Cea de-a 47-a ediție a Galei American Music Awards a avut loc pe 24 noiembrie la Microsoft Theater din Los Angeles. Evenimentul a fost transmis în direct de ABC, iar gazda serii a fost Ciara.
Taylor Swift este marea câştigătoare a galei American Music Awards 2019 şi a reuşit să-l surclaseze pe Michael Jackson, care deţinea recordul de trofee obţinute la AMA, respectiv 24. Cântăreaţa în vârstă de 29 de ani are 29 de trofee.
Taylor Swift a obţinut la ediţia din acest an şase premii, printre acestea numărându-se cele pentru Cea mai bună artistă pop/rock, Cel mai bun album pop/rock („Lover“), Cel mai bun videoclip („You Need to Calm Down“) şi Cea mai bună artistă contemporană. Ea a fost desemnată şi Artistul deceniului, o distincţie anunţată înaintea ceremoniei, dar şi câştigătoarea celui mai important premiu al serii – Artistul anului.
American Music Awards este un eveniment anual, creat de Dick Clark în 1973 pentru televiziunea ABC. Până în 2005, câștigătorii și nominalizații erau desemnați de membri ai industriei muzicale în funcție de vânzări și apariții radio-tv. Din 2006, sistemul s-a schimbat complet. Astfel, câștigătorii sunt desemnați prin vot popular de către iubitorii de muzică. Aceștia își pot vota preferații pe site-ul oficial al evenimentului.
Aveți mai jos lista câștigătorilor din acest an:
- Psihologul Muzical (ediția 1248 – 19.09.2026):Evandro Rossetti, TOP „SONGS ABOUT CRYING, PLÂNS, LACRIMI, etc” - septembrie 23, 2026
- Alpin Film Festival 2026: film, fotografie, literatură și alpinism într-o săptămână dedicată culturii montane (21 – 27 septembrie 2026) - septembrie 20, 2026
- Din jurnalul unui ninja (124): Joy of joys: Shinden Fudo Ryu și un antrenament special de kenjutsu - septembrie 19, 2026



































