Trei minute cu Larry Coryell în Vama Veche (21.07.2012)

0
40

Larry Coryell in Vama Veche
Larry Coryell in Vama Veche

Articol de Iulia Radu
Toată povestea cu chitaristul formaţiei Dimmu Borgir, care după aproape 4 luni, anunţă într-un comunicat oficial că i-a fost furată chitara la OST Fest în România, mi-a amintit de o fază petrecută în această vară la Vama Veche, la Festivalul Freedom Jazz Fest. Protagonişti: chitariştii de jazz Larry Coryell şi Philip Catherine.
Se încheiase concertul şi cei doi se grăbeau să ajungă la aeroport. Au venit două maşini să-i ia de la Marina Park. Cei doi şi-au îngrămădit chitările într-o maşină (acestea ocupau aproape în întregime bacheta din spate), iar organizatorii i-au poftit în a doua maşină ca să poată călători confortabil. Când a auzit Larry a protestat vehement: „Eu nu merg fără chitara mea! Nu călătoresc separat de chitară”. Evident, nici Philip nu vroia să meargă în altă maşină. Drept urmare, Philip (un tip mai… durduliu) s-a înghesuit pe bancheta din spate, fiind nevoit să împingă puţin chitările, în timp ce Larry s-a urcat pe locul din faţă, având practic chitările deasupra capului. A durat ceva până au reuşit să închidă uşile bine, dar oamenii au mers alături de chitările lor.
După concert, deşi se grăbea, Larry Coryell a acceptat să ne acorde un scurt interviu. Am vorbit aproape 3 minute. Scurt şi la obiect!
Reporter: Cum ai descrie astăzi termenul „fusion”?
Larry Coryell: Pentru mine, la baza conceptului „fusion” a stat mereu jazz-ul. Dar „fusion”ul meu, dacă pot să îi spun aşa, a fost mereu o îmbinare de elemente pop, rock pentru a da un pic de forţă jazz-ului. Dar fundamental, fusion înseamnă o amestecătură de stiluri şi există de foarte mult timp, cu mult înainte ca generaţia mea să înceapă să cânte. Noi doar l-am adus în atenţia publicului mai mult.
Reporter: Anul trecut ai lansat 4 albume. Este mai uşor acum să scoţi discuri pe piaţă şi să le promovezi?
Larry Coryell: Devine mai uşor după ce îţi construieşti o carieră pentru că oamenii sunt curioşi, vor să vadă ce ai mai compus, cum ai abordat piese din repertoriul altora. Dar doar din punctul acesta de vedere este mai uşor, pentru că industria deşi a evoluat foarte mult nu prea mai ajută artistul… Eu nu sunt un muzician care vinde bine mp3-uri, publicul meu vrea obiectul pe care să-l ţină în mână, să-l pună pe un raft, să aibă o amintire.
Reporter: Preferi albumele live sau pe cele de studio?
Larry Coryell: Îmi plac foarte mult albumele live. Cele de studio sunt „curate”, nu au greşeli, dar albumele live au acea energie, acea încărcătură deosebită pe care nu o găseşti în altă parte.
Reporter: Albumele instrumentale îţi oferă mai multă libertate în a te exprima muzical, sau din contră?
Larry Coryell: Libertatea aceasta vine în primul rând de la muzicieni. În tot ceea ce faci trebuie să fii sincer. Să îţi descătuşezi energia creatoare. Poţi face asta şi când ai un solist vocal, dar eu sunt ok şi fără! Şi chiar prefer aşa, să las chitara să „cânte”.
Reporter: Pe albumul Duality îi aduci un tribut lui Gabor Szabo. Cum te-a influenţat acest muzician?
Larry Coryell: Da, aşa este, există acolo un tribut pentru Gabor Szabo. De la el am învăţat cele mai sofisticate lecţii de jazz şi despre diferenţa dintre „a cânta la chitară” şi „a face muzică”. E mult mai important să pui muzica înainte.
Reporter: Cine altcineva te-a mai influenţat?
(În timpul interviului, Larry ceruse o cafea şi între timp i-a fost adusă. A gustat din ea şi l-am văzut făcând grimase: „Oh! Este oribilă! Nu vreau zahăr, nu-mi place zahărul! Pot avea o cafea neagră, vă rog?!”)
Larry Coryell: Scuză-mă, dar nu pot să beau asta… ce m-ai întrebat? Ah, cine m-a mai influenţat… Păi să ştii că toată lumea… ascultam şi ascult în continuare foarte multă muzică. Îmi plăceau Miles Davies, John Coltrane, James Brown, The Beatles, The Rolling Stones
Reporter: Ai studiat jurnalismul. Ce te-a determinat să mergi la facultatea de jurnalism?
Larry Coryell: …Am vrut să am un backup în cazul în care nu ar fi mers cu muzica.
Reporter: Ai profesat?
Larry Coryell: Da! Da, am scris pentru un ziar şi a fost o nebunie pentru că în acelaşi timp studiam şi muzica şi nu prea aveam timp… Aşa că articolele mele aveau multe greşeli şi toată lumea era nervoasă pe mine. Nu cred că mă suporta nimeni în redacţie!
Reporter: Acum mai eşti interesat de presă? Citeşti ziare?
Larry Coryell: Întotdeauna! Îmi place să fiu informat. Citesc presă, mă uit la emisiuni TV. Fără informaţie eşti un om „mort”. Mai ales în domeniul meu. Trebuie să fii la zi cu toate evenimentele, să ştii ce se petrece în jurul tău. Izolarea dăunează creierului. Omul trebuie să îşi antreneze mintea mereu. Informaţia înseamnă putere.
Reporter: În condiţiile de astăzi, ţi-ar plăcea să fii jurnalist?
Larry Coryell: Nu! Nu pentru că principiile jurnalismului pe care le-am învăţat eu, numai sunt valabile astăzi. Societatea s-a degradat foarte mult, iar presa nu face excepţie. Eu ţin foarte mult la deontologie, la profesionalism şi exact din cauza asta nu aş avea ce să caut în presă de astăzi. Marea majoritate a jurnaliştilor de astăzi nu au principii. Nu mai există reguli…
Reporter: Mulţumesc foarte mult!
Larry Coryell: Cu cea mai mare plăcere! Salutări tuturor iubitorilor de muzică bună sin România! Sper să ne revedem curând!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here