Trooper Romania și Intelligent Music Project vor concerta la Arenele Romane din București în data de 24 septembrie 2022. În deschidere vor urca pe scenă Olympus Mons. Evenimentul marchează 20 de ani de la apariția primului album de studio Trooper, „Trooper I”, și de asemenea primul concert Intelligent Music Project în România.
Trooper vor cânta integral albumul de debut, plus o serie de alte piese ce au trecut testul timpului. Toți muzicienii care au înregistrat emblematicul „Trooper I” se vor afla pe scena Arenelor Romane.
Balaurul a vorbit despre concert și despre primul album Trooper: „Primul disc Trooper este cel care ne-a asigurat locul în istoria rockului românesc și cred că este totodată unul dintre cele mai bune albume de heavy metal din țara noastră. Este un vis împlinit pentru noi. Nu credeam că este posibil să realizăm așa ceva acum 20 de ani. (…) Este incredibil. Suntem privilegiați și recunoscători că avem atatea generații de suporteri care au crescut cu piesele astea, dar și pentru că apar noi și noi oameni care le descoperă. (…) Ronnie Romero este deja o legendă a rockului mondial care crește sub ochii noștri. Sunt bucuros că ne-am cunoscut și că suntem prieteni. O voce extraordinară și un muzician prolific. OM sunt „rude de gradul întâi”. Am împărțit scena de multe ori și este o încântare de fiecare dată. O trupă tânără care are multe de spus.”
100 de lei – Intrare generala
130 de lei – Meet&Greet (întâlnire și fotografie cu Trooper, participare la ultimele două piese la probele de sunet)
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.
- Ministerul Educației și CNA-ul nu pot dormi de grija horoscopului - iunie 26, 2025
- Psihologul Muzical (ediția 1184 – 21.06.2025): Baba Novak, Top Nonconformist „Songs with heart, corazon, cuore, coeur, herz, inimă în titlu” (partea a II-a) - iunie 26, 2025
- Mike Godoroja & Blue Spirit lansare album Viata-Iubire, Armonie, Zbor la Sala Radio 22 iunie 2025 - iunie 25, 2025