Poveste de viață de acum 35 de ani. Pagină autobiografică (3.05.2022)

0
1056

Poveste de viață de acum 35 de ani. Pagină autobiografică (3.05.2022)Intervalul 3-4 mai este pentru mine cel mai dificil moment al anului. De atunci, din 1987 încoace. A fost o fază la Costinești. Iar s-au mișcat bine și intens turnătorii și securiștii. Nu mi s-a dat acordul să merg la treabă, deși eram angajat la B.T.T. Nicușor Năstase, șeful de atunci și patronul de azi, mi-a zis că e mai bine să nu vin la dechiderea sezonului (n-am lipsit niciodată în anii precedenți) pentru că sunt obiecții de la „tovarășii cu ochi albaștri”. Azi mi-a confirmat că într-adevăr securiștii aveau rețineri în privința mea. Am mers abia după 15 mai după ce Năstase a reușit să-i convingă că sunt un „rău necesar” pentru Vox Maris, dar și pentru Radio Vacanța.

Am rămas acasă și am trăit cea mai dramatică situație. Cu mine-n casă, Mama mea, preocupată de o operație grea la ochi (îi era frică să nu devină dependentă de cineva), aflată în conflict permanent cu fosta mea soție, care locuia tot acolo cu fiul nostru (eram divorțați de doi ani), Mama a decis să renunțe la luptă, la viață.

Depresia exista încă de la plecarea lui Tata (în 1983), dar n-am crezut că poate fi atât de profundă. Repet, eram în casă, în camera mea. Eram extrem de supărat pe faza cu Costineștiul. Fosta soție și Andrei erau, cred, la Brașov la părinții ei.

Mama a rezistat cu greu ciocnirilor zilnice, pe care eu le știam doar vag, fiind plecat la muncă pe la Bușteni, Pârâul Rece sau Costinești tot timpul anului. De altfel bilețelul de adio i se adresează exclusiv ei. Redau doar începutul: „Liuba, dorința ta s-a îndeplinit. Cel mic va afla adevărul la majorat. Pentru el și așa eram cadavru viu…”. Bilețelul era scris în două momente diferite. Primul în 1985, altul în 1987. De unde am dedus că a mai existat o intenție, poate și o tentativă, despre care habar nu aveam. Evident că este și vina mea.

O percepeam pe Mama ca pe omul cel mai puternic din lume. Avea 72 de ani și nu avea alte probleme de sănătate. Doar cu ochii și se putea rezolva. Nu credeam că se putea ajunge atât de departe. A închis ușa pe dinăuntru. Credeam că doarme și abia când a trecut aproape o zi fără s-o văd pe hol, la bucătărie, am spart ușa, apoi am chemat procuratura și pe cea mai bună prietenă a Mamei, care trăiește și azi în S.U.A. Nici nu mai știu pe cine am sunat. E foarte greu să redau stările prin care am trecut atunci și de atunci până azi. Acel bilet mi-a marcat existența pentru totdeauna. Nu era niciun cuvânt pentru mine. M-a durut. Atât de intensă a fost relația dintre cele două, care până la divorț au fost prietene. Au trecut 35 de ani. Pe actul de Deces scrie 4 mai, dar realitatea e că a fost 3 mai.

Relația mea cu fiul meu, care atunci avea numai 9 ani, este azi una bună, aș zice normală, dar n-a fost ușor să ajungem aici. La majorat i-am arătat mesajul, pentru că era dorința Mamei. Nu știu dacă am făcut bine. El trăiește, cu mama lui, în Suedia din 1990. Au plecat cu acordul meu, desigur. Sunt mândru de el, de realizările lui. Acum are o familie frumoasă, o casă frumoasă, doi copii minunați, e un om independent și fericit.

Am iertat-o și pe mama lui, dar nu pot uita. Culmea e că ea mai are resentimente, nu eu. Structuri diferite, percepții diferite. Cele scrise nu se doresc a fi o analiză, ci doar o relatare în regim de subiectivism natural. Nu știu când voi avea timp sau ocazia să revin la acest subiect, așa că aici rămâne forever.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here