Mă uit uneori la Românii au talent. De fapt mă holbez la tot ce prind. Observ că dansul e la loc de cinste. Se cântă tot mai puțin. Mult, foarte mult break-dance, free style. Copii, adulți talentați, mobili,cu idei. Dar știți care e ciudățenia? În anii 1984-89 veneau la Vox Maris, în Costinești,grupuri de break din toată țara și mă rugau să-i las să facă o demonstrație. Mulți și foarte buni. Nu aveau Youtube, internet, video, nimic. Inventau. Și spun asta pentru prea des aud comentarii de la așa zișii specialiști că piesa cutare e în stilul anilor 70, sau 80, sau 90, că e vechiuță. La dans situația e mult mai flagrantă,dar nu zice nimeni nimic. Da, erau și la ”Cântarea României”, copii care se rostogoleau, se răsuceau, stăteau în cap, făceau salt mortal…ProTV cultivă acest gen, dar nu e problema mea. N-au decât să voteze cei care au 1, 20 euro la dispoziție, dar diversitatea n-ar deranja pe nimeni. Desăre format aș mai avea de zis, dar acum am subliniat doar vârsta dansului dominant!
- JURNALUL MEU DE SÂMBĂTĂ 11.04 – PREPASCALE - aprilie 11, 2026
- JURNALUL MEU DIN 9.04 – DESPRE RESPECT… - aprilie 9, 2026
- JURNALUL MEU 7.04 – SĂNĂTATEA MINTALĂ ȘI ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII! - aprilie 7, 2026






































