A murit Aretha Franklin. R.I.P!

0
15

aretha franklin a
Articol publicat pe Mediafax.ro
Cântăreaţa americană Aretha Franklin a murit la vârsta de 76 de ani, după o lungă suferinţă, potrivit cbsnews.com.
Informaţia a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al Arethei Franklin, Gwendolyn Quinn, pentru The Associated Press.
Potrivit unui comunicat al familiei „reginei muzicii soul„, aceasta a murit joi, la ora locală 9.50, fiind înconjurată de familie, în locuinţa sa din oraşul american Detroit.
Cauza oficială a fost „un cancer pancreatic de tip neuroendocrin în stadiu avansat”.
Familia a mulţumit, prin intermediul aceluiaşi comunicat, tuturor celor care au fost alături de artistă în ultimele zile, prin mesaje şi rugăciuni, şi a cerut să i se respecte viaţa privată.
Detalii despre înmormântare vor fi anunţate în zilele care urmează.
(…)
Aretha Franklin – care şi-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său -, născută pe 25 martie 1942, şi-a cimentat locul în istoria muzicii americane cu vocea sa puternică şi clară, cu care putea cânta note din patru octave. De-a lungul carierei, a abordat genuri diverse, de la soul la R&B, gospel şi pop.
Aretha Franklin, celebră pentru mai multe hituri, precum „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” (1967), „Chain of Fools” (1967), „Day Dreaming” (1972), „Jump to It” (1982), „Freeway of Love” (1985), „A Rose Is Still A Rose” (1998) şi „Respect” (lansat iniţial de Otis Redding în 1965, dar care a devenit o semnătură a sa, după ce l-a cântat prima dată în 1967), a continuat să concerteze, să înregistreze şi să plece în turnee, fără întrerupere, timp de peste cinci decenii.
Franklin a câştigat 20 de premii Grammy (inclusiv trei speciale), dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti „premiul Aretha”.
Puteți citi mai multe aici:
http://www.mediafax.ro/cultura-media/a-murit-aretha-franklin-regina-muzicii-soul-avea-76-de-ani-17432795
 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here