La solicitarea „Adevărul“, Antena Group a emis un comunicat cu privire la decizia de a difuza „necenzurat“ povestea concurentului Vasile Cvasnei, în cadrul emisiunii „Chefi la cuţite“.
Oficialii postului au explicat că producătorii au considerat că declaraţiile şocante ale bărbatului atrag atenţia asupra unor probleme care sunt considerate a fi de interes public.
Mai mult, aceştia au dezvăluit că cei trei chefi, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu, au refuzat să mai jurizeze preparatul concurentului în urma afirmaţiilor revoltătoare pe care le-a făcut în cadrul emisiunii.
Oficialii s-au arătat disponibili pentru autorităţile competente în vederea furnizării de informaţii şi materiale pe care le deţin, în situaţia în care acest caz va fi cercetat. De asemenea, au luat decizia de a elimina momentul din emisiune, atât la redifuzarea acesteia, cât şi în mediul online.
„Decizia editorială dificilă de a difuza «necenzurat» povestea concurentului Vasile Cvasnei a fost un demers strict jurnalistic, făcut cu prudenţă şi pentru a atrage atenţia asupra unor probleme care sunt considerate a fi de interes public justificat şi care au fost descoperite şocant, într-un context paşnic, de divertisment, respectiv într-un show culinar. Dezvăluirile pe care concurentul le-a făcut în faţa camerelor cu privire la actele de cruzime am considerat că nu puteau fi trecute cu vederea, iar faptele despre care a povestit au fost aspru sancţionate în cadrul emisiunii de către cei trei chefi, care au refuzat chiar să mai jurizeze preparatul, în urma dezvăluirilor făcute de concurent. Rămânem la dispoziţia autorităţilor competente cu toate informaţiile şi materialele pe care le deţinem, în vederea cercetării acestui caz“, au transmis oficialii Antena Group.
„Ca urmare a reacţiilor provocate, pentru care ne exprimăm regretul, acest moment va fi eliminat din emisiune, atât la redifuzarea acesteia, cât şi în online“, se mai arată în comunicat.
Puteți citi articolul aici: https://adevarul.ro/entertainment/tv/cum-explica-antena-1-decizia-difuza-momentul-socant-chefi-cutite–concurent-povesteste-ars-caini-pisici-le-a-disecat-1_5db9aff65163ec4271893170/index.html
- Editura Litera: Topul celor mai vândute cărți de la Bookfest 2026. Igor Bergler, Alex Donovici, Alec Blenche și Cătălin Ranco Pițu printre cei mai căutați autori ai acestei ediții - iunie 8, 2026
- PREMIERA NAȚIONALĂ „CANTAFABULE” A SCRIS ISTORIE PE SCENA TEATRULUI NAȚIONAL DE OPERETĂ ȘI MUSICAL „ION DACIAN” - iunie 8, 2026
- Din jurnalul unui ninja (116): Trei zile cu Kacem Zoughari – despre lumină, percepție și curgere - iunie 7, 2026
































