Mărțișorul oferit în ziua de 1 martie este considerat un talisman al norocului, al prețuirii și bunăstării. Este dăruit doamnelor și domnișoarelor de către bărbați, în semn de admirație și respect și este purtat de acestea timp de două săptămâni ori toată luna martie.
(…)
Legenda populară spune că firul mărțișorului ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca oile la munte. De aceea, simbolic, firul mărțișorului este firul anului, al tuturor zilelor de peste an.
Doamnele și domnișoarele primesc mărțișoare făcute în casă de la bărbați pe 1 Martie și le poartă timp de două săptămâni sau pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.
(…)
Legenda Babei Dochia
1 Martie este și ziua Babei Dochia, potrivit tradiției populare. Primele 9 ori 12 zile ale lunii martie sunt dedicate ei și mai sunt cunoscute în popor și ca Zilele Babei. Aceste zile corespund cu zilele în care Baba Dochia a urcat pe munte cu oile, urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în preajma echinocțiului de primăvară.
Obiceiuri de 1 Martie în diferite zone ale țării
- Tradiția de mărțișor în Moldova spune că pe 1 Martie fetele sunt cele care dăruiesc mărțișoare bărbaților, iar aceștia le oferă femeilor mărțișoare pe 8 martie.
- În Dobrogea, mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, apoi este aruncat spre cer, pentru ca norocul să fie mare și înaripat.
- În localități transilvănene, mărțișorul este purtat în primele două săptămâni ale lunii martie, după care acesta este atârnat de uși ori ferestre sau de coarnele animalelor domestice, deoarece se spune că astfel se pot speria duhurile rele.
- În Banat, fetele se spală cu zăpadă în ziua de 1 Martie, pentru a fi iubite mereu.
- În Bucovina există obiceiul ca de 1 Martie, părinții să lege copiilor și o monedă de argint ori aur de gât sau de mână. Moneda se leagă cu șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie ori albă și se numește „mărțișor”, „mărțiguș” sau „marț”. Acest obicei este urmat pentru a le purta noroc copiilor și pentru a fi curați și sănătoși precum argintul la venirea primăverii.
Tradiții și superstiții de 1 Martie
- Mărțișorul nu trebuie aruncat la gunoi după ce a trecut perioada în care nu se mai poartă. Se spune că dacă îl arunci, acest lucru îți va aduce ghinion.
- Mărţişorul se leagă într-un singur nod şi te apără, în perioada în care îl porţi, de ghinioane.
- Mamele care pun mărţişor în piept sau la mâna copilului lor trebuie să aibă grijă să nu fie văzute de o femeie însărcinată. Se spune că dacă această superstiţie nu este respectată, bebeluşul se va naşte cu un semn.
- În unele zone predomină superstiţia conform căreia Baba Dochia va trimite gerul înapoi dacă de 1 Martie au loc diferite activităţi gospodăreşti. Tocmai din acest motiv femeile nu spală, nu dau cu mătura, ci doar pregătesc bucatele pentru masă.
- În prima zi a lunii martie se spune că este bine să consumi vin roșu, pentru a avea un an plin de prosperitate.
- Pe 1 Martie nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să stai supărat, deoarece riști să rămâi supărat până la venirea toamnei.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://www.libertatea.ro/lifestyle/1-martie-martisor-traditii-obiceiuri-3421726
- Peter Maffay concertează în premieră în România, la Sibiu (4 august 2024) - aprilie 14, 2024
- Din jurnalul unui ninja (58): Cercuri, unghiuri diferite și un crâmpei din viața de zi cu zi 🙂 - aprilie 13, 2024
- Andrei Partoș la emisiunea „Poveste Folk” cu Adrian Vascu și Teo Boar (Național FM) (11.04.2024) - aprilie 11, 2024