Mă declar ateu de primăvară…. până pe 9 martie! :)

februarie 10, 2023

634

Eu, dacă o să fac diabet, nu va fi de la zahărul pe care-l pun în cafea, ci de la toate dulcegăriile, declarațiile siropoase, de la infuzia de roz, roșu și inimioare care se prăvălesc peste noi în aceste zile. În același timp, însă, este fascinant spectacolul care se desfășoară sub ochii mei.

Pot să jur că în perioada 14 februarie – 8 Martie, cineva se joacă la robinete și dă drumul „viiturii de sentimente” care erodează oasele rațiunii oamenilor. Parcă au luat-o toți razna. Îi vezi alergând din magazin în magazin în căutarea cadoului perfect, dispuși să cheltuiască tot ce au și încă ceva în plus. Îi auzi spunând: „trebuie să fie ceva simbolic… handmade”, desigur, făcut de mâna altuia și cumpărat de preferat din mall pentru că dacă nu dai o căruță de bani pe el, cum altfel ți-ai putea satisface și orgoliul propriu?! Unii sunt convinși că dacă nu nimeresc cadoul perfect, este un prim pas spre eșecul relației pentru că „jumătatea” îi va lăsa cu ochii-n soare și papucii în brațe. Din punctul ăsta de vedere, eu sunt norocoasă. Am impresia că m-am născut întreagă.

I-am auzit pe prietenii mei (care au relații de lungă durată) spunând de multe ori că atunci când ești într-o relație te simți mai bine când dai decât atunci când primești. Hai, pe bune?! Deși înțeleg ideea de altruism, eu nu am privit niciodată dragostea ca pe o scenă de luptă. Naiva de mine era ferm convinsă că o relație se bazează pe reciprocitate. Ei, aș!

Cineva (nu știm cine) a stabilit că trebuie să sărbătorim dragostea în această perioadă (14 februarie – 8 Martie). Și băgăm la greu: cupidoni, inimioare, cadouri, ciocolată, mesaje siropoase (copiate de pe net), muzică lentă și romantică. Și apoi obosim. Și uităm să mai iubim.

Eu sunt profund îndrăgostită. Zilnic. De fiecare răsărit, de verdele pădurii, de zborul păsărilor, de înaltul munților, etc… Dar… pentru că există un dar… deși acest sentiment, în esență, este unul luminos, bun, înălțător, pe mine mă copleșește uneori. Mă apasă. De ce? Poate pentru că sunt prinsă într-o groază de activități inutile zi de zi și îmi este tot mai greu să procesez realitatea. Dar când mă simt copleșită, știu că este cazul să încetinesc ritmul și să fac ceva ce-mi place pentru a putea amortiza cumva fluxul de iubire din interior și a mă reconecta la el.

E ciudat că, anual, în perioada asta, oamenii vorbesc atât de mult despre iubire, dar deși ea este adânc înrădăcinată în ei, habar nu au ce să facă cu ea. Uneori, am impresia că mulți trăiesc iubirea netrăind-o, cel mult vorbind-o. De ceva vreme, Iubirea e trăită iluzoriu, cu sincope, banal, rutinat… Dar cel mai trist este că unii o trăiesc combativ și revanșard. Este un sentiment atât de curat care nu are nevoie de o perioadă anuală pentru a-i dedica timp, ci merită experimentat zi de zi. Încercați.