iohannis a găsit prilejul să devină dl. președinte Băsescu. Adică un jucător. Iar acest lucru îi va crește cota popularității și va sufla vânt în pânzele PNL.
4. UDMR, inițiatorul acestui proiect, dovedește – a câta oară? – că este o grupare închisă în grota propriilor obsesii, care n-au nimic de-a face cu viața noastră, nici a românilor, nici a maghiarilor. În plină pandemie de coronavirus, marea contribuție a acestor politicieni în lupta cu dușmanul invizibil e să pună plăcuțe bilingve pe ușa de la terapie intensivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here