EXCLUSIVITATI

DIANNE REEVES LA SALA PALATULUI (9.05.2010)

decembrie 21, 2012

După ce în 2008 a încântat publicul la Bucharest Masters Of Jazz, Dianne Reeves a revenit pe scena Sălii Palatului, cu alţi instrumentişti dar cu aceiaşi energie pozitivă şi dragoste faţă de muzică.
Duminică seară, 9 mai (Ziua Europei şi Ziua Mamei la americani!), au răspuns prezent la întâlnirea cu marea solistă de jazz, aproximativ 2.000 de persoane. Mulţi dintre spectatori o văzuseră şi în 2008. „Mi-a plăcut mult concertul ei de atunci. Cine zice că forţa şi delicateţea, feminitatea nu pot face casă bună împreună?”, zicea Manuela Coman (39 de ani, Bucureşti).
„Am văzut-o la Masters Of Jazz şi este absolut fantastică în concert. Îmi plac şi albumele ei, dar nimic nu se compară cu interpretarea live. Cine vrea să o cunoască cu adevărat pe artista Dianne Reeves trebuie neapărat să meargă la unul dintre concertele ei”, declară hotărât Nicuşor Mustea (41 de ani, Bucureşti).
„Am ratat-o la Festivalul de Jazz şi m-am bucurat enorm că a revenit şi iată, am şi eu ocazia să o văd în concert. Îmi place mult de tot de ea! E un vulcan pe scenă, se transformă total, nimic nu se compară cu energia pe care o revarsă asupra publicului. M-am temut un pic că vor anula concertul… în ultima vreme s-au tot anulat, amânat, dar mă simt extraordinar acum că sunt în sală şi mai sunt câteva minute până la începere”, mărturiseşte Ştefania Petrescu (34 de ani, Bucureşti).
În sală lume bună, public avizat, ţinute pretenţioase, câţiva snobi (altfel nici nu cred că s-ar putea!). Concertul a început la ora 20.10. Pe scenă au venit mai întâi Peter Martin (pian acustis şi electric), Reginald Veal (bas acustic şi electric), Romero Lubambo (chitară acustică şi electrică) şi Terreon Gully (baterie). Nici nu s-au aşezat bine la locurile lor, că aud în spatele meu un comentariu absolut halucinant: „Dar ce au ăştia de sunt aşa nefericiţi?”, întreabă copilul pe mămica lui, care îi răspunde: „Mami, cântă în România”. Nu degeaba vă spuneam mai sus de snobi… M-am uitat mai atentă la artiştii de pe scenă. Nici vorbă să fie posomorâţi. În momentul în care s-a auzit chitara, absolut toţi au început să zâmbească. A fost, parcă, ceva magic. Sunetul mi-a plăcut în mod deosebit. Cald, „rotund”, cristalin. Nu sunt o mare pricepută la acest capitol, dar de data asta auzeam fiecare instrument în parte. Au fost 10 minute de dialog muzical între chitară, pian (Peter când era aplecat peste clapele pianului acustic, când avea mâna dreaptă pe keyboards şi stânga pe pian, când îl vedeai aruncându-se peste pianul electric), bas (probabil Reginald şi-a dorit la un moment dat să fie pianist pentru că l-am văzut de câteva ori bătând corzile basului cu toate cele 10 degete) şi baterie.
O voce din off a introdus-o în scenă pe Dianne Reeves şi publicul a izbucnit în aplauze. Vă povesteam şi în 2008, Dianne nu vorbeşte cu publicul, îi cântă atunci când îi spune că se bucură de revedere, îi cântă până şi distrubuţia de pe scenă, îi cântă poveşti… acompaniată de colegii ei, astfel încât momentele de pauză reală sunt foarte puţine.
Punctul culminant al concertului s-a produs la scurt timp după intrarea în scenă a solistei. S-a ars amplificatorul basului. „Holy shit! Se întâmplă. Asta e. Îl vor schimba băieţii”, zice Dianne cu umor, în timp ce noi am început să simţim mirosul de cablu ars. Culmea este că pe Reginald îl auzeam în continuare! Cât timp a fost înlocuit amplificatorul Dianne a improvizat: „Nothing can stop the music. It can be fires on stage but nothing can stop the music”. A cântat toată lumea cu ea. Atmosfera a fost absolut fantastică. Au fost multe momente de improvizaţie în care a implicat publicul, ba chiar ne-a sfătuit ca atunci când avem probleme la serviciu sau oriunde altundeva, să cântăm „Ohahe”. Oamenii au ţinut minte şi la finalul concertului am auzit câţiva spunând că asta vor cânta cu siguranţă a doua zi la locul de muncă pentru că sigur şeful lor nu va fi mulţumit de ceva…
Ne-a povestit şi despre filmul regizat de George Clooney. „Doamnelor, vă spun ceva. Unii sunt drăguţi doar în film, dar când îi vezi faţă-n faţă nu mai sunt chiar atât de atrăgători. Ei bine, eu m-am uitat în ochii lui şi pot să vă spun că e… trăsnet!”.
I-a dedicat o piesă mamei, care are 85 de ani, e mică de înălţime şi încă îşi conduce maşina. De ziua mamei, i-a cântat „Today will be a good day”.
Nici nu ştiu când s-a făcut 21.40. Dianne şi-a luat pantofii în mână şi a părăsit scena în paşi de dans, în timp ce publicul cânta şi aplauda cu foc. Au fost chemaţi la bis cu insistenţă. Solista a fost atât de impresionată de căldura venită din partea spectatorilor încât a promis că va povesti pe Twitter despre acest concert. Apoi s-a gândit că ar merge şi o fotografie lângă povestire. N-a ezitat şi a cerut din culise telefonul mobil. A făcut 3 poze şi le-a dat drumul pe net. Concertul s-a încheiat la 21.55.
M-am dus să îi mulţumesc lui Bogdan Enache pentru posibilitatea de a face interviu cu ea şi pentru faptul că mă aflam în sală. Am fost surprinsă când mi-a zis că Dianne vrea să mă vadă. „Pe mine???”. „I-a plăcut interviul”. Recunosc, m-au apucat emoţiile cele mai mari. Am mers în spate. Acolo era aglomeraţie mare: Loredana (cu câţiva prieteni), Angela Gheorghiu, Silvia Dumitrescu, toţi au mers pentru a schimba câteva vorbe cu artiştii.
Când a ieşit Dianne, am felicitat-o pentru concert iar replica ei m-a şocat: „When You Know era pentru tine!” Şi acum mi se pare ireal!