Pro Musica a lansat DVD-ul „Pro Musica – live in prison” (16.01.2017)

Ilie Stepan 2016Articol de Maria Petrovna

Au trecut câțiva ani buni de când am intrat ultima dată pe poarta penitenciarului din Timișoara. În anii de studenție (când mă înscriam prima pe listă la orice materie care avea o legătură, cât de îndepărtată, cu dreptul penal) și, ulterior, în meseria juridică, legătura cu lumea de dincolo de ziduri făcea parte din ”fișa postului”. Îmi amintesc că de fiecare dată observam că viața totuși curge, chiar și în perimetrul izolat, însă după fiecare vizită simțeam că tot asta rămâne cea mai mare dramă dintre toate: că, acolo, în fiecare zi, m-ar chinui cel mai rău definitivul, ideea că indiferent de dorințe sau întâmplări, nu poți ieși.  Nu atunci când vrei. Nu dacă vrei. În comparație cu această certitudine, orice altă dramă ar fi devenit copilărească, inutilă.

PRO MUSICA - LIVE IN PRISONÎn meseria asta ai, de fapt, două variante: ei, deținuții, oamenii fără libertate îți pot fi nume sau numere pe o hârtie sau alta, episoade care fac parte din ”job” și care îți dau ocazia să exersezi, să înveți, să te perfecționezi, sau îți pot fi oameni, suflete pe care le întâlnești la un moment dat pentru un scop sau altul, și care nu au nimic în comun cu lucrurile care ți se spun în cărți. Iar modul de raportare este strict o chestiune de alegere. Asta a făcut, ieri, Ilie Stepan. Asta a făcut Pro Musica.

Lansarea DVD-ului Pro Musica – live in prison a făcut exact ceea ce un gest al artei ar trebui să facă: ne-a pus în fața unei alegeri. Am vizionat filmul împreună cu câteva sute de oameni, în sala Consiliului Județean Timiș, și am căutat multă vreme cuvântul care să descrie cel mai bine efectul general pe care l-am simțit mai apoi. L-am găsit târziu, în noapte: a fost zguduitor. De foarte multă vreme n-am mai plecat tremurând de la un concert (mai ales unul prezentat pe sticlă, nu live). Două ore de film după care s-au aprins luminile pur și simplu, fără ca nimeni să urce pe scenă, fără ca nimeni să devină personaj central al evenimentului, fără concluzii sobre sau inutile și fără aroganță. Și, de fapt, asta a fost principala calitate a concertului Live in prison și a întregii idei: Pro Musica nu a făcut asta pentru inedit, pentru scriere și consemnare, nici măcar pentru a fi cu un pas înaintea altora în vreun clișeu în care să simuleze interesul ori binefacerea. Nimic din ceea ce au cântat și din atitudine n-a păstrat nimic ostentativ, nimic din aroganța celui care dă pentru mulțumirea de sine ulterioară dăruirii. A fost o artă sinceră, pur și simplu.

Ilie Stepan conferinta de presa 2017Iar DVD-ul nu este despre muzică. Bineînțeles că ea are un rol determinant, complex, ea a unit de fapt suflete și a făcut măștile să cadă, chiar și numai pentru două ore, dar concertul din penitenciar a fost în primul rând despre a simți. Ori Ilie Stepan, ca de obicei, este expert în a transmite, în a te face să rezonezi cu el și să te identifici cu arta lui total, până la certitudinea că ți se adresează direct, că e pentru tine, despre tine, în tine, cu totul. Concertul din penitenciar a fost despre fiecare dintre noi, iar filmul care îl consemnează chiar a reușit să te facă să înțelegi asta, în primul rând, și abia apoi să fredonezi vreun refren sau altul.

Mi-a fost teamă. Mi-a fost, uneori, și multă furie. Mi-a fost dorință, am râs și am plâns, m-am simțit bună apoi neputincioasă, norocoasă și apoi rușinată, și toate în mai puțin de două ore. Asta se întâmplă numai în cazul artei de calitate, în orice formă ar veni ea. Pro Musica ne-a arătat o lume pe care cei mulți o judecă, în cel mai rău caz, iar în cel mai bun caz se prefac că nu există. Ei ne-au adus, de data asta, această lume printre noi, ne-au făcut să o vedem așa cum este ea, fără artificii inutile, să o simțim, mai ales. N-a fost o frescă. A fost o trăire. Și tocmai aici este marele merit al celor care fac artă pentru (și din!) suflet, și nu pentru recunoaștere ulterioară.

Ne vorbesc și ei despre asta, în bucăți de interviuri care apar în cuprinsul DVD-ului. O spune, cu alte cuvinte, chiar Doru Apreotesei: ”Am făcut-o pentru ei, și am făcut-o pentru noi.” Nu e nicio urmă de egoism în această declarație, ci este cuvântul unui artist care înțelege că o astfel de experiență te schimbă, sub o formă sau alta. Greu le-a fost, într-adevăr. A spus-o Dixie Krauser pe sticlă, mi-a spus-o și Horea Crișovan după eveniment: nu e deloc ca un concert ”în libertate” – nu ai un public ”de toate zilele”, care vine să se bucure alături de tine și să îți ofere acel fenomen de feedback, bucuria, liniștea, fericirea care te fac să cobori de pe scenă la finalul concertului mai încărcat pozitiv decât ai început. Nu e în nici un caz pace. Este zbucium, și regret, și lipsă de libertate, și resemnare. Și sunt și gardieni înarmați care te privesc din public, și care poartă altfel de măști – reale, palpabile. Iar zidul? Nu cel din piatră este cel important! Ci zidul spre inimile lor, spre ceea ce există frumos în ei, zid pe care tu, ca artist, trebuie să îl faci fărâme pentru două ore – că altfel ai putea la fel de bine să cânți pentru cel de piatră, ai avea același rezultat. Și Pro Musica a intuit acest zid, l-a identificat, l-a măsurat, a pus mâna pe instrumente și l-a făcut zob.

Pro Musica Ilie Stepan conferinta de presa 2017Ca argument rațional, Cultura și muzica trebuie făcute în orice spațiu”, declara, senin, Ilie Stepan când a fost întrebat despre acest proiect. O spune și într-un interviu din cuprinsul DVD-ului, cu lejeritatea și siguranța unui artist care este dăruit tuturor, ca și muzica pe care o face. Pentru el n-a fost nimic anormal, nimic ieșit din comun și nimic care să ceară vreun rezultat. A fost primul concert rock realizat în aer liber într-un penitenciar din România, cu toată logistica necesară, și cel mai frumos lucru dintre toate este că intenția a fost una umană, și nicidecum de plastic sau pentru ambalaj. După ce am vizionat DVD-ul, în seara lansării, m-am gândit că mai multe formații ar trebui să facă așa ceva. Apoi mi-a venit în minte că pentru mulți ar fi inutil, pentru că nu ar avea capacitatea să o facă pentru motivele corecte, așa cum a făcut-o Pro Musica.

Iar rezultatul a fost pe măsură! O simțim în toate intervențiile și interviurile pe care deținuții penitenciarului au fost de acord să le susțină în fața camerelor de filmat. Pro Musica le-a dăruit două ore de libertate și de trăire, a deschis pentru o clipă zidurile și a găsit în ei ceea ce societatea, în întregul ei, de cele mai multe ori uită să vadă.

Meritele sunt imense, iar munca a fost împărțită și susținută de o echipă de oameni frumoși care ne-au arătat ce lucruri minunate pot rezulta atunci când crezi în artă. Mihai Lazăr de la Business Plus s-a ocupat de montajul video, și ne-a făcut să înțelegem încă o dată cât de important este ca cel care pune în pagină să înțeleagă artistul și conținutul. Sebastian Ciocan, colaborator mai vechi al lui Ilie Stepan, poate lua oricând nota zece pentru partea de masterizare și sunet, iar pachetul grafic realizat de Pavel Vereș a fost cu totul deosebit. Mie, personal, mi-au rămas întipărite în suflet câteva lucruri simple: liniștea lui Bujor Hariga. Dăruirea lui Horea Crișovan. Încrâncenarea sinceră, când muzica o cere, a lui Doru Eugen Iosif. Simplitatea demnă a lui Doru Apreotesei. Firescul lui Dixie Krauser, într-un spațiu cu totul nefiresc. Siguranța lui Lică Dolga. Intervenția elegantă a lui George Găină. Sinceritatea lui Bogdan Bogy Nagy. Culoarea Danei Borteanu. Lumina lui Ilie Stepan.

Ce obții când le pui pe toate la un loc, și le alături viziunii cineastului Gheorghe Șvaițer? Un DVD memorabil pe care sunt sigură că voi alege să îl revăd, și pe care îl recomand oricui, mai ales în momente în care totul în jur devine prea fals, prea lipsit de trăire, și avem nevoie să ne întoarcem în noi înșine, măcar pentru un timp… Și mai ales, când e necesar să ne amintim că s-ar putea să nu fim nici noi atât de liberi precum credem…

Stepan a ales, ca de obicei, lumina, și ne-a arătat încă o dată că ea poate fi găsită și în cele mai întunecate locuri… Dacă își amintește cineva să o aprindă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


× 3 = nine

     

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>