Zăpușeală teribilă. Scriu în condiții grele, cu indice termic dușmînos. Încep prin a-i mulțumi Laurei Coroianu pentru cadoul oferit: concertul ! Am sărit deschiderile, deși m-ar fi interesat, dar era un aer irespirabil. Spre 20,30 a fost ceva mai acceptabil. La 21,00 a început show-ul Queen cu solistul Adam Lambert. Știam la ce să mă aștept. Am văzut Queen cu Paul Rodgers la Budapesta. Am văzut înrergistrările cu Adam. Am și difuzat multe. Totuși, speram ca pe scenă să-l simt că trăiește din plin momentul. Că e fericit să fie alături de Brian May și Roger Taylor. Ei transmit și după 40 de ani de carieră. Feeling-ul nu se ia, nu se învață. Băiatul a cântat excelent. Dar atât. Cu siguranță are mulți fani ai lui. Cu siguranță îl admiră și-l respectă pe Freddie Mercury.
Showul a fost rotund, fără surprize. Ieșirile în față ale lui May (ajutat de chitara acustică a cântat cu publicul ”Love Of My Life”) și Taylor (cu setul de tobe puse la vedere, dar și cu vocea pentru „ A Kind Of Magic”) au bucurat pe toată lumea. A sunat bine, efectele au punctat momentele cheie. Din păcate nu vedeam ecranul din mijlocul scenei, dar așa e când vrei confort. Stai puțin lateral. Lume bună peste tot. Și civilizată. Mulți cunoscători ai pieselor Queen. Au fost și unii trecători, snobișori care la solistica excelentă a lui May au pornit spre casă. Atmosfera a fost foarte plăcută, de unde deduc că afișul selectează publicul. M-am bucurat de toate hit-urile pe care le-am promovat în anii 80, care s-au dansat la discotecă, s-au ascultat la Radio Vacanța Costinești. Momentul maxim de emoție a fost apariția pe ecran a lui Freddie, cu vocea lui inconfundabilă și trăirea lui fantastică. Dacă ar fi cântat Brian May și”Who Wants To Live Forever” sigur lăcrimam, așa, Adam m-a scutit. Poate m-a prins pe mine într-o marți… Probabil că au fost 25.000 de oameni la această sărbătoare a MUZICII din 21 iunie ,
- Klaus Iohannis a demisionat! (10.02.2025) - februarie 10, 2025
- Judecătorii C.C.R. vor bani de medicamente / Provocarea „paracetamol” pe TikTok - februarie 10, 2025
- MEMORIA FACEBOOK POATE FI UTILĂ! - februarie 3, 2025