
Autorităţile atrag atenţia că, pentru a fi valabile, declaraţiile pe proprie răspundere necesare pentru a putea justifica ieşirea din casă între orele 23.00 şi 5.00 în perioada de carantină parţială trebuie fie semnate de mână sau prin intermediul unei semnături electonice autorizate.
Astfel, cele completate şi semnate cu ajutorul aplicaţiilor de pe dispozitivele mobile nu mai sunt recunoscute de autorităţi pentru că, din punct de vedere legal, titularul respectivului document nu poate fi tras la răspundere în cazul în care nu respectă cele declarate. „Aducem în discuţie situaţia declaraţiilor pe proprie răspundere care sunt semnate în mod direct pe telefonul mobil şi care din acest motiv nu pot angrena răspunderea penală a persoanelor care le utilizează, în cazul în care se constată ulterior că acestea sunt false, deoarece, la acest moment, în legislaţie nu este prevăzută altă modalitate de autentificare a documentelor de către persoanele fizice, decât prin semnătură olografă”, susţin reprezentanţii Sindicatului Europol într-o postare pe propriul site. Conform site-urilor de profil, un kit de semnătură electronică poate fi achiziţionat începând de la preţuri de 96 de euro, fără TVA, pentru o perioadă de trei ani.
Puteți citi articolul în întregime aici: https://adevarul.ro/news/societate/avertisment-declaratia-proprie-raspundere-valabila-numai-original-fotografia-telefon-nu-e-acceptata-1_5faac47b5163ec4271b79251/index.html
- Psihologul Muzical (ediția 1241 – 1.08.2026): Carmen-Victoria Bârloiu, Top Nonconformist Cântece propuse de Andrei - august 4, 2026
- Foc de P.A.E. cu Andrei Partoș – ediția 953. Nicușor Dan ne-a anunțat că a obținut din nou consens și totuși cetățenii sunt exasperați (2.08.2026) - august 4, 2026
- Foc de P.A.E. cu Andrei Partoș – ediția 952. Trei seriale ne bântuie: „Vânătorii de drone”, „Dărâmătorii de statui” și „Căutătorii de premieri” (26.07.2026) - august 4, 2026

































