*Am urmărit toate meciurile importante de tenis de la Miami. La fete și la băieți. Johanna Konta s-a dovedit prea bună și pentru Wozniacki. Roger Federer a câștigat turneul, după o finală destul de echilibrată cu Rafa Nadal. Dacă se ajungea iar la trei seturi, nu cred că mai rezista. Omul merită respectul Globului, pentru felul în care joacă inclusiv la anii săi!
* FCSB a bătut cu 2-1 pe Dinamo (Alibec și Boldrin respectiv Nemecz). Meci cu multă dăruire, cu peste 30.000 de oameni în tribune. Neplăcut a fost arbitrajul confuz al lui Kovacs, dar și mai nasol a fost felul în care au comentat diverși acest arbitraj defect. Lui Ilie Dumitrescu i-a plăcut (ciudată viziune!). Cred că vrea să fie prețios, interesant. Să nu uităm că acest arbitru a măcelărit Steaua acum trei ani la Tg. Mureș. Nu se găsea un altul? Se întreba și Ion Crăciunescu. Unii au văzut penalti clar neacordat lui Dinamo. Unii au văzut faulturi și galbene neacordate în favoarea Stelei. Pleașcă, debutantul de la FCSB, a și relatat cum s-a dus să-i arate ochiul umflat arbitrului, care l-a gonit și l-a amenințat cu galben. Paradoxal, V. Moraru n-a putut relua faza. Nici altele în care steliștii pretindeau ceva. Unii, care-și spun ”profesioniști”, confundă iluzia optică, simpatia sau antipatia, cu adevărul sau cunoașterea. Oricum nu contează, pentru că rezultatul nu poate fi schimbat, dar observ că presa fotbalistică nu mai poate fi echidistantă în nicio situație. Eu am voie să exagerez, eu pot ține cu o echipă, dar cei care comentează, care analizează faze, n-ar trebui să facă asta. * De exemplu, comentatorii partidei (cei de la Digi) afirmau foarte ferm că Dinamo rămâne în cărți pentru titlu chiar dacă pierde, în timp ce la final V. Moraru a spus de trei ori că Dinamo nu mai are șanse să recupereze 7 puncte. Același lucru l-a susținut și Claudiu Niculescu.* Am revăzut meciul și afirm ferm că Ovidiu Popescu a greșit multe mingi, iar arbitrul a comis mai multe decât am reținut eu inițial. * Comentatorii au vorbit enorm neobservând nici faze de offside de 2 metri! L-au criticat pe Pleașcă, în timp ce Balint, Dumitrescu și alții l-au lăudat. E greu să reproduc câte prostii, câte ironii au avut cei doi ciripitori la adresa FCSB-ului. Trei pase la rând date cu călcîiul de Steliști (min 25) erau interesante, unul dat de un dinamovist, era excepțional! Cam asta e…
* La baschet Steaua a învins la Timișoara și e pe doi în clasament. La handbal Steaua a bătut Dinamo, dar stă rău în clasament.
* FC Barcelona a bătut cu 4-1 în deplasare la Granada. Real Madrid a învins Alaves cu 3-0.
* Alex Chipciu a fost omul meciului și a înscris un gol frumos pentru Anderlecht
* Zenit (echipa lui Mircea Lucescu) a învins cu 2-0 la Rubin Kazan.
P.S. Încă o dovadă de lichelism profesional pe prima pagină a GSP. FCSB=Astra așa scrie. Adică golurile au fost înscrise de doi foști jucători de la Astra. Dar ei sunt legitimați și plătiți de FCSB, de Becali. Să înțeleg că dacă Dinamo cîștiga cu golurile lui Nemec, se scria Dinamo = Cehia? Sau dacă dădea goluri Nistor se scris Dinamo=Pandurii? Toate comentariile sunt împotriva câștigătorilor de aseară. În plus, greșelile de arbitraj sunt semnalate unilateral. Acum luni la 12,20 se reia meciul a treia oară!
- Șoșoacă și Becali îmi dereglează televizorul! – Video - mai 31, 2025
- ANCA GRATEROL, VEDETĂ ÎN GERMANIA! NOTE DUMINICALE 25.05. - mai 25, 2025
- SĂPTAMÂNA MEA PE FB. 5-11.05 - mai 13, 2025