IRON MAIDEN ÎN PIAȚA CONSTITUȚIEI (24.07.2013)

0
82

Bruce Dickinson
Bruce Dickinson

Articol de Iulia Radu
Din 2010, când am făcut deplasarea la Cluj pentru a-i revedea, visam la încă un concert Iron Maiden. Parcă l-am prins pe Dumnezeu de un picior, cu luni bune în urmă, când Marcel Avram ne anunța, într-o conferință de presă, că britanicii revin în România. Am numărat zilele cu nerăbdare, iar Andrei a promovat concertul atât în emisiune cât și pe site. Dar, așa cum îi stă bine organizatorului român, cu o săptămână înainte de concert, nu mai răspundea nimeni nici la telefoane, nici la mailuri… nici măcar la semnalele cu fum „lansate” de pe acoperișul blocului. Așadar, acreditare, ioc! Nu mă înțelegeți greșit, nu regret că am promovat evenimentul, dar mă enervează la culme lipsa de bun simț și de comunicare. Salvarea a venit de la Vali Stoian care ne-a oferit două invitații la Golden Circle! Îi mulțumim și pe această cale!
Miercuri parcă am renăscut! Cred că am avut mâncărici în talpă pentru că am plecat de acasă de dimineață și nu mi-am mai găsit locul până când nu am ajuns în Piața Constituției. Era 18.30. Înăuntru se putea circula lejer. Soarele ardea prea rău și nu era niciun loc la umbră, jetoanele costau 7 lei (exagerat, din punctul meu de vedere) iar la standuri încă nu se formaseră cozi. E drept că cei care doreau să cumpere ceva de băut se plângeau că băuturile (suc, bere, apă) sunt calde. Totuși, dacă țineai morțiș să iei ceva rece era de ajuns să te oprești în fața standului cu înghețată și îți treceau niște fiori reci pe șira spinării (un jeton două cupe minuscule) și, astfel, erai ca nou. Cei care doreau să-și cumpere un tricou, o puteau face scoțând din buzunar între 130 și 150 lei. Am părăsit această zonă plină de „ispite” și m-am „retras” în Golden Circle, acolo unde nu exista pericolul să fiu „bruscată” de niciun preț exorbitant din simplul motiv că nu existau nici case pentru jetoane, nici standuri de unde puteai cumpăra diverse.
 
 
 
Voodoo Six
Voodoo Six

Începuse deja recitalul britanicilor de la Voodoo Six (pe care eu i-am văzut pentru prima dată), așa că m-am grăbit să ajung lângă scenă pentru a face câteva fotografii. M-a impresionat solistul, Luke Purdie. Este extrem de charismatic, cântă foarte bine și comunică în permanență cu publicul. Spectatorii i-au primit cu multă căldură, cântând și aplaudând pe toată durata recitalului. La ora 19.00, Luke și-a luat rămas bun de la public, mulțumind și sperând într-o nouă revedere.
 
 
 
 
 
Au urmat 40 de minute luuungi, mai ceva ca o zi de post. S-a pregătit scena pentru Anthrax:s-au adus rând pe rând numeroasele „bucăți” ale bateriei, s-au instalat cabluri, s-au făcut probe de sunet… ca și când Anthrax nici nu ar fi fost în program, s-au nimerit și ei pe acolo și au zis să urce pe scenă și să susțină un recital scurt… Un pic mai târziu, am aflat și motivul: americanii erau să nu mai ajungă la concert, de aceea nu fuseseră pregătite toate din timp. Oricum, în minutele de așteptare, oboseala acumulată peste zi, dar și căldura sufocantă m-au doborât. Am luat decizia (neinspirată) de a mă așeza pe jos. De sus arde soarele, de jos ard pavelele… asta nu e viață, frate! Dar nu mă mai ridic! La un moment dat, îmi dau seama că sunt înconjurată de străini. Au fost minute bune în care nimeni din jurul meu nu vorbea limba română. Golden Circle era împânzit cu fani din Bulgaria, Serbia, Croația, Portugalia, Spania, Italia… La o privire mai atentă, nimeni nu stă degeaba: unii își pregătesc steagurile, bannerele, alții încearcă să-și găsească un loc cât mai bun în fața scenei.
maiden pusti
Văd în fața mea un tablou inedit: copilași de 3-4 ani, care aleargă de colo-colo, adolescenți care cară bere și suc lângă scenă, oameni trecuți de prima tinerețe care povestesc despre primul concert susținut de Maiden în România în 1995, când vocal era Blaze Bayley. „Ce ai văzut tu atunci a fost un fel de păcăleală, Iron Maiden e Iron Maiden doar cu Bruce Dickinson”, îi zice un puști de vreo 15 ani tatălui său. Este o mare de tricouri negre în fața mea. Rar vezi pe cineva care să se „abată” de la regulă.
Un puști de vreo 9-10 ani se pierduse de părinți, așa că a mers direct la jandarmi pentru a cere ajutor. Imediat i-a fost oferit un telefon mobil pentru ca băiatul să își poată suna părinții și să afle unde sunt. Apoi a fost condus la mămica lui de unul dintre jandarmi.
 
 
 
PublicFanii străini nu ratează niciun concert Maiden care are loc în Europa. Nuno (26 de ani) a venit din Portugalia și vede formația pentru a 11-a oară. „Este o atmosferă specială la concertele lor, nu are cum să nu îți placă! Maiden este viața și sufletul meu”.
Românii au venit din toate colțurile țării pentru concert. Am întâlnit fani din Craiova, Constanța, Pitești, Arad, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Reșița, Cluj, Deva, Târgu-Mureș, Hunedoara, Iași, Bacău. „Am venit cu trenul, am ajuns în București devreme, aproape că mi-am cheltuit banii până să se deschidă porțile pentru că mi-a fost foame, sete… La Cluj am dat vreo 50 de lei pe un tricou… acum mi se pare cam scump, plus că jetoanele sunt exagerat de scumpe…. E aiurea să dau 7 lei pe o apă… cred că nici în Sahara nu-i așa de scumpă”, mi-a spus Ovidiu, un băiat de 18 ani din Timișoara.
 
 
Sunt readusă brusc la realitate la ora 19.40. Anthrax este pe scenă. Publicul reacționează prompt cu aplauze. La prima vedere, Joey Belladonna parcă s-a mai bronzat puțin. Însă cântă la fel de bine și aleargă la fel de mult pe scenă. Formația duduie și bubuie mai ceva ca economia noastră de pe vremea lui Tăriceanu. Joey e când în stânga, când în dreapta, când pe monitoare, când lângă baterist. Am renunțat deja la ideea de a-l prinde într-o fotografie ca lumea (aproape toate mi-au ieșit mișcate), așa că am revenit la locul meu. Publicul nu are nevoie de prea multe invitații pentru a participa la show: oamenii știu versurile și încearcă să dea din cap așa cum le „dictează” trupa. E greu, însă. Dar încercarea moarte n-are. Anthrax nu slăbește ritmul alert, publicul mai are și perioade de acalmie, dar izbucnește în urale atunci când Joey flutură în mâna stângă steagul României și în mâna dreaptă pe cel al Bulgariei. Și coverul piesei „T.N.T.” (AC/DC) a entuziasmat spectatorii. La ora 20.25 ne-am luat rămas bun de la Anthrax.
 
Michael Kenney (supranumit „The Count”)
Michael Kenney (supranumit „The Count”)

Concertul Iron Maiden a început la ora 21.00. E greu de redat în cuvinte atmosfera la un astfel de show. Până când nu trăiești pe propria piele, nu cred că poți înțelege cu adevărat. Mai rar vezi fani atât de devotați, care cunosc versurile TUTUROR pieselor și le cântă cu trăire, cât pot ei de tare (și pot, pentru că îi auzi clar printre riffuri și baterie!).
 
Un moment important (cel puțin pentru mine!) a fost apariția pe scenă (ca să fiu mai exactă într-ul colț al scenei) a clăparului Michael Kenney (supranumit „The Count”), care purta, ca de obicei, o mască. Pentru unii colegi din presă acesta a fost un motiv bun pentru a-și aminti de Lordi (?!?), alții au ignorat complet „personajul”. Dacă vreți să aflați mai multe despre acest muzician aveți aici un link util: http://www.keyboardmag.com/article/Michael-Kenney—the-Man-Behind-the-Maiden/2314
 
 
Eddie Iron MaidenÎn ceea ce privește concertul în sine, sunt multe de spus. Am citit numeroase cronici în care se făcea trimitere la vârsta băieților care a cam început să le afecteze modul de a cânta. Personal, n-am simțit așa ceva. Bruce este la fel de energic și se vede că face totul cu pasiune. Mulți cântă, puțini interpretează. Bruce Dickinson le face pe amândouă! Se simte foarte bine pe scenă, comunică excelent cu publicul și transmite emoții prin fiecare gest. E drept că, de data aceasta, atenția mea s-a concentrat asupra lui Janick Gers (ca niciodată, deși este a treia oară când văd Maiden live) care a făcut fel de fel de giumbușlucuri cu chitara, a fost în permanentă mișcare, a zâmbit, pe scurt, a strălucit. Sigur că solo-urile lui Adrian Smith și Dave Murray mi-au tăiat răsuflarea, dar a fost seara lui Janick.
Jos pălăria pentru imaginile proiectate pe cele două ecrane! Ne-au ajutat să nu pierdem nici momentele importante de pe scenă, nici „show-ul” făcut de spectatori.
Bruce a mulțumit tuturor celor prezenți la concert: „Au venit oameni din Bulgaria, Serbia, Portugalia… cred că suntem la o Conferință europeană a păcii”, a glumit el. A primit un steag al Bulgariei de la vecinii noștri mai iuți. „Are we in fucking Bulgaria, or Romania?”, a întrebat retoric și apoi a cerut un steag al României pe care l-a așezat pe bateria lui Nicko.
 
 
După ce Eddie ne-a „vegheat” de pe cele două ecrane în timpul recitalurilor din deschidere, a venit vremea să-l vedem și pe scenă: ne-a ghicit într-ul glob de cristal, a revenit pe scenă ținând în mână o sabie și apoi o inimă care încă mai bătea. Desigur, fundalul se schimba după fiecare pisă arătându-ne diferite ipostaze ale mascotei.
Încă mă trec fiori când mă gândesc la Fear Of The Dark, The Clairvoyant, The Number Of The Beast, Phantom Of The Opera… Mimica, gestica și vocea lui Bruce te duc, parcă, în altă lume.
Concertul s-a încheiat la ora 22.45, după un bis programat, cu piesa Running Free, care ne-a dat energia necesară pentru a ajunge acasă.
Setlistul concertului:
Moonchild
Can I Play with Madness
The Prisoner
2 Minutes to Midnight
Afraid to Shoot Strangers
The Trooper
The Number of the Beast
Phantom of the Opera
Run to the Hills
Wasted Years
Seventh Son of a Seventh Son
The Clairvoyant
Fear of the Dark
Iron Maiden
Bis:
Aces High
The Evil That Men Do
Running Free

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here