DJ-ul de radio, un asistent de playlist?

1 music disc fireArticol de Iulia Radu

Dacă iadul ar fi diferit pentru fiecare persoană în parte, dacă ar fi un loc în care fiecare și-ar trăi la nesfârșit cele mai mari temeri, atunci al meu ar avea musai pe fundal muzica difuzată în heavy-rotation la radio. După o săptămână în care am ascultat zilnic radiourile românești, mă simt sleită de puteri. Creierul meu refuză să mai colaboreze cu mine și dă semne clare de radiofobie. Pe lângă această oboseală morbidă, închei săptămâna și cu o mare dezamăgire. Radioul este omorât încet, dar sigur. Cândva o sursă credibilă de știri, radioul a ajuns astăzi o mașină eficientă de spălat creiere, un loc în care lipsa de profesionalism, maimuțăreala, vocile antipatice, mitocănia și prostia fac legea. Excepțiile sunt puține și fac față greu noianului de incultură și prost gust din FM-ul românesc. DJ-ul de radio a ajuns astăzi un simplu asistent de playlist, în timp ce, judecând după muzica difuzată, omul cu puterea (a se citi „creatorul de playlist”) are o singură misiune: să-i iasă la număr difuzările pentru diversele case de producție.

Mărturisesc că, având un mare respect pentru nervi mei, în ultimii 17 ani am reușit să dezvolt un sistem de protecție eficient, în sensul că deși știu/am auzit de Britney Spears, Spice Girls, Take That, Delia Matache, Smiley, Marius Moga, Andra, Backstreet Boys, Alex Velea, Antonia, Connect-R, Boyzone, Lady Gaga, Feli, Carla’s Dreams, Mihail, Sia, Irina Rimes, The Motans, Randi, Macanache, Inna, Alina Eremia Justin Bieber, Miley Cyrus, Ariana Grande, Justin Timberlake, Selena Gomez, Demi Lovato, Sean Paul, Ed Sheeran, Sam Smith, Rag’nBone Man, Jason Derulo, Katy Perry, One Direction, Beyonce, Rihanna, Adele, Shakira, Enrique Iglesias, piesele lor trec cumva peste mine. Nu le-am reținut, nu le recunosc (cu mici excepții). E singurul meu mod de apărare. #Rezist și încerc să evit pe cât posibil acest tăvălug. N-am o misiune ușoară.

Nu știu dacă ați observat, dar dacă asculți radio pe telefon și intri într-un supermarket (în magazinele mai mari, nu în cele de la colțul blocului) semnalul îți este bruiat, așa că, într-un fel ești obligat să asculți postul de radio cu care magazinul respectiv are contract. Sigur, se vor găsi unii care vor afirma că poți să asculți muzica pe care o ai în telefon. De acord. Dar aici vorbim de principiu. E un abuz să îmi bruiezi semnalul și să mă obligi să ascult ce post de radio vrea patronul magazinului. La coafor pățesc același lucru, poate nu vreau să ascult postul de radio decis de patron. În taxi, îl rog pe șofer să schimbe postul de radio și, întâmplător (sau nu!), dau peste același artist pe postul următor de radio. Ce s-a întâmplat cu lozinca „poți să asculți ce vrei, ai de unde alege”?!

 

Mărturii din iadul FM-ului românesc

După cum am spus, timp de o săptămână am ascultat radio. De dimineață până seara. Am făcut slalom printre Rock FM, Europa FM, Radio Zu, Magic FM, Kiss FM, Radio România Actualități, Smart FM. Toate aceste posturi au „milioane de ascultători”. Astfel, am constatat cu mâhnire că, mai nou, radioul se adresează doar „cunoscătorilor” (sau „îndoctrinaților”, dacă vreți). Curg piesele într-o veselie fără ca „asistentul de playlist” să anunțe cine a cântat. De parcă am fi toți obligați să știm. Șansele să descoperi un artist cu ajutorul radioului, sunt aproape nule. Ba mai mult decât atât, la Matinalul Rock FM i-am auzit pe moderatori vorbind foarte frumos despre trupa Cargo, care făcuse un lucru deosebit la un festival. „Cei care au fost la „Iubim două roți” știu despre ce a fost vorba” au spus ei înainte de a difuza o piesă. Păi, și cei care n-au fost, n-au dreptul să afle? Măcar dacă ar fi spus unde putem citi despre acest eveniment… M-aș fi bucurat să ascult pe Rock FM măcar una dintre cele 3 piese lansate recent de Roger Waters, mai ales că au anunțat (de câteva ori) că va apărea pe piață noul album, cu toate acestea după ce au dat știrea, au difuzat tot „veșnica” Another Brick In The Wall cu Pink Floyd. Profesionalism adevărat! Într-o singură zi am ascultat Oasis (au o fixație pentru „Wonderwall”), AC/DC („Money Talks” – o fi adevărat, dar mai schimbați placa), George Thorogood (veșnica „Bad To The Bone”) Scorpions (vreo trei piese), câteva coveruri după piese celebre (nu a spus nimeni cine le-a cântat), Dire Straits (vreo două piese), Metallica (vreo două piese), Vița de Vie (tot cu vreo două piese), Iron Maiden (tot cu două piese), Pasărea Colibri (cu trei piese), The Beatles (în ciuda discografiei generoase, am auzit de două ori „Rock And Roll Music” – un cover după Chuck Berry). Halal diversitate. Deduc că au cel puțin un best of cu artiștii pe care-i difuzează cu mai mult de două piese. Sincer, m-aș fi bucurat să ascult „Wonderwall” de mai puține ori (până la urmă, e chiar atât de rock Oasis?!?), poate așa avea loc în ziua respectivă și o piesă cu Ronnie James Dio. Ideea unui post de radio de nișă, este foarte bună. dar la ce mă ajută dacă nu rămân cu nimic cât timp sunt pe frecvența lor?! Muzica e pe ascultate, nu pe povestite. Cum poți promova apariția unui album nou semnat de Roger Waters (un artist bine ancorat în prezent) cu o piesă lansată în 1979, pe vremea când făcea parte din Pink Floyd?! Este o insultă la adresa ascultătorilor! S-a întâmplat să ascult o piesă instrumentală care mi-a plăcut foarte mult, din păcate, nimeni nu a spus cine a cântat-o.

Era o vreme când ascultam Europa FM. Am „rupt” relația cu acest post de radio prin 2004, când, exasperată de difuzarea excesivă a piesei „Dincolo de noapte e zi” (Nicola), am decis să număr de câte ori o ascultam într-o singură zi. În momentul în care am ajuns cu numărătoarea la 17, am abandonat, am schimbat postul și multă vreme n-am mai revenit pe frecvența lor. Îmi amintesc totuși că la vremea respectivă ascultam: Jennifer Rush – Power Of Love, Rednex – Wish You Were Here, James Blunt – Goodbye My Lover, Eros Ramazzotti – Un’emozione per sempre, Kylie Minogue - Can’t Get You Out of My Head, Anastacia - I’m Outta Love, Roxette – The Look. Nu mică mi-a fost surprinderea să constat că playlistul n-a suferit mari modificări în 13 ani. Desigur, au fost adăugați: Andra (pe care am auzit-o de vreo 5 ori), Carla’s Dreams (l-am auzit de vreo 4 ori), Smiley (am numărat 4 difuzări), Ed Sheeran (și pe el l-am ascultat de cel puțin 3 ori), Enrique Iglesias (de vreo 4 ori). Bine, am auzit mai multe piese, dar dacă nu a spus nimeni cine le cântă, au trecut pe lângă mine ca acceleratul prin haltă.

Radio Zu a fost cu adevărat o piatră de încercare pentru mine. Am rezistat cu greu până la finalul Matinalului Zu. Nu mi-am imaginat niciodată că într-o singură ediție de matinal, pot să încapă atâtea miștouri ieftine, atâte glume proaste (unele cu trimiteri sexuale). CNA-ul nu are nimic de zis?! Au intrat în direct mai mulți copilași. N-aș zice că a existat vreun dialog propriu-zis. Cei doi moderatori i-au întrerupt, au avut intervenții deplasate, comentarii pe care un copil de 5-8 ani, emoționat, nu le putea înțelege, cu atât mai puțin să răspundă. Nici aici nu au fost anunțate toate piesele difuzate. I-am reținut pe cei pe care i-am auzit de mai multe ori: Ed Sheeran, Smiley, Rihanna, The Motans, Shakira, Delia (varianta piesei „Rămâi cu bine” care nu conține „mă-ta”), Deepcentral. Recunosc că după 6 ore de ascultat, am clacat și am schimbat postul.

Am ajuns pe Magic FM. Și aici am dat tot peste Smiley, Enrique/Julio Iglesias, Delia, LP, Scorpions, 3SE. Pe acest post de radio există câte un calup de 12 piese (asistentul de playlist numește câțiva dintre artiștii pe care urmează să-i ascultăm, nu pe toți și de multe ori nu spune nici titlul pieselor). Mai e nevoie să spun că până și un copil de 5 ani poate înșira 12 piese într-un playlist (chiar și mai multe)?! E dezarmant să văd cu câtă ușurință își bat joc de ideea de radio unii jurnaliști.

Am ascultat Smart FM timp de două ore (7.50 – 9.50) și bilanțul este trist (pentru mine, cel puțin): am recunoscut 8 piese (James Blunt – You’re Beautiful, Rag’N’Bone Man – Human, Sixpence None The Richer – Kiss Me, Sting – Englishman In New York, Everything But The Girl – Missing, Roxette – Joyride și David Gilmour – Rattle That Lock, Falco – Rock Me Amadeus); am auzit jingles: „Muzica Smart FM” (de parcă ar fi a lor!) și „Smart FM, 107,3”; și am mai auzit reclame. N-am aflat nici măcar cât este ceasul, nu mai spun de vreo știre. N-am auzit niciun DJ pe post. Ăștia n-au „Matinal”?! Să mă îngrijoreze faptul că am recunoscut doar 8 piese în două ore de muzică?! M-a surprins în mod plăcut că am ascultat piesa care dă titlul celui mai recent album David Gilmour. Dar faptul că a fost difuzată la grămadă cu altele, pe cine ajută? Câți l-au recunoscut pe Gilmour? Nu știu de ce, dar mă așteptam să ascult și muzică folk pe Smart FM… Parcă patronul postului este un mare susținător al acestui gen muzical. Oare de ce n-a găsit loc în playlist-ul postului și pentru folkiști?! Regret că nu mai există emisiunea Alinei Manole. Era într-adevăr o plăcere să o ascult. Având în vedere că muzica folk generează multe evenimente și aduce lume la concerte (să nu uităm că tocmai Smart FM se implică în organizarea festivalui Folk You! din Vama Veche), decizia de a renunța la o emisiune dedicată tocmai muzicii folk, este cel puțin bizară.

E drept că există și o excepție: Radio România Actualități. Dintre cele ascultate de mine, este singurul post care oferă știri, informații, reportaje, divertisment de calitate. Unde mai pui că aici sunt anunțate piesele pe care urmează să le ascultăm. Pe 1 iunie, au fost invitați în studio copilași care au anunțat știri, muzică, au povestit întâmplări de la școală/grădiniță, au vorbit despre sport și despre muzica preferată. E drept că playlistul seamănă izbitor de mult cu cel folosit pe posturile private de radio. Regret că RRA nu folosește mai mult și mai bine arhiva impresionantă de muzică pe care o deține. Din punctul meu de vedere, sistemul heavy-rotation nu-și are locul la postul public de radio. De multe ori, piesele difuzate nu au nicio legătură cu știrile/materialele difuzate în emisiunile de zi, așa că se potrivesc ca nuca-n perete cu subiectele abordate. Printre Amna, Jonas Blue, Freestay, Ștefan Bănică, am ascultat șipiesa „Sunt șic” (compusă de Virgil Popescu) și „O lume minunată” (Mihai Constantinescu).

 

În loc de concluzie

După această experiență tristă de o săptămână, am rămas cu impresia că am participat la un concurs de genul: „Recunoaște melodia”. Din păcate, la final, nu există niciun premiu, rămâi, eventual, cu frustrarea cu nu știi muzică sau cu gândul că nu te regăsești în playlistul conceput de „cunoscătorii” ghidați de focus-grupuri, care susțin sus și tare că fac radio pentru milioane de ascultători. Nu pot să nu remarc o altă formă subtilă de manipulare. În momentul în care DJ-ul anunță piesele/artiștii care vor fi difuzate/difuzați în următoarea oră, sunt numiți tot cei din heavy-rotation: Andra, Smiley, Ed Sheeran, Delia, Carla’s Dreams, Enrique Iglesias, Shakira, etc... În aceste condiții, este absolut normal ca oamenii să-i rețină doar pe aceștia. Este pervers, dar, vor argumenta unii, ăsta-i showbusiness-ul. De acord, dar cum rămâne cu ideea de radio, de jurnalism, cum rămâne cu deontologia, cu bunul simț, cu respectul față de ascultător?

În vremea în care vloggerii câștigă teren, au milioane de abonați pe Youtube și sunt ridicați în slăvi tocmai pentru că sunt autentici, dau o notă personală conținutului de pe canalul lor de Youtube și dialoghează cu publicul lor, radiourile s-au uniformizat. Au playlisturi trase la indigo (sigur, cu mici excepții), dar e clar că „armata” din FM trage tare doar pe câteva nume, restul pierzându-se în grămadă. Mi-aș dori să știu cine sunt persoanele care au creat Playlistul (acest dosar sacru căruia i se „închină” toți) la care fiecare director de programe a adăugat câțiva artiști/câteva piese mințindu-se astfel că a dat o notă personală propriului post de radio. Nu prea i-a ieșit figura câtă vreme ascultăm în mare parte aceleași piese (vechi sau noi) și aceeași artiști (și nu vorbesc acum doar de heavy-rotation). Radiourile au ales să meargă „la sigur”, așa că dau aceleași hituri, considerând, probabil, că ascultătorii nu cunosc și altele. Indiferent de strigăturile puse în jingles („cea mai bună muzică din 80 până astăzi”, „hit music station”, „doar hituri”) ne sunt „servite” piese precum: Coldplay – Viva la Vida, Chris Rea – Auberge, Queen – Another One Bites The Dust, George Harrison – Got My Mind Set On You, Rednex – Wish You Were Here, James Blunt – Goodbye My Lover (dar și You’re Beautiful), Rihanna – Shut Up And Drive, Vama – Perfect fără tine, Connect-R – Vara nu dorm, Roxette- The Look, No Doubt – Don’t Speak, Chris de Burgh – Lady In Red, Black – Wonderful Life, George Michael – Careless Whisper, Scorpions – Still Loving You, Ștefan Bănică – Poveste de mai, LP – Lost In You, Michael Bolton – To Love Somebody, Jennifer Rush – The Power Of Love, Boyzone – No Matter What, Aerosmith – Cryin, Tony Braxton – Unbreak My Heart, Julio Iglesias – Baila Morena, Vaya Con Dios – Nah, Neh, Nah.

Sunt doar câteva dintre piesele pe care le poți auzi pe mai multe posturi de radio românești (cel puțin 3!). La acestea se adaugă, desigur, artiștii aflați în heavy-rotation. În condițiile acestea, putem vorbi despre o identitate clară a posturilor de radio?! Până în momentul în care auzi primul jingle, habar n-ai pe frecvența cărui post de radio ești… Chiar nu mai știți altele?! Orice nișă îți alegi (muzica din anii 80, muzică rock, oldies, etc), oferta muzicală este generoasă. Cui îi folosește să fie difuzate aceleași piese peste tot?!

Era o vreme când la radio existau emisiuni de autor. Era o vreme când îmi făceam programul astfel încât să nu ratez emisiunea X realizată de Y. Era o vreme când ascultătorii îl urmau pe un DJ atunci când acesta pleca la un alt post de radio. Era o vreme când DJ-ul de radio își câștiga notorietatea prin muzica aleasă pentru programul lui și prin informațiile oferite publicului. Deși știu că există și astăzi oamen de radio capabili să conceapă o emisiune de autor, constat că nu mai sunt lăsați să o facă. Este regretabil pentru că tocmai astfel de emisiuni dau identitate unui post de radio. Să-mi fie iertat, dar faptul că te trezești în fața unui microfon, nu te face automat „om de radio”. Flerul, relația cu ascultătorii, modul în care prezintă subiectele, știrile – toate sunt esențiale pentru cineva care aspiră la titulatura de DJ de radio. ȘTIU CĂ EXISTĂ PROFESIONIȘTI CARE POT FACE ACEASTĂ MESERIE, oameni dedicați care ascultă, colecționează muzică. Tocmai de aceea mi-e greu să înțeleg de ce nu sunt sprijiniți. De ce nu vor radiourile să aibă identitate?! Stau și mă întreb: care-i diferența dintre radiourile de astăzi care „învârt” aceleași piese și aceeași artiști și radiourile pirat din anii 90 (care lăsau muzica să curgă și din când în când mai intervenea Ionel din Lunca Mare ca să spună două vorbe și trei prostii)?! Înțeleg perfect faptul că politica editorială a unui post trebuie respectată, dar nu pot să înțeleg de ce nu i se dă credit DJ-ului, de ce nu i se oferă libertatea de a se dezvolta profesional, de a-și câștiga publicul. Ar fi păcat ca una dintre cele mai frumoase meserii să fie „îngropată” în numele banului. O simplă privire pe site-ul Media Forest și aflăm că în perioada 29 mai – 4 iunie, Delia a fost difuzată de 888 de ori, Smiley de 798 de ori, Carla’s Dreams de 682 de ori, Ed Sheeran de 580 de ori, J Balvin de 573 de ori, Enrique Iglesias de 543 de ori, The Motans de 524 de ori, Sean Paul de 496 de ori. (Puteți vedea aici tot clasamentul: http://www.mediaforest.ro/weeklycharts/HistoryWeeklyCharts.aspx).

 

Articole pe aceeași temă:

Smiley, 745 de difuzări pe posturile de radio și pe posturile TV muzicale în perioada 8 – 14 mai: http://andreipartos.ro/smiley-745-de-difuzari-pe-posturile-de-radio-si-pe-posturile-tv-muzicale-in-perioada-8-14-mai/

Suntem „îndopați” cu Smiley, Delia, Carla’s Dreams, Andra, Ed Sheeran, Sia. Ne-a ajuns sau mai putem?  http://andreipartos.ro/suntem-indopati-cu-smiley-delia-carlas-dreams-andra-ed-sheeran-sia-ne-a-ajuns-sau-mai-putem/

Moartea pasiunii la radio: muzica în heavy-rotation: http://andreipartos.ro/moartea-pasiunii-la-radio-muzica-in-heavy-rotation/

One Response to DJ-ul de radio, un asistent de playlist?

  1. Ar fi cazul sa se puna muzica otaku (J-Pop, J-Rock, K-Pop, K-Rock) de calitate (desigur) pentru generatia tanara. :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− one = 7

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>