Articol de Iulia Radu
„We do play to our audience. It’s very important. You can’t create music in a vacuum” (Brian May)
Dragă Simon Cowell… scriu aceste rânduri după ce am văzut trupa Queen în concert alături de Adam Lambert, artistul pe care l-ai susținut cu toate forțele în concursul „American Idol”. Bun băiat. Talentat. Are voce. Cântă bine. Dacă ar și transmite, ar fi perfect. Dacă ar avea atitudine, personalitate ar fi şi mai bine. Dar, mi-e din ce în ce mai clar că asta caută juraţii în show-urile de talente de la TV: voci bune, figuri telegenice și… atât. Pentru asta meriţi felicitări! Adam corespunde perfect „cerințelor”.
Ca să nu existe confuzii, o spun de la început: îmi place trupa Queen, știu piesele, am albumele, ascult acasă cu plăcere. Pentru mine, Queen NU înseamnă Freddie Mercury. În primul rând înseamnă repertoriu. Mie mi-a plăcut trupa și când am văzut filmările cu Paul Rodgers, și cu Roger Daltrey, și cu George Michael, și cu Axl Rose, și cu Robert Plant, și cu Elton John, și cu Seal, și cu Metallica, și cu Annie Lennox și cu Marc Martel şi… în general, cu oricine a cântat. Eu nu am ținut niciodată morțiș să fie piesele cântate doar de Freddie. M-am bucurat, în general, de orice colaborare. Fiecare dintre soliștii amintiți au dat o notă personală pieselor și au transmis o anumită stare. În mod evident, nu am cum să văd trupa cu Freddie, dar știu că mă pot bucura de repertoriu cântat de un alt solist. De aceea, mi-am și dorit atât de mult să merg aseară la concert. De aceea m-au și enervat toți cei care susțineau sus și tare că trupa Queen fără Freddie nu înseamnă nimic. Ba da! Înseamnă repertoriu, înseamnă bucuria de a-i vedea pe Brian May și Roger Taylor, înseamnă MUZICĂ. Eu nu am sărit la gâtul lui Adam Lambert doar pentru că nu e Freddie. Nici nu avea cum să fie! Nici nu vroiam să fie! Dar spre deosebire de toți cei amintiți mai sus, Adam nu mi-a transmis nimic, chiar dacă este un solist mai bun decât unii dintre cei enumerați.Ba mai mult decât atât, am avut senzația, de câteva ori pe parcursul show-ului, că nu s-a „dezlipit” de ideea de „American Idol”, de show TV, fiind mai mult preocupat să își etaleze calitățile vocale decât să creeze o legătură cu publicul, să-și asume textele pieselor, să ne dea impresia că a înțeles despre ce cântă. Asta a fost partea tristă a show-ului de aseară. În rest, totul a fost la superlativ.
Simpla prezență pe scenă a lui Brian May este o încântare. M-am bucurat de fiecare solo în parte. Poţi jura că acea chitară „vorbeşte” în mâinile lui Brian. De data aceasta, Brian nu a mai vorbit cu publicul atât de mult, cum a făcut-o în concertul de la Sala Palatului alături de Kerry Ellis. S-a exprimat, însă, prin solo-uri impresionante, expresive, creative. A venit mai aproape de public, cu chitara acustică în braţe, şi am cântat împreună „Love Of My Life„. A salutat în limba română şi a mărturisit că aştepta de mult să ajungă în România alături de Queen. A vrut să imortalizeze publicul, aşa că a filmat câteva momente şi a făcut selfie-uri cu cei 25.000 de oameni în spate. M-a impresionat şi momentul lui Roger Taylor, care a interpretat piesa „A Kind Of Magic” (compoziţie proprie de pe albumul cu acelaşi nume lansat în 1986). A urmat apoi un duel al bateriştilor: Roger Taylor vs Rufus Tiger Taylor (fiul lui Roger şi baterist al trupei The Darkness). A fost un moment gustat de public, bine punctat de efectele vizuale.
Un alt moment de reţinut a fost „Under Pressure„, dedicată memoriei lui David Bowie, piesă compusă în 1981 de Queen şi Bowie, inclusă pe albumul Hot Space (1982). De altfel, în sondajul realizat la începutul lunii iunie de Morar Consulting,”Under Pressure” a ieșit pe primul loc în Topul celor mai îndrăgite duete în Marea Britanie, fiind cea mai votată piesă la toate categoriile de vârste. În grupul participanților cu vârste cuprinse între 16 și 29 de ani, care nici măcar nu erau născuți când a fost lansată piesa, „Under Pressure” a primit cele mai multe voturi, obținând 49% din total. Acest lucru spune multe despre „moştenirea” lăsată de trupa Queen.
Dar poate cel mai emoţionant moment a fost apariţia pe ecrane a lui Freddie Mercury interpretând o parte din „Bohemian Rhapsody„. Apoi vocea lui Freddie s-a „împletit” cu cea a lui Adam Lambert. Am înţeles de la cei care erau în Golden Circle că Brian May avea lacrimi în ochi când se auzea vocea lui Freddie. Publicul a reacţionat prompt, aplaudând, cântând. De altfel, spectatorii merită notă maximă şi de data aceasta, chiar dacă au fost unii care au plecat în timpul solo-ului de chitară al lui Brian May. Publicul a fost la înălţime: implicat în show, cântând vers cu vers fiecare piesă, sărind şi insistând, la final, pentru un bis. Câţiva norocoşi din Golden Circle au dat mâna cu Adam Lambert care a coborât de pe scenă pentru a fi mai aproape de public. Să nu uităm că a fost o zi toridă de vară, aşa că energia cu care s-a manifestat publicul a fost exemplară, în aceste condiţii. Am văzut că mai mereu cortul de prim ajutor al celor de la BGS era ocupat de oameni care fuseseră „răpuşi” de caniculă. Am văzut două ambulanţe ale BGS amplasate lângă cele două intrări, pe Gazon B. A existat şi un stand de merchandise de unde puteai cumpăra tricouri (Queen, Jeremy?), postere, brelocuri, desfăcătoare de bere, brăţări, şepci, hanorace, care aveau preţuri cuprinse între 30 şi 250 lei. M-am bucurat că de data aceasta jetonul costa 5 lei, în plus îl puteai rupe pe jumătate. Desigur, nu am văzut nimic ce putea fi cumpărat cu jumătate de jeton (în plus, la final îţi puteai recupera banii doar pe jetoanele întregi, nu pe jumătăţi), cert este că băutura răcoritoare costa 1 jeton şi jumătate.
Pe 21 iunie, în Piaţa Constituţiei, ne-au bucurat sufletul: Brian May (chitare, voce), Roger Taylor (baterie, voce), Adam Lambert (voce), Spike Edney (keyboards, voce), Neil Fairclough (bas, voce) şi Rufus Tiger Taylor (percuţie, baterie, voce). Rămân cu amintirea unei nopţi magice, cu bucuria de a-i vedea live pe Brian May şi Roger Taylor şi de a asculta piesele cu care am crescut. Au fost două ore pline de emoţie (concertul a început la ora 21.00 şi s-a terminat la ora 23.00) în care am uitat de caniculă, de probleme, de dureri şi mi-am încărcat „bateriile” pentru restul săptămânii. Mulţumesc Queen! Mulţumesc Emagic pentru un concert de neuitat!
În final, vă las un link către articolul scris de Andrei Partoş:
http://andreipartos.ro/hot-queen-cold-adam-21-06/
Setlist (în paranteză am pus compozitorul şi anul lansării):
Flash (Brian May, de pe coloana sonoră a filmului „Flash Gordon”, 1980)
The Hero (Brian May, Howard Blake, de pe coloana sonoră a filmului „Flash Gordon”, 1980)
One Vision (Queen, 1985)
Hammer To Fall (Brian May, 1984)
Seven Seas of Rhye (Freddie Mercury, 1973)
Stone Cold Crazy (Queen, 1974)
Another One Bites The Dust (John Deacon, 1980)
Fat Bottomed Girls (Brian May, 1978)
Play The Game (Freddie Mercury, 1980)
Killer Queen (Freddie Mercury, 1974, a fost primul lor hit în SUA)
Don’t Stop Me Now (Freddie Mercury, 1978)
Somebody To Love (Freddie Mercury, 1976)
A Kind Of Magic (Roger Taylor, 1986)
Duelul bateriştilor
Under Pressure (Queen şi David Bowie, 1981)
Crazy Little Thing Called Love (Freddie Mercury, 1979)
I Want To Break Free (John Deacon, 1984)
I Want It All (Brian May, 1989)
Who Wants To Live Forever (Brian May, 1986)
Solo de chitară
Tie Your Mother Down (Brian May, 1976)
Bohemian Rhapsody (Freddie Mercury, 1975)
Radio Gaga (Roger Taylor, 1984)
Bis
We Will Rock You (Brian May, 1977)
We Are The Champions (Freddie Mercury, 1977)
- Îi mai lăsăm să ne păcălească? C.C.R. s-a speriat și PSD joacă la doua capete… (3.12.2024) - decembrie 3, 2024
- La mulți ani, România! 🙂 Azi am fost la vot! - decembrie 2, 2024
- C.C.R. solicită renumărarea voturilorSe pare că nu putem trăi fără PSD / PNL la Cotroceni… (28.11.2024) - noiembrie 28, 2024
Sincer, nici nu stiu de ce am ajuns sa citesc acest articol dar s-a intamplat si imi pare rau pentru ca mie mi-a placut concertul, spectacolul si tot ce a inclus acesta, inclusiv personalitatea si atitudinea lui Adam Lambert. Dar poate efectul asta l-au simtit doar cei care au asteptat cu adevarat ocazia sa vada niste legende pe scena, care au renuntat la multe pentru cel mai ieftin bilet si au venit de departe sa stea in ingramadeala si caldura. Probabil acei oameni au simtit ce au transmis TOTI artistii de pe scena.
Ar fi o mare plictiseala daca am simti si am gandi cu totii la fel. Parca ne castigasem dreptul la opinie. Am voie sa spun ce (n-am) simtit la un concert? Nu cred ca v-a obligat nimeni nici sa cititi nici sa comentati articolul. Nu scrie nicaieri ca TREBUIE sa va placa un text. Prin definitie, cronica este un text subiectiv.
Am ezitat sa merg la acest concert si pana la urma am ales sa nu ma duc. Nu sunt carcotas, o fi fost un spectacol grozav, insa, in viziunea mea,daca nici John Deacon (bassistul) nu mai este parte din trupa, atunci ceea ce s-a desfasurat pe scena de la Bucuresti imi pare sa fi fost mai degraba un fel de „Queen Experience”… In fine, daca publicul a fost multumit, inseamna ca show-ul a meritat banii.