Premiile Radio România 2017: În drum spre mai bine (24.04.2017)

Articol de Iulia Radu

Spre deosebire de TVR, Radio România tace și le face! Aseară (24 aprilie), postul public i-a premiat pe cei-mai-cei din muzica românească în cadrul celei de-a XV-a ediție a Galei Premiilor Radio România. M-am temut că, din cauza unor probleme administrative, a schimbărilor legale preconizate,  nu ne vom putea bucura de acest eveniment în 2017 (mai ales că, de regulă era organizat spre sfârșitul lunii martie). Dar, după cum bine știm, omul de radio este un soi aparte de jurnalist. Mica echipă de la Radio România s-a mobilizat exemplar și a organizat un eveniment care i-a reunit pe scenă pe cei mai difuzați artiști din 2016. Pentru acest lucru merită felicitări! Poate a lipsit fastul din edițiile precedente, dar Gala a arătat bine. Am avut covor roșu, s-au făcut tone de fotografii, s-au dat sute de autografe, am văzut echipe de filmare de la diverse televiziuni, jurnaliști, fotoreporteri, mini-interviuri pe covorul roșu (la venire, la plecare), scena a arătat decent, gazdele serii, Daniela Mihai („Prietenii de la 10”) și Eugen Rusu („Matinal”) , s-au descurcat bine. Ioan Tămâian (artist plastic) este cel care a realizat trofeele Radio România (de altfel, el  le-a creat și în anii trecuți). Au urcat pe scenă, pentru a anunța câștigătorii, atât oameni de radio, cât și artiști și reprezentanți ai caselor de discuri. Nu pot să nu remarc faptul că acest eveniment este una din rarele ocazii când postul public „defilează” cu propriile vedete, o strategie de PR care ar trebui folosită mai des și mai intens pe parcursul întregului an, deoarece este inadmisibil faptul că Radio România nu reușește să-și impună vedetele pe „piață”, așa cum fac toate celelalte posturi private de radio, deși la audiențe stă foarte bine. Mi-a plăcut atitudinea Irinei Rimes (Premiul pentru Cel mai bun debut) care , fiind mică de statură, a dat dovadă de umor și de prezență de spirit în momentul în care, încercând să-și aranjeze microfonul pentru înălțimea ei, a avut un dialog cu prezentatorii: „Esențele tari se țin în sticluțe mici”, au spus gazdele. „Și otrava la fel”, a fost răspunsul Irinei care a stârnit râsul în sală.

Ovidiu Anton

Ovidiu Anton

M-am bucurat sincer pentru Ovidiu Anton (Cea mai bună piesă pop-rock: „Moment Of Silence”). Merita acest premiu! A mărturisit că de-a lungul carierei au fost oameni care i-au spus mereu „e greu cu rock-ul”, lucru pe care l-a înțeles și l-a acceptat și el până la urmă, dar nu a cedat, a continuat să facă ceea ce-i place. Așa că, victoria de aseară a fost cu atât mai dulce.

I-am dat dreptate lui Smiley care a dojenit puțin publicul din sală: „Am observat că aplauzele sunt mai intense la unii și lipsesc cu desăvârșire la alții. Toți artiștii trebuie susținuți pentru că toți au muncit”. Într-adevăr, la un astfel de eveniment orgoliile (fie că vorbim despre artiști, fie că vorbim despre fani) nu-și au rostul. Ar trebui să fie o bucurie, un prilej de întâlnire a artiștilor și a publicului cu artiștii. Ar trebui să ne bucurăm de muzică și de un spectacol de excepție. După care putem reveni la pasiunile și micile răutăți de zi cu zi, dacă chiar asta ne dorim. Tot Smiley a fost cel care a remarcat, cu umor că „la voci feminine stăm bine, la cele masculine mai avem de lucrat”, apoi a îndemnat radiourile să susțină muzica românească, idee pe care au subliniat-o și alții în discursurile lor, de exemplu, cei de la Kazibo au subliniat faptul că „muzica românească sună mai bine ca niciodată și este difuzată și în alte țări”.

 

Stela Enache si Alexandru Jula

Stela Enache si Alexandru Jula

Apariția pe scenă a lui Alexandru Jula (Premiu de Excelență pentru întreaga carieră) a fost unul dintre cele mai emoționante momente ale Galei. Maestrul a fost anunțat de Stela Enache. Din respect pentru cei 62 de ani de carieră și pentru faptul că încă urcă pe scenă în spectacole, ar fi meritat o primire mult mai călduroasă din partea publicului (incluzând aici și artiștii din sală). Aplauzele, deși au fost lungi, au părut mai degrabă de complezență. Și e trist! Nu cred că ar fi picat rangul nimănui dacă s-ar fi ridicat în picioare și l-ar fi aplaudat cu căldură, la scenă deschisă, așa cât pentru cele 6 decenii de muzică! Iar dacă astfel de momente nu se întâmplă de la sine, atunci organizatorul ar fi trebuit să le regizeze (mai ales că spectacolul a fost filmat pentru TVR). Sunt convinsă că dacă TOȚI artiștii din sală s-ar fi ridicat în picioare, exemplu lor ar fi fost urmat de fani. Desigur, sala era plină (unii stăteau chiar în picioare din lipsă de locuri) cu adolescenți și copilași care reacționau cu un entuziasm feroce (de parcă apăsa cineva pe un buton magic care-i trezea din letargie) când au auzeau nume precum Andra sau Carla’s Dreams. Evident, nu-i vina lor că habar n-au cine-i Alexandru Jula, nu-i vina lor nici că n-au fost învățați să îi respecte pe cei în vârstă, dar când au ocazia să afle e bine să o facă.

 

Observații și sugestii

Carla's Dreams

Carla’s Dreams

Este deja a 6-a Gală pe care o urmăresc din sală, așa că mi-am notat câteva observații pe care le voi împărți cu voi în rândurile de mai jos. Priviți-le ca pe niște sugestii pentru viitor. Deși am urmărit acest eveniment cu atenție, nici până acum nu am reușit să înțeleg pe ce criterii sunt date premiile. Ieri seară, Daniela Mihai și Eugen Rusu au spus în repetate rânduri că premiile au fost acordate în funcție de difuzările pe posturile Radio România (naționale, locale și regionale). Din capul locului, subliniez faptul că o industrie muzicală „sănătoasă” nu se poate baza exclusiv pe difuzări. Clasamentele reale sunt făcute în baza vânzărilor (bilete, albume, streaming) sau, așa cum se întâmplă la Premiile Grammy, rezultă din voturile unor oameni de specialitate. Să ne înțelegem, difuzarea excesivă, în heavy-rotation, NU înseamnă neapărat că este o piesă „bună”, „de calitate”. Cum poți stabili „cea mai bună voce masculină/feminină” sau „cel mai bun mesaj” în funcție de difuzări?! Cine stabilește aceste difuzări?! În momentul în care a fost anunțată categoria „Artistul anului”, cei doi prezentatori au spus că este vorba despre „cea mai bună evoluție pe scena muzicală în anul precedent”. Bazat pe ce?! Pe difuzări?! Pe vânzări?! Pe numărul de concerte cu intrare liberă sau cu bilete?! În cazul în care există niște specialiști care au votat aceste premii, mi se pare normal ca aceștia să fie anunțați, de altfel, era o vreme când organizatorii chiar dădeau publicității lista cu cei care votau pentru desemnarea câștigătorilor, nu înțeleg de ce au renunțat între timp. Era o dovadă de transparență.

 

Având în vedere că Radio România și-a propus să se apropie de new-media prin introducerea categoriilor „Best video” și „Big Like”, ar putea să implice și publicul în alegerea celor mai buni artiști, oferindu-le oamenilor șansa să-și voteze preferații în cadrul unor sondaje postate pe site și pe Facebook (să nu uităm că vorbim de postul de radio cu cea mai mare audiență). Nu numai că ar da dovadă de deschidere față de public, ci ar fi și o metodă bună de promovare a site-ului radioului public și a paginii de Facebook. De ce nu ar oferi și premii de popularitate în cadrul acestei Gale anuale?!

Nu am înțeles niciodată de ce diferă numărul de nominalizări la fiecare categorie în parte. Unele au 5 nominalizări, altele 6, dar în acest an a existat și o categorie cu doar 3 nominalizări (Omul Cu Chitara). Tocmai folk-ul a fost „scurtat”, deși există din ce în ce mai multe festivaluri de gen în țară, deși există albume lansate.

Florin Ristei

Florin Ristei

Știu sigur că Radio România (atât posturile naționale cât și cele locale și regionale) difuzează și hard-rock și heavy-metal și blues și jazz și muzică ușoară. La fel de bine știu că în fiecare an apar albume, apar trupe și soliști noi. Pe mulți dintre ei îi avem invitați la „Psihologul muzical” (emisiune realizată și produsă de Andrei Partoș), unde vin și cântă în direct, stau alături de ascultători 3-4 ore. Tocmai de aceea mi-e greu să înțeleg de ce lipsesc din lista nominalizărilor și aceste genuri muzicale.

Mă intrigă puțin și categoria „Cel mai bun debut”. M-aș fi așteptat să îi văd nominalizați pe câștigătorii de la Vocea României sau X-Factor. Până la urmă, artiști precum Teodora Buciu, Tiberiu Albu (a și lansat album cu trupa Fameless), Olga Verbițchi au câștigat prin vot popular talent-show-uri care se bucură de audiențe record. Ar fi fost o ocazie bună ca industria să îi ajute pe acești tineri și să-i aducă din nou în atenția publicului. Măcar să le dea șansa să urce pe scena Sălii Radio, chiar dacă nu îi premiază. Să nu uităm că în alte țări, la Galele importante dedicate muzicii, sunt create momente speciale, colaborări inedite între diverși artiști, publicul are șansa unică să asiste la momente speciale.

O altă curiozitate este categoria „cel mai bun mesaj”. Cei doi prezentatori au menționat că premiul se acordă „pieselor care ne emoționează prin versuri”, au mai spus că toți cei nominalizați și-au scris singuri textele, adăugând: „am putea spune că ei chiar simt ceea ce scriu”. E adevărat, am putea spune și asta! În acest an, premiul a fost câștigat de piesa „Îndrăgostit deși n-am vrut” (Smiley). Pentru cei care nu cunosc textul, îl pot citi aici (click!). Nu zic că nu e un text ok, dar… în condițiile în care anul trecut au lansat albume, piese artiști precum Alexandru Andrieș, Adrian Berinde (pentru a menționa doar doi care puteau fi măcar nominalizați), am mari dubii că Smiley a dat cel mai bun mesaj din 2016. Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud „cel mai bun mesaj”, mă aștept ca ideea exprimată într-un cântec să fie „așezată” iscusit în cuvinte.

Și dacă tot vorbim despre texte și difuzări, îmi vine în minte acum Florin Ristei, câștigător la categoria „cea mai bună voce masculină”. Printre piesele interpretate live, pe scena Sălii Radio, s-a numărat și „Las-o” (colaborare cu Vescan). Textul piesei este o insultă la adresa oricărui ascultător cu un IQ mediu (îl puteți citi în voie aici – click!). Radio România nu a difuzat această piesă pe post, era și greu având în vedere limbajul folosit. Spectacolul de aseară a fost transmis în direct pe Radio România Actualități. E drept că Florin Ristei și Vescan au evitat pe cât posibil cuvintele cu „probleme”, dar din respect față de instituția care i-a premiat și față de publicul de acasă, puteau înlocui această piesă din mini-recital. Bănuiesc că mai are și altele în repertoriu, nu?

Delia Matache aRămân în zona textelor. Albumul anului a fost desemnat „Deliria”. Prilej bun pentru a o vedea pe scenă pe charismatica Delia. A oferit un show bun, așa cum o face la fiecare apariție pe scenă. Trebuie să recunosc, totuși, că m-a surprins (nu tocmai plăcut) când am auzit-o „jelind” de zor căsătoria Monei. Pentru cei care nu-și mai amintesc. era pe vremuri o piesă: „Aoleu, ce să mă fac Doamne eu, se mărită Mona mea, nu știu Doamne ce-i cu ea”.  Locuind într-un cartier de țigani din Călărași, piesa a fost, vrând-nevrând, coloana sonoră a copilăriei mele. Răsuna din fiecare bloc. N-am crezut, totuși, că voi ajunge să o ascult pe Radio România Actualități. Sigur, veți spune că e o piesă reorchestrată, că e o colaborare cu Damian Drăghici. Dar, rămân la părerea, și în cazul lui Florin Ristei și al Deliei, că este extrem de important să știi să-ți alegi repertoriul și discursul potrivit scenei pe care urci și evenimentului la care participi.

În 2017, Nicu Covaci a împlinit 70 de ani și aniversează 55 de ani de Phoenix. Cred că Nicu merita o diplomă de excelență, trupa Phoenix merita un moment în această Gală a muzicii românești. Dan Andrei Aldea se află în țară și susține concerte. Radio România este singurul post de radio din țară care a difuzat încă de la debut și Sfinx și Phoenix. Mă așteptam să îi văd măcar în sală, invitați, dacă nu pe scenă. Cei doi o meritau cu prisosință. Să nu uităm că pe 19 aprilie cei doi au urcat împreună pe scenă la Arenele Romane.

De asemenea, în 2016 i-am pierdut pe compozitorul Adrian Enescu șipe actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu . Oare nu meritau un moment „in memoriam”?!

Tot ceea ce am scris mai sus, nu anulează lucrurile bune care s-au petrecut aseară la Sala Radio. Dar, știu că se poate și mai bine la ediția a XVI-a. Le dorim succes colegilor noștri! Felicitări tuturor premiaților și nominalizaților de aseară!

Aveți aici lista completă a premianților:

http://andreipartos.ro/premiile-radio-romania-lista-castigatorilor-24-04-2017/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


+ seven = 8

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>