Bang, bang, boom, boom şi mult blues cu Beth Hart la Sala Palatului (17.06.2016)

1
26

Beth Hart live in Romania 2016 a
Galerie foto de Brândușa Maria Balan / motionARThoughts (click aici!!!)

Articol de Iulia Radu
Abia când trebuie să scriu despre astfel de concerte îmi dau seama cât de „sărace” sunt cuvintele şi totuşi mă încăpăţânez să o fac pentru că astfel, poate, veţi deveni curioşi şi data viitoare nu veţi mai rata întâlnirea cu Beth Hart. O văd pentru a doua oară, iar încărcătura emoţională a fost dublă. Totul a început la ora 18.30 când o parte dintre jurnaliştii care au pus umărul la promovarea evenimentului, au avut bucuria de a o (re)întâlni pe Beth Hart. Atmosfera era sufocantă în cabina din culisele Sălii Palatului, unde ne strânseserăm toţi. Pentru unii era o premieră, aşa că cei care se întâlniseră cu ea şi anul trecut au depănat câteva amintiri. Fără să-mi dau seama, emoţiile puseseră stăpânire şi pe mine atât de mult încât mă convinsesem în sinea mea că de data asta nu e musai să mă mai duc să dau mâna cu ea, mă pot mulţumi cu postura de observator. Acum îmi revin în minte frânturi din cele întâmplate acolo, iar zâmbetul îmi inundă faţa: văzând cum arată cabinele din culise (exista măsuţă, scaune, catering, canepele, draperii, oglindă, WC, etc) un puşti a întrebat, cu mult umor, dacă Beth Hart a şi dormit acolo. Un coleg de presă, care purta un tricou pe care imprimase o fotografie de la prima întâlnire cu Beth, a ţinut să fie ultimul care merge să o salute, iar reacţia artistei a fost pe măsură: a făcut ochii mari, a zâmbit larg, a cercetat tricoul, a citit mesajele scrise atât pe faţă cât şi pe spate, iar la final a mulţumit pentru această surpriză frumoasă. Nu ştiu dacă jurnalistul i-a oferit şi ei unul (cred că s-ar fi bucurat), cert este că artista a semnat tricoul cu pricina.
Colaj de Brândușa Maria Balan / motionARThoughts
Colaj de Brândușa Maria Balan / motionARThoughts

Citatul de pe spatele tricoului (The road to God leads firstly to the Devil) a impresionat-o pe Beth Hart şi a inspirat-o pe Brânduşa (colega mea), care a creat colajul alăturat. Şi apropo de Brânduşa. În timp ce observam mulţimea „pestriţă” din faţa mea şi încercam să „înmagazinez” emoţiile, cineva îmi strângea braţul stâng ori de câte ori băga capul pe uşă câte o persoană, strânsoarea era atât de puternică încât aveam impresia că sângele va renunţa de bună voie să mai circule pe acolo. Cu o voce stinsă, sugrumată, fără să dea drumul braţului meu, Brânduşa s-a întors spre colega din spatele ei şi, mai în glumă mai în serios, a întrebat-o direct: „Ai cumva o cârjă în plus?” Faza ne-a amuzat copios şi a mai alungat emoţiile copleşitoare. Asta până când şi-a făcut apariţia în cameră Beth Hart, care ne-a salutat şi şi-a cerut scuze că a întârziat, apoi i-au picat ochii pe Brânduşa şi văzând-o străvezie, tremurând ca varga, a luat-o în braţe şi a ţinut-o aşa preţ de câteva momente. Un gest firesc, făcut natural, care şi-a atins scopul: a liniştit-o pe colega mea. E mare lucru să fii OM, să simţi, să dai şi să primeşti căldură. În plus, trebuie să vă spun că are un fel aparte de a îmbrăţişa oamenii: când te strânge în braţe o face cu toată fiinţa ei, nu-i în niciun caz un gest mecanic. Îşi sprijină capul pe umărul tău şi nu este grăbită să se desprindă din îmbrăţişare. Cât timp a stat cu noi, nu am simţit nici din partea ei, nici din partea staff-ului ei vreun semn de grabă. A vorbit cu toată lumea, a semnat autografe, a făcut poze cu toţi. Lui Marcian Petrescu i-a promis că-l va invita pe scenă să cânte alături de ea o piesă, cu condiţia să aibă muzicuţa potrivită la el (e vorba de tonalitatea potrivită). Din păcate, fix pe aceea nu a avut-o Marcian, fapt aproape de neimaginat pentru mine pentru că ştim cu toţii că Marcian e „blindat” de muzicuţe şi le are mai mereu la el pe toate. Oricum m-a impresionat faptul că şi-a ţinut promisiunea făcută în culise, iar în timpul concertului l-a strigat şi l-a invitat pe scenă. Cum omul nu avea muzicuţa buclucaşă, Beth i-a promis că la un moment dat tot vor cânta împreună, „poate la anul”.
autograf Beth Hart aLa final, când am mai scăpat de emoţii, m-am dus să o salut şi să dau mâna cu ea. Am primit o îmbrăţişare şi un autograf: „Julia, Beautiful Name„. „Întotdeauna mi-a plăcut numele ăsta”, a zis ea. Brusc, mi-am amintit că în clasa a X-a (semestrul al II-lea), când abia mă mutasem la un alt liceu şi începeam să cunosc profesorii şi colegii, o doamnă profesoară (nu-i mai reţin nici numele, nici materia pe care o preda) mi-a zis: „Nu mai ai şi alt nume? Nu mi-a plăcut niciodată „Iulia”… mi se pare că-i un nume mai potrivit pentru o vacă”. Ei bine, autograful ăsta a fost o mică victorie personală. :)))))
 
Beth Hart in Romania 2016 aConcertul a fost la fel de intens trăit ca cel de anul trecut. Mi-a plăcut faptul că Beth Hart a „construit” foarte bine setlistul, păstrând în repertoriul serii doar câteva dintre piesele cântate anul trecut. Între noi fie vorba, legătura dintre ea şi public ar fi fost la fel de puternică indiferent de piesele cântate. O artistă pe care nu o auzi în heavy-rotation la radio, nu are hituri, dar care îşi scrie singură piesele şi care „arde” pe scenă şi transmite atât de multă emoţie cât alţii într-o viaţă. Pentru mine, cele mai plăcute momente au fost: Setting Me Free (piesă care nu apare pe niciun album, dar pe care publicul a primit-o cu bucurie), Heart As Black As NightBoogyman (altă piesă care nu a fost inclusă pe vreun album), Bang Bang Boom Boom, Learning To Live precum şi I’d Rather Go Blind, piesă cu care s-a încheiat concertul. Beth Hart a fost la fel de „caldă” şi pe scenă. A „rupt” bariera imaginară dintre artişti şi public în momentul în care a decis să coboare printre spectatori, să dea mâna cu oamenii. Gestul a fost răsplătit cu flori, îmbrăţişări, selfie-uri şi foarte multe aplauze.
De data aceasta i-au fost alături pe scenă: Jon Nichols (chitară), Bob Marinelli (bass) şi Bill Ransom (baterie), oameni pe care i-a prezentat de două ori în timpul concertului şi cărora le-a oferit spaţiul necesar pentru a se face remarcaţi. Am observat că unii colegi de presă, au scris că pe scenă a fost şi chitaristul PJ Barth, deşi au fost în sală şi au văzut că erau doar 4 oameni în total (incluzând-o aici şi pe Beth Hart). Informaţia au luat-o de pe site-ul oficial al artistei, e drept. Dar ştim cu toţii pe pe scenă a fost un singur chitarist: Jon Nichols.
setlist Beth Hart 2016 aBeth Hart ne-a oferit frânturi din realitate în cele două ore de concert: am trecut de la umor la lacrimi, ne-a vorbit despre perioda întunecată în care te „azvârle” consumul de droguri, despre sex (nu este bine să amesteci sexul în relaţiile de prietenie), despre relaţiile abuzive, despre relaţia cu părinţii, pe scurt despre viaţă cu bune şi cu rele, despre înfrângeri şi victorii. Probabil că de aceea o şi iubim atât de mult: este sinceră şi cumva ne regăsim în textele ei. Publicul a fost din nou la înălţime. Şi nu o spun doar pentru că cei aproximativ 3.500 de spectatori au cântat sau au aplaudat. A fost mai mult decât atât: i-am simţit implicaţi 100% în show-ul artistei, susţinând-o fără rezerve pe tot parcursul show-ului.
Încă o seară pe care nu o voi uita prea curând. Beth Hart este, fără îndoială, un artist pe care l-aş revdeea cu plăcere oridecâte ori aş avea ocazia. Mulţumim VreauBilet.ro şi Premium Booking pentru organizare!  Rămân, totuşi cu un mic regret: acela că nu am reuşit să o aducem pe Beth la radio pentru un interviu, deşi artista ajunsese în Bucureşti cu o zi înainte de concert. Poate la anul. Până atunci găsiţi alăturat setlistul serii, iar mai jos două filmări din concert.
Pe link-ul de mai jos puteţi citi cronica semnată de Andrei Partoş:
http://andreipartos.ro/beth-hart-a-doua-runda-17-06/

1 COMENTARIU

  1. Foarte frumoasa descrierea evenimentului, Iulia! Sincere felicitari si multumiri!
    Nu este recenzie… Este mai mult decat atat! 🙂
    Bravo, inca o data, si sa fii mereu mandra de numele pe care il porti, nici pomeneala sa fie altfel decat frumos si nobil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here