Holograf la Sala Polivalentă (31 martie 2009)

Cronică de Andrei Partoș poate fi citită aici!

HolografCronică de Iulia Radu

Am ajuns la Polivalentă cu câteva minute înainte de începerea concertului. Am păşit grăbită în sală şi pentru o secundă am amuţit. Tribunele erau înţesate, m-am uitat de jur împrejur încercând să cuprind marea de oameni. Unii stăteau pe scaune dând senzaţia că sunt inerţi, alţii făceau fotografii, îşi strigau prietenii sau îşi aranjau hainele pe scaune. Abia dacă zăream un loc liber. Public feminin în mare măsură. Pe gazon, vânzoleală mare. Un du-te vino ameţitor. Deh, oamenii îşi făceau provizii de apă sau produse de ronţăit. Un imens pupitru de sunet trona în mijlocul sălii. Mi-am căutat un loc strategic pentru a vedea cât mai bine ce se petrece pe scenă şi a am aşteptat cuminte. Aproape de ora 20.00 publicul a avut o izbucnire sănătoasă chemându-şi pe scenă preferaţii. Şi au venit imediat. Prima piesă – Ştiu cine sunt. Aproape fără pauză urmează Suflet pereche şi Primăvara începe cu tine. În sală delir. În special la cea din urmă piesă. Dan Bittman ne salută, ni-l prezintă pe Nuţu Olteanu, primit foarte bine de spectatori, şi apoi ne aruncă în butoiul cu nostalgie cu piesa Dragostea mea. Incredibilă reacţia sălii, de nedescris senzaţia pe care o ai atunci când auzi atâtea persoane cântând cap-coadă o piesă. De altfel, am tot avut ocazia să experimentez acest “feeling” pentru că fanii Holograf asta fac pe tot parcursul unui concert: cântă tot, cântă tare, cântă bine şi cu suflet.

Preţ de câteva piese (Singur pe drum, Umbre pe cer, Oriunde te vei afla, solo-ul lui Nuţu şi melodia Jump din repertoriul Van Halen) ne-am întors în timp, înainte de ’90 când Holograful scria istorie la Costineşti. “Pe atunci, Holograful cânta mult rock”, mărturiseşte Dan. Şi-a amintit de momentul în care Nuţu i-a anunţat că pleacă din ţară. Se aflau la hotelul Forum şi… au plâns “ca nişte copiii”, îşi aminteşte Dan cu emoţie. În tot acest timp, pe cele trei ecrane uriaşe se derulau fotografii din perioada respectivă pentru a sublinia şi mai bine momentul deosebit la care asistam.

Marius Baţu a fost invitat pe scenă şi Romeo Dediu, Mugurel Vrabete & Dan Bittman au luat loc pe scaune şi ne-au oferit un moment unplugged. A început Marius cu 2.000 de ani. N-au cântat piesele în întregime, doar strofă-refren. Vocea lui Dan s-a contopit cu cea a spectatorilor şi astfel, a fost şi mai mare încărcătura emoţională a unor melodii precum: Eşti aşa frumoasă, Dimineaţă în altă viaţă, N-am iubit pe nimeni, Fără ea, Te voi iubi, Ochii tăi. La un moment dat, a revenit pe scenă Nuţu Olteanu (care şi-a schimbat tricoul verde cu unul negru), şi Dan i-a oferit locul lui pe scaun, rămânând astfel vocea a doua. Nuţu a interpretat piesa Noaptea (din repertoriul Iris, compoziţia lui), care a fost dedicată lui Cristi Minculescu, în semn de susţinere morală pentru un bun prieten.

Când chitările electrice au revenit pe scenă, am auzit acordurile piesei Vreau o minune. Primul refren a adus o “ploaie” de conffetti peste spectatori. Isterie generală, deja nimeni nu mai stătea jos. După Ţi-am dat un inel, şi-au luat “la revedere”. Aplauzele, ţipetele, fluierăturile şi faptul că trepida sala din cauza tropăitului au fost elemente convingătoare şi au adus trupa înapoi pe scenă. Din nou Primăvara începe cu tine şi apoi… Banii vorbesc cu… Ogăraru la baterie. Da, da. Nu glumesc! Edy Petroşel şi-a schimbat tricoul înainte de piesă. A luat unul de învingător: nr. 2 al echipei Steaua Bucureşti. Aşa s-au încheiat cele două ore petrecute alături de Holograf.

Am plecat acasă fredonând noul single. Şi nu eram singura. Aproape toţi fredonau ta-na-na-na-na-na în timp ce încercau să se strecoare printre maşini. Câteva sute de metri mai departe, am văzut pe alţii care verificau înregistrarile făcute cu telefonul mobil. Păreau mulţumiţi!

Despre Nuţu Olteanu nu ştiam prea multe. Însă, ştiam destule astfel încât să devin curioasă şi să-mi doresc să-l văd într-un concert. M-a impresionat! Nu seamănă cu ceea ce am văzut la niciun alt chitarist de la noi. Se mişcă mult pe scenă, cântă vocal, comunică cu ceilalţi colegi, aleargă, sare şi cântă la chitară în acelaşi timp! I-a atras în jocul lui şi pe Mugurel şi pe Romeo cu care s-a alergat pe scenă şi a dat din cap pe ritmul muzicii. Momentul lui solo (Addagio al lui Albinoni) a fost senzaţional. A urmat un fragment din The Final Countdown – Europe (mi-aş fi dorit, sincer, să o cânte pe toată), apoi Jump – Van Halen (cu restul trupei alături). Reacţia publicului: de nota 10! Poate primirea călduroasă de care s-a bucurat, îl va face să mai revină în ţară în concerte.

 

După concert, spectatorii au dat verdictul:

Elena (24 de ani, Bucureşti): Este foarte tare Nuţu Olteanu!!! Are fiţe de chitarist şi îmi place mult. Nu l-am mai văzut până acum în concert şi nici nu ştiu prea multe despre el. Dar mi-a plăcut. Concertul din această seară a fost excepţional, aşa cum sunt toate concertele Holograf.

Costi (22 de ani, Bucureşti): Mie mi-au plăcut în special momentele în care…. nu s-a cântat. (râde!!) În sensul că mi-a plăcut mult de tot Holograf cu două chitări şi m-a impresionat Nuţu! A fost o seară frumoasă!

Camelia (28 de ani, Bucureşti): Eu vin doar la concertele Holograf din sală. Atmosfera cu public plătitor este cu totul deosebită! Nu-mi plac concertele în aer liber la miros de mititei. Ceea ce am văzut în seara aceasta este Holograful care mă face să vibrez. Sunt senzaţionali cu toţii şi au publicul pe care îl merită!

Raluca (19 ani, Bucureşti): Au fost momente când mi s-a părut că băieţii au ieşit din „starea de rock”, dar Nuţu Olteanu a dinamizat show-ul. Este un super chitarist. Eu de fapt sunt fan Iris şi auzisem de el de la tata dar nu îl ştiam. Acum, ce pot să spun? Îmi place de el de mor!! Mi-aş dori să revină la Iris!!!

Nicoleta (27 de ani, Bucureşti): Dan este acelaşi solist simpatic şi sexy pe care îl ador!Super tari şi fotografiile din trecut. Concertul a fost extraordinar! Bravo Holograf!

Cristina (29 de ani, Bucureşti): Mi-a plăcut că au pus în scenă un show dinamic, mi-a plăcut decorul şi cred că au închis gura celor care îi acuzau că sunt trupă pop. Şi încă ceva: a fost foarte frumos gestul lor de a cânta o piesă pentru Cristi Minculescu. Îi felicit pentru idee!

Ancuţa (40 de ani, Bucureşti): În general nu ratez concertele Holograf. Tinereţea mea se leagă de această trupă. Şi seara aceasta a fost cu atât mai deosebită cu cât au vorbit şi despre Costineşti. La un moment dat chiar am simţit că mă întorc în timp şi îi aud vocea lui Andrei Partoş la Radio Vacanţa Costineşti când îi prezenta pe cei de la Holograf. A fost o perioadă care are un loc aparte în memoria mea afectivă.

Liliana (38 de ani, Bucureşti): Sunt foarte fericită! N-am mai petrecut de multă vreme 2 ore alături de trupa mea de suflet. M-a impresionat momentul unplugged dar, mi-aş fi dorit să cânte piesele în întregime! În rest, totul a fost ca la carte!

Ioana (49 de ani, Bucureşti): N-aveam niciun dubiu că va fi o seară deosebită. Dar a fost mai bine decât mă aşteptam! N-am mai văzut Holograf cu Nuţu Olteanu de la Costineşti! A rămas la fel de energic. Bravo lui! Eu sper să revină în trupă! Au fost nemaipomeniţi astăzi!

Iustina (23 de ani, Bucureşti): Au fost bestiali băieţii! Mie îmi place la nebunie de Edy Petroşel şi când l-am văzut şi cu tricoul Stelei! Mamă-Doamne!!! Am făcut o tonă de poze, am înregistrat şi abia aştept să ajung acasă să văd ce a ieşit!

Lista completa a pieselor

1. Ştiu cine sunt
2. Suflet pereche
3. Primăvara începe cu tine
4. Dragostea mea
5. Singur pe drum
6. Umbre pe cer
7. Oriunde te vei afla
8. Moment Nuţu Olteanu – solo (Addagio al lui Albinoni, The Final Countdown, Europe)
9. Jump (Van Halen)
10. Doar o viaţă nu-mi ajunge
11. N-am ştiut
12. Şi băieţii plâng câteodată
13. Romeo şi Julieta
14. 2.000 de ani (unplugged)
15. Eşti aşa frumoasă (unplugged)
16. Dimineaţă în altă viaţă (unplugged)
17. N-am iubit pe nimeni (unplugged)
18. Fără ea (unplugged)
19. Te voi iubi (unplugged)
20. Noaptea (Iris) – (unplugged, voce – Nuţu Olteanu)
21. Ochii tăi (unplugged)
22. Vreau o minune
23. Undeva departe
24. Să nu-mi iei niciodată dragostea
25. Ţi-am dat un inel
BIS:
26. Primăvara începe cu tine
27. Banii vorbesc

 

One Response to Holograf la Sala Polivalentă (31 martie 2009)

  1. Pingback: 31 MARTIE – NĂSCUȚI PENTRU MUZICĂ | Psihologul muzical

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× two = 18

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>