Articol de Iulia Radu
Pe 28 martie, Alina Manole a susţinut un concert la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti, prilejuit de lansarea albumului „Luna patrată” . Spectatorii-plătitori de bilet au luat cu asalt micuţa sală de teatru, astfel că la ora începerii (19.30) concertului cu greu mai găseai un loc liber.
„Concertul este dedicat fiecăruia dintre dvs pentru că veniţi la concerte, plătiţi bilete şi susţineţi tinerii artişti”, a spus Alina vizibil emoţionată, apoi şi-a cerut scuze pentru că a întârziat o jumătate de oră din cauza unor probleme tehnice, asigurându-ne în acelaşi timp că a rămas o persoană punctuală.
Pe durata recitalului scena a fost inundată de culori precum roşu intens, roz, albastru, verde iar la final am rămas aproape în beznă respectând astfel şi Ora Pământului. Doar un reflector mai pâlpâia pentru ca Alina să poată vedea versurile.
Este primul concert al Alinei Manole la care particip şi… mi-e greu să vă descriu legătura dintre public şi artistă. E ca atunci când stai, într-o noapte friguroasă de iarnă, la gura sobei şi asculţi muzică în surdină, la lumina flăcărilor. Piese de atmosferă, versuri frumoase şi o voce, cea a Alinei Manole, care nu te poate lăsa indiferent. Cântă foarte frumos! Vocile spectatorilor au răsunat puternic la piese precum Aşa şi-aşa şi Luna pătrată.
Mie mi-a plăcut foarte mult piesa Prietenul invizibil care a beneficiat şi de un număr senzaţional de step oferit nouă de actorul Adrian Nour (membru al companiei Passe-Partout condusa de Dan Puric).
La final, munţii de flori, tonele de pupici şi aplauzele îndelungi au determinat-o pe Alina să îşi ia din nou chitara şi să-şi cheme colegii din nou pe scenă pentru alte două melodii: Ţi-aş desena şi Luna pătrată.
Pe parcursul concertului s-au aflat alături de Alina Manole: Adrian Cristescu – pian, Tudor Olaru – bass, şi invitaţii speciali: Dragoş Şerbănescu (contrabasist, şef partida Orchestra de Camera Radio, component al formatiei Highlight Kenosis), Dan Nicolau (trompetist, absolvent al Conservatorului bucureştean, un instrumentist care a făcut parte din numeroase proiecte muzicale de jazz), Mircea Ungureanu (chitarist, membru al formaţiei Za’Duff).
Pe lângă piesele de pe albumul Luna Pătrată, artiştii au interpretat şi melodii în primă audiţie. Am ascultat următoarele piese:
Amantele, Detalii, Despre mine, Colinda copacului, Cutia Pandorei, Prietenul invizibil, Sirene, Căsători în stil american, Iar şi iar, Niciodată inger, Duel cu greiere, Dragoste în trei, Iubit de mi-ai fi fost, Aşa şi aşa, Luna pătrată. La bis: Ţi-aş desena şi Luna pătrată.
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024
[…] http://andreipartos.ro/alina-manole-a-lansat-albumul-luna-patrata-28-03-2009/ […]