PAUL RODGERS: “MUZICA ESTE UN ANTIDOT ÎMPOTRIVA URII”

paul rodgers aEXCLUSIV!! Interviu realizat de Andrei Partoş, publicat în Vox Pop Rock, nr 11 / iunie 1995

Andrei Partoş: Cum e să cânţi într-o ţară în care nu ai mai fost şi despre al cărei public nu ştii nimic? Ai avut emoţii?

Paul Rodgers: Oh, da, bineînţeles! Dar să ştii că întotdeauna simt cu ce fel de public am de-a face… Când publicul e cald şi receptiv, cum a fost în seara asta, totul merge excelent… Se simte de la început ce fel de atmosferă este. E ca şi când te-ai duce la o petrecere, imediat îţi dai seama cum stă treaba. La concertele noastre oamenii vin să se simtă bine, să se distreze, deci, în general atmosfera este bună!

 

Andrei Partoş: Aici, în România, ai reuşit de minune să stabileşti relaţia cu publicul, să comunici cu el. Aşa se întâmplă peste tot pe unde mergi? Cum faci?
Paul Rodgers: Chestia asta, trebuie să recunosc, am învăţat-o privindu-i pe băieţii de aur ai blues-ului… Acesta este şi unul din motivele pentru care am vrut să fac un tribute Muddy Waters. I-am ascultat albumele şi mi-au plăcut la nebunie… Când l-am văzut în concert, m-aşteptam să cânte la fel ca pe disc. Dar el a făcut mult mai mult decât atât, a dat viaţă muzicii! A făcut din acel concert un eveniment la care publicul a fost implicat pe deplin! M-a cucerit realmente! Şi mi-am zis: “aşa se face treaba”!
Pe urmă, am lucrat cu Buddy Guy, am fost într-un fel elevul lui, în ceea ce priveşte relaţia cu publicul. Era uimitor modul în care reuşea să-i antreneze pe oameni. E o întreagă vrăjitorie la mijloc! Eu încă învăţ în direcţia asta! E destul de greu să-i faci pe oameni să participe, cumva, la ceea ce faci tu acolo, pe scenă, iar eu caut mereu moduri noi prin care să reuşesc acest lucru!

 

Andrei Partoş: Te-a surprins faptul că oamenii din sală cunoşteau şi piesele tale mai vechi?
Paul Rodgers: Da, foarte mult. Şi plăcut, bineînţeles. Nouă ne-a venit de curând ideea de a porni din nou în turneu prin cluburile de blues şi asta s-a dovedit a fi un lucru foarte interesant. Vroiam să scăpăm de locurile mari, de stadioane, fiindcă în astfel de concerte era foarte greu să comunici cu publicul. Revenirea la concertele în club, m-a revitalizat… Am cântat, de exemplu, într-un club din Los Angeles şi una dintre piesa a fost “Bad Company”. Spectatorii ştiau fiecare cuvânt! Nu-mi venea să cred. Mai ales că versurile nu sunt chiar simpluţe, de gen “Alright Now”, sau alte chestii!

 

Andrei Partoş: Cum te simţi când întâlneşti oameni pe care i-ai influenţat, pentru care ai fost ca un profesor? Chiar ieri te-ai întâlnit cu unul dintre ei, şi mai sunt muzicieni în România, care te “studiază” de 20 de ani!
Paul Rodgers: Vorbeşti de Cristi (Minculescu)? Ce să spun, evident că m-a bucurat întâlnirea cu el. E minunat atunci când cineva apreciază ceea ce faci… Dar nu ăsta e lucrul cel mai important, faptul că eu am pe cineva drept model sau că eu influenţez pe alţii. Esenţial e ca muzica să îi apropie pe oameni, să-i împrietenească, să-i ajute să comunice unii cu alţii! Este vorba de dragostea dintre oameni! Prea e multă ură, prea sunt multe războaie pe lumea asta! Cred că muzica e un antidot. Şi cu cât sunt mai mulţi cei care-l “produc”, cu atât mai bine!

 

Andrei Partoş: Bad Company a mers mai departe fără tine, deşi oamenii fac mereu legătura între numele tău şi cel al trupei. Ce spui de asta?
Paul Rodgers: Mi-au cerut şi le-am dat permisiunea de a folosi în continuare numele. Chiar mă bucur că au acest nume şi acum. Nu mă bucură prea mult faptul că oamenii asociază încă numele meu cu cel al vechii trupe, dar n-am ce face, asta e! Ceea ce vreau eu să fac este să mă impun în faţa oamenilor prin mine însumi, cu propriile mele piese. Trebuie ca ei să ajungă să ştie faptul că, acum, eu îmi scriu piesele şi tot eu le şi cânt.

 

Andrei Partoş: Pregăteşti un album?
Paul Rodgers: Sigur, am foarte multe piese noi şi vreau să le cânt!

 

Andrei Partoş: Asta înseamnă că renunţi la “tributes”?
Paul Rodgers: Nu, o să fac şi asta din când în când, atunci când am timp. Din câte ştiu, aveţi un tribute Hendrix aici în România. Discutăm posibilitatea de a participa şi noi… Le datorăm respect acestor monştri sacri ai chitarei… De exemplu, lui Hendrix! Nu e chitarist care să nu fi fost influenţat de el!

 

Andrei Partoş: Tu cum ţi-ai ales chitariştii pentru trupă?
Paul Rodgers: În funcţie de abilităţile lor tehnice, dar nu numai atât. Trebuie ca omul să aibă “feeling”, mai bine zis să simtă ca mine. Numai aşa putem stabili o relaţie pe care să o exploatăm şi s-o îmbogăţim pe plan muzical. Deci, pe lângă faptul că trebuie să fie nişte muzicieni inteligenţi, şi să aibă complexitate, este necesar să fim pe aceiaşi lungime de undă!

 

Andrei Partoş: Închei aici deşi ar fi multe de întrebat, rugându-te să adresezi un salut cititorilor Vox Pop rock, în special, şi oamenilor de muzică din România, în general.
Paul Rodgers: Of… tare-i greu… Ce le doresc? Cred că am să le spun ce-mi spun mie întotdeauna: “Indiferent de ceea ce se-ntâmplă, continuă să crezi în tine, nu te da bătut, mergi mai departe. Vei vedea c-o să ajungi unde ţi-ai dorit”!

sursa: Vox Pop Rock, nr 11 din iunie 1995

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


nine − 4 =

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>