AC/DC ÎN PIAŢA CONSTITUŢIEI DIN BUCUREŞTI (16.05.2010)

Cronică de Iulia Radu
Nu sunt un rocker adevărat. Nu mă exteriorizez la concerte: nu dau din cap, nu agit mâinile în aer, nu ţip, nu ies în evidenţă. Însă, în interior trăiesc la intensitate maximă fiecare piesă. Pentru mine, nu există jumătăţi de măsură când vine vorba despre muzică.
Nici nu visam să ajung duminică seară la concertul AC/DC. Eram atât de convinsă că nu voi fi acolo încât am făcut un „exerciţiu” mintal de a mă convinge că nu e o dramă dacă nu văd acest concert, mi-am repetat în continuu fraza: „nici la Santana n-am fost, şi uite, trăiesc”. Şi totuşi, la AC/DC am ajuns!
Duminică, ora 17.00. Mă aflu la intrarea dinspre Parcul Izvor. Aglomeraţie mare, dar se intră ordonat, fără îmbrânceli, înjurături, certuri, nervi. Aşa să tot fie! Am aşteptat un pic până când am primit mult râvnitul bilet, aşa că, tot învârtindu-mă prin faţa porţilor, m-am împrietenit cu rockerimea. Jeffrey are 53 de ani şi este din Marea Britanie. „Eu i-am urmat peste tot de mai bine de 20 de ani. Am făcut înconjurul lumii cu ei. Nici un show nu seamănă cu altul, ca stare. Parcă sunt din ce în ce mai plini de energie. Să vezi începutul!! E fabulos!!! Când locomotiva sparge ecranul central, publicul se electrizează pur şi simplu”. Omul acesta vorbeşte cu atâta pasiune, încât te face să-i iubeşti pe australieni chiar dacă nu ştii nimic despre ei.
Intervine în discuţie şi NOXX (32 de ani, Budapesta): „Şi eu mi-aş dori să fac acelaşi lucru, să-i urmez în cât mai multe concerte. M-am decis să încep cu acest turneu, am bilet şi pentru următoarele oraşe. După un show AC/DC te simţi de parcă cineva toarnă o găleată de energie peste tine. Acesta este al 4-lea concert pe care-l văd şi mai urmează. Sunt bestiali”. John Levy (44 de ani, Marea Britanie), care până atunci fusese numai ochi şi urechi la discuţie, mă întreabă despre trupa românească din deschidere. Îi spun că Iris este una dintre cele mai iubite şi mai longevive formaţii de la noi. „Atunci, nici nu se putea o alegere mai bună. Sunt curios cum sună. Pe mine nu prea mă încântă trupa Down. Sincer, preferam Guns’n’Roses. I-am văzut de câteva ori cu Axl în deschidere şi mi se păreau mai potriviţi. Dar ce mai contează?! Până la urmă am venit pentru Angus & Co”.
Aurel Burlacu (21 de ani, Timişoara) abia ajunsese în Parcul Izvor. „A avut trenul întârziere, mi-era teamă că nu ajung la timp pentru Down. Vreau să îi văd şi pe ei. Biletul pentru acest concert l-am cumpărat chiar în prima zi când s-au pus în vânzare. AC/DC în România e ca un vis devenit realitate. Sunt aici cu un grup de 16 prieteni”.
Entuziasmul a cuprins toate aleile parcului. Cred că am văzut vreo 20 de modele diferite de tricouri inscripţionate AC/DC. Unii vorbesc la telefon cu prietenii, „Unde eşti? Nu vii la AC/DC? Eu sunt aici deja!!”. Alţii nu se grăbesc să intre, „Începe la ora 21.00. Mai e timp. N-are sens să intrăm de acum”.
Nikolas, un sârb de 39 de ani, a băut deja câteva pahare în plus. Salută în stânga şi-n dreapta pe toată lumea şi din când în când strigă cât poate de tare: „Pantera!!!”. Aflu că e fan Anselmo şi AC/DC. S-a bucurat atât de mult că îi vede în cadrul aceluiaşi concert încât, recunoaşte jenat, că a exagerat cu berea, „dar ce să fac dacă aveţi bere bună în România?! Oricum, asta nu mă va împiedica să trăiesc la maximum cele două recitaluri!”, zice el, ducând mâna la inimă!
17.30. Gata, e timpul să intru şi eu la concert. Inima mi-o cam ia la trap. Cei pe care i-am intervievat, au vorbit cu atâta pasiune încât m-au molipsit şi pe mine. În timp ce trec de al 3-lea filtru (ultimul), din boxe răsună acorduri dure de chitară. Bateria tună puternic de ai impresia că se sfârşeşte lumea. „Ce se întâmplă? S-a ars vreo boxă? Atunci puteţi să plecaţi acasă!”, zice cu umor un angajat al BGS. Dar muzica îi atrage pe oameni ca un magnet. „Anselmo!!!”, strigă o fată în timp o rupe la fugă către scenă. E urmată de alte aproximativ 15 persoane. Grăbesc şi eu pasul. Aglomeraţia mare şi un du-te-vino permanent fac aproape imposibilă găsirea unui loc ferit şi cu vizibilitate bună. Încerc să ocup o poziţie din care să pot vedea ecranele ca lumea şi cât de cât scena. Distanţa e destul de mare, astfel încât mă bazez pe cele 3 plasme uriaşe.
Down a urcat pe scenă la 17.45 şi a susţinut un recital de o oră, încheiat cu piesa Bury Me In Smoke. După aproximativ 40 de minute, Cristi Minculescu ne-a salutat pe toţi. Era 19.35. Iris a reuşit să ne „arunce” în starea de concert. Spectatorii au cântat toate melodiile cu ei, au ţopăit şi au aplaudat neîncetat. Nu au lipsit piese precum Strada ta, Pe ape, Floare de Iris, Lady In Black, Somn bizar. Ne-am despărţit de Iris la 20.20.
Au urmat 40 de minute de aşteptare, timp în care mi-am căutat un alt loc. Nu vroiam sub nicio formă să ratez începutul!!
21.00. Aproximativ 70.000 de oameni i-au întâmpinat pe cei de la AC/DC cu entuziasm. Marea de drăcuşori (cei mai mulţi dintre spectatori purtau pe cap corniţe roşii luminate) fremăta pur şi simplu în timpul filmuleţului de început, urmând să explodeze pur şi simplu, în momentul în care locomotiva şi-a făcut apariţia pe scenă şi s-au auzit primele acorduri ale piesei Rock’n’Roll Train.
Brian Johnson salută mulţimea în limba română: „Bună seara Bucureşti!!” şi continuă în engleză: „It’s good to be here! We’re here to rock’n’roll and the party starts right now”! Ce a urmat e de poveste. Fiecare acord de chitară se poate citi pe feţele lui Malcolm şi Angus. Mă uit la ei şi aproape nu-mi vine să cred: cei doi parcă sunt în transă, pierduţi undeva în lumea lor. Şi noi avem acces în această lume. Curge muzica prin ei şi se revarsă asupra noastră. Rar vezi atâta dăruire pe scenă. La piesa Dirty Deeds Done Dirt Cheap, vocile din backing vin de undeva din Infern. Brian este lângă Angus şi îi întinde microfonul la refren. Mulţimea este în delir. La Thunderstruck ecranele sunt brăzdate de fulgere. Publicul explodează iar eu nici nu bănuiam că am o detentă atât de bună. Cu cât sar mai sus mă încarc şi mai mult cu energie.
În timpul piesei The Jack, un heavy-blues, vedem şi primele imagini din public pe ecrane. Angus lasă chitara şi animă spectatorii. Urmează celebrul număr de striptease, care produce isterie în rândul fetelor. La final ne-a arătat posteriorul (vorba vine… omul a rămas în… boxeri), inscripţionat cu numele trupei. Până la finalul concertului Angus a rămas doar în pantalonii scurţi.
Un alt moment inedit s-a produs la începutul cântecului Hells Bells. Clopotul a coborât încet, iar Brian care a venit în fugă s-a aruncat pe frânghia acestuia, rămânând câteva secunde atârnat acolo. War Machine ne-a prezentat pe ecrane avionul cu corniţe care aruncă asupra noastră o mulţime de chitări. În tot acest timp, locomotiva scotea aburi, dând impresia că ar clocoti de nervi. Urmează High Voltage care dezlănţuie nebunia în rândul spectatorilor de la primele acorduri de chitară. Momentul culminant al serii, din punctul de vedere al reacţiei oamenilor, a fost You Shook Me All Night Long. N-am văzut niciodată mai mult entuziasm şi mai multă poftă de a cânta din partea spectatorilor. La T.N.T. locomotiva scotea deja flăcări, iar mulţimea răspundea cu hotărâre îndemnului venit din partea lui Angus de a striga împreună „Hey! Hey! Hey”!
Whole Lotta Rosie introduce un element vizual nou: chiar pe Rosie! O păpusă uriaşă gonflabilă, blondă, machiată strident, supraponderală, încalecă locomotiva şi execută mişcări provocatoare. Imaginaţia publicului zburdă liberă şi fiecare se manifestă în voie. Oamenii fierb şi asta se simte din plin.
Let There Be Rock propune o scurtă trecere în revistă a albumelor formaţiei. La final, Angus rămâne singur pe scenă şi ne oferă cu generozitate un moment de virtuozitate. Aleargă pe rampa care trece prin mijlocul publicului, iar când ajunge la capătul celălalt este înălţat deasupra mulţimii de o porţiune mobilă a scenei. Zău că ai impresia că e posedat de demonul muzicii. Se tăvăleşte pe jos, dă glas chitării care vrea neapărat să comunice direct cu publicul. Spectatorii intră rapid în dialog cu ea.
22.45. Trupa se retrage de pe scenă, dar sunt chemaţi la bis. Au revenit, fără locomotivă de data aceasta. Au încheiat cu piesele Highway To Hell şi For Those About To Rock (We Salute You) şi cu un scurt foc de artificii.
A fost cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase concerte pe care le-am văzut. Un show realizat impecabil, bine susţinut de efectele pirotehnice şi de recuzita impresionantă. Starea pe care ţi-o induce trupa într-un concert live este greu de exprimat în cuvinte. Modul în care trăieşte Angus muzica, rupt parcă de realitate, este molipsitor. E inutil să te opui, nu poţi scăpa. Timp de 2 ore eşti captiv în lumea lor şi trăieşti muzica la maxim. O singură bilă neagră am pentru ei. Au fost prea multe momente de tăcere între piese, clipe în care se stingeau luminile pe scenă şi simţeam nevoia să îi aud vocea lui Brian spunând ceva… orice.
La ora 23.00 părăseam Piaţa Constituţiei cu un zâmbet imens pe chip şi în suflet. Aveam să aflu că înainte de bis au fost înlăturate gardurile de protecţie aşa că lumea care era în parc, fără bilete, încercând să asculte măcar o mare formaţie la lucru, a dat năvală în Piaţă. S-au bucurat de ultimile două piese din concert. Am plecat spre casă cu imaginea unui puşti de 7 ani care a cântat aproape toate piesele şi s-a agitat pe umerii tatălui lui, şi a unor oameni trecuţi de 60 de ani pe a căror faţă se citea bucuria de a îi vedea pe australieni.
Închei prin a vă spune şi care au fost piesele interpretate în această seară:
1. „Rock N’ Roll Train”
2. „Hell Ain’t a Bad Place to Be”
3. „Back in Black”
4. „Big Jack”
5. „Dirty Deeds Done Dirt Cheap”
6. „Shot Down in Flames”
7. „Thunderstruck”
8. „Black Ice”
9. „The Jack”
10. „Hells Bells”
11. „Shoot to Thrill”
12. „War Machine”
13. „High Voltage”
14. „You Shook Me All Night Long”
15. „T.N.T.”
16. „Whole Lotta Rosie”
17. „Let There Be Rock”
18. „Highway to Hell”
19. „For Those About to Rock (We Salute You)”

Cronică de Andrei Partoş

Era normal ca eu să ajung să scriu după Iulia şi Stefana (felicitări vouă, Capricorniţelor!), pentru că eu am avut nevoie de timp să-mi refac articulaţiile după atâtea ore de stat în picioare, de mers pe jos. Voi încerca să redau impresii, fără să repet cele scrise de colege, deşi foarte multe situaţii sunt identic percepute şi de mine. Deci va fi o cronică alandala…
*Sunt destul de marcat de dispariţia lui Ronnie James Dio şi în general de faptul că generaţia mea, care coincide cu istoria rock-ului… se cam duce!* Am tot auzit păreri la tv şi am citit cronici în presă, în care se sublinia vârsta avansată a celor de la AC/DC !!! Eu nu înţeleg această gerontofobie acută a românilor! Angus, la 55 de ani, aleargă, cântând la chitară, executând solo-uri de 10-20 de minute într-o viteză ameţitoare, făcând strip sau cântând la bustul gol ,transpirat, la 5-8 grade . Care dintre tinerii de 18-25 de ani mai face aşa ceva? Tot aud că „deşi au o vârstă” au fost foarte buni…Exact cum s-a vorbit şi la The Rolling Stones, Nazareth, Robert Plant, Ten Years After, ZZTop, Santana, Jethro Tull sau Whitesnake…Când nu avem argumente, băgăm actul de naştere la înaintare?! Sunt nedumerit privind acest subiect de mulţi ani. Şi în 1991, când am fost la Budapesta, să văd Monsters of Rock cu AC/DC cap de afiş dar cu o deschidere mai… subţire, cu The Black Crowes, Queensryche, Motley Crue, Metallica…tot am auzit vorbe despre vârste…şi tot din partea unor români…Dacă un artist pop-rock de valoare rămâne în viaţă până la 60-65 de ani, e stigmatizat…Noroc că-n alte părţi ale lumii respectul pentru cei vechi şi valoroşi există necondiţionat.
*Sunetul mi-a plăcut, deşi spaţiul era destul de dificil de sonorizat. Turnurile imense de lumini erau deservite de nişte profesionişti curajoşi, care s-au căţărat la peste 40 de metri înălţime. La capitolul ecrane, aş fi vrut să fie mai mari şi poate mai multe. Oamenii de sub 1,70 (nu e cazul meu) nu vedeau mai nimic în zona în care am stat eu. Dar păreau fericiţi pentru că auzeau bine. Şi pentru că erau acolo. Nu ştiu ce lume era în tribunele VIP, dar eu am văzut mult mai mulţi adulţi decât puşti…e clar că putem vorbi de vârste cuprinse între 7-70 de ani…N-am văzut ciocniri, conflicte…doar două leşinuri pe fond de oboseală plus bere…Cei din jur au ajutat imediat la transportul persoanelor spre punctele de prim ajutor.
* La dus am văzut ce cai frumoşi aveau poliţiştii noştri. Se lăsau mângâiaţi… Caii… Nu de oricine. *La intrare niciun control… Şi eu nici aparatul foto nu l-am luat… dacă n-am învăţat la şcoală să copiez, aşa-mi trebuie…respect regulile şi gata!Iris cânta, o parte a publicului asculta şi aplauda… Dar mai mulţi aşteptau să se facă ora 21,00…* Cozile imense la toalete m-au mirat puţin…Adică oamenii vin la concert şi hop la o coadă…Nu la jetoane, nu la bere sau răcoritoare ci la WC…N-am fost în stare să stau vreodată la o astfel de coadă în toată existenţa mea de mergător la concerte…Şi nu duc (încă) ploscă…Pur şi simplu evit consumul de lichide şi aştept să ajung acasă…O tânără a găsit o soluţie mai simplă…Stăteam la un hot dog ,când deja erau jocurile de artificii, eram lîngă tribună…fata m-a rugat s-o las să treacă, iar cînd m-am uitat mirat, văzînd că se strecoară sub tribună, m-a informat dezarmant că ea face pipi…Aşa că am roşit şi am plecat de acolo…Dar am admirat ingeniozitatea de tip nou a femeilor de azi.
* Imaginile cu corniţe roşii luminate erau de-a dreptul spectaculoase. Parcă era o regie. Toţi cei din tribune purtau. Acolo erau oamenii cu bani. În jurul nostru erau răruţi. Mă amuza ideea unei emisiuni cu un preot ortodox, care să comenteze imaginile acestui concert, mai ales la „Highway To Hell „şi la „Hell’s Bells„…*Entuziasmul a fost evident la piesele ştiute şi ceva mai controlat la cele câteva de pe „Black Ice”. Programul a fost gândit nemţeşte, fără concesii. Aşa-zisul bis era în program. Eu consider bis doar revenirea unui artist după ce a terminat programul. Se ştia că la 23.00 vin artificiile. Asta a fost şmecheria regizorală, ca să plece lumea liniştită, fără să iasă artiştii să se încline. Ei au spus prin muzică We Salute You, dar n-au făcut-o şi tradiţional! Foarte riguros întregul show. Nu le fac un reproş, dar am observat multe feţe uşor descumpănite, că s-a terminat, aşa brusc! Coloana imensă de oameni, care mergeau spre casele lor (că la metrou era închis) era destul de tăcută şi disciplinată. Oamenii erau mulţumiţi dar şi epuizaţi. Cel puţin aşa i-am perceput eu.De acord cu transmisia de energie dinspre scenă, dar efectele nu se vedeau imediat…*
* Am văzut la ştirile tv tradiţionalele imagini cu tonele de gunoaie adunate după concert. Am văzut in toate ţările că tot aşa e, mai ales atunci când nu vezi vreun coş pe o rază de sute de metri. Nu înţeleg apetitul morbid al televiziunilor, care după ce dau în disperare tot felul de imagini entuziaste, cu exagerări, cu ştiri banale umflate despre un concert mare, vin apoi şi strică totul cu numărul de leşinaţi, de arestaţi, sau ce ştiu eu ce mai vor ei…De exemplu presa scrie de jandarmi (700) şi poliţişti (300), dar eu am văzut peste tot BGS…despre ei nu zice nimeni nimic…Numărul de spectatori e greu de stabilit. Văd că nu sunt două surse identice (între 50 şi 70.000)…Plus oamenii de la balcoanele blocurilor din jur, de la balconul Parlamentului şi alţi blatişti…
*Filmările de pe scenă au fost făcute de profesionişti (poate pe Phil Rudd aş fi vrut să-l văd mai mult), iar imaginile din public alese cu simţ estetic format la şcoala Playboy…
* M-am bucurat enorm că AC/DC a ajuns şi la Bucureşti, că mulţi străini au venit să-i vadă aici, că au venit oameni din toată ţara (în spatele meu erau vreo 20 de harghiteni simpatici). Marcel Avram şi East European Concert asociat cu D&D East Entertainment au avut inspiraţie în alegerea reţetelor. Pot spune că şi spaţiul a fost unul potrivit (nu ideal).Chiar dacă Parlamentul s-a ales cu nişte bănuţi din mişcarea asta. Când vom avea un stadion adevărat, modern, atunci vom vedea şi auzi mult mai bine. Dar poate atunci „legendele” (cum le-au tot spus specialiştii din presă) de azi nu vor mai fi…vor deveni cu adevărat LEGENDE.
P.S. Un câştig imens al acestui concert este şi faptul că sute de mii (poate milioane) de români au văzut la tv ştiri, imagini, iar acum vor asculta rock,vor căuta albume, vor descărca de pe youtube…

• Despre
• Ultimele Postari

Follow me

Andrei Partos

Follow me

Ultimele postari ale lui Andrei Partos (vezi toate)

• Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
• ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
• SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025