IADUL E PAVAT CU INTENTII BUNE

aprilie 12, 2016

Articol de Dara Codescu
Spunem despre copii ca sunt „darul lui Dumnezeu”. Totusi, daca privim in jurul nostru, observam derapaje dureroase de la euforia afisata la inceput. De foarte multe ori, copilul ajunge subiect de santaj. Cand se prefigureaza ideea divortului, prima amenintare aruncata-n galceava este: daca pleci, n-ai sa mai vezi copilul. Nici nu mai conteaza decizia unei instante judecatoresti, capata greutate incapatanarea unuia dintre parinti de a-i transforma viata celuilalt intr-un iad.
Daca se ajunge la despartirea in fapt, de cele mai multe ori, asupra copilului se exercita presiuni miselesti, trecandu-se la denigrarea sustinuta a celui plecat. Asa se ajunge la situatia, deloc rara, in care copilul este de partea parintelui cu care locuieste, respingandu-l total pe celalalt. Fragilitatea mintii unui copil este usor de manipulat, rezultatul dorit este usor de obtinut. Adica, nu binele minorului, ci setea de razbunare a adultului!
Daca discutam despre doi parteneri necasatoriti, santajul capata dimensiuni si mai dramatice, tocmai prin trecerea sub tacere a adevaratelor intentii. De obicei, EA declara usor inlacrimata ca-si doreste un copil. Un copil numai al ei, pentru ea, fara sa fie implicat ipoteticul tata. Pentru ca ceasul ei biologic ticaie a dor de duca si e dreptul ei sa cunoasca bucuria maternitatii. Numai ca, dupa ce copilul invata sa spuna „mama”, incepe dramoleta: cum o sa creasca bietul copil, fara un tata? Varianta casatoriei, cu acte in regula, pare iminenta. Multe familii s-au intemeiat plecand de la acest santaj sentimental. Unele au avut viata lunga, cu resemnarea in gat. Altele s-au destramat inevitabil. Copilul n-are nicio vina, dar suporta consecintele unui destin pe care nu el si l-a ales.
Daca nu se ajunge la nunta mult visata si tatal isi recunoaste copilul, acceptand sa aiba grija de el pentru tot restul vietii, dar fara sa se implice intr-un mariaj oficial, lucrurile nu stau mai bine, in noua cazuri din zece. Mama isi aminteste ca si-a dorit un copil pentru ea si, in consecinta, copilul va fi numai al ei. Da, tatal va trebui sa contribuie la cresterea si educarea copilului, dar ea va decide cat de des il va intalni, unde si cat timp. Si in aceasta situatie, copilul va fi convins ca singurul parinte iubitor e cel cu care locuieste.

Pentru alti parinti, copilul poate constitui cea mai sigura sursa de venit. De cele mai multe ori, in familiile cu multi copii, parintii nu muncesc, multumindu-se cu banii proveniti din alocatiile celor mici. S-au vazut nenumarate cazuri in care copiii mai mari isi cresteau fratii mai mici, in timp ce parintii erau adunati, beti, de prin santuri. Alti minori sunt obligati sa abandoneze scoala si sunt folositi la munca. Din sudoarea trupurilor lor firave, parintii au bani de bautura. Daca le mai ramane si de paine, bine! Daca nu, nu!

Oricare ar fi situatia, cei traumatizati vor fi copiii. Din pacate, ranile din copilarie nu se vindeca niciodata. Vor purta cu ei, toata viata, gustul amar al instrainarii, al jumatatilor de adevar, al lacrimii impietrite pe un obraz nemangaiat.
CATI DINTRE VOI STIU CE INSEAMNA O COPILARIE FURATA?