Biserica Ortodoxă Română și Conferinţa Episcopilor catolici din România, despre orele de educaţie sexuală pentru copii: O încălcare a drepturilor părinţilor

Articole preluate din Adevărul

1
139
sursă foto: Adevărul

Patriarhia Română vrea ca educaţia sexuală în şcoli să aibă caracter opţional pentru a nu „atenta la inocenţa copiilor” şi pentru a nu-i „marca pe viaţă”. Solicitarea vine după ce preşedintele României a promulgat legea privind obligativitatea organizării în unităţile de învăţământ a unor programe pentru viaţă şi sănătate, care includ şi ore de educaţie sexuală. Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne-a cerut ca această materie să fie obligatorie.

„Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educaţie sexuală reprezintă un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pe aceştia pentru întreaga viaţă. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite ţări au demonstrat că o astfel de abordare a educaţiei copiilor a avut ca urmare începerea vieţii sexuale mai devreme, cu implicaţiile de rigoare, fără vreo îmbunătăţire în plan social”, se arată într-unn comunicat al Patriarhiei Române.

Reprezentanţii Bisericii fac referire la un studiu din SUA care arată că programele de educaţie sexuală în şcolile publice nu ar fi eficiente, iar unele au dus chiar la creşterea ratei sarcinilor la adolescenţă, la reducerea vârstei debutului sexual, precum şi la „comportamente sexuale riscante”.

Puteți citi articolul în întregime aici: https://adevarul.ro/educatie/scoala/biserica-opozitie-fatisa-fata-oms-klaus-iohannis-educatia-sexuala-scoli-materie-optionala-un-atentat-inocenta-copiilor-1_5ea6a5f25163ec42712c5616/index.html

Comisia pentru învăţământ din cadrul Conferinţei Episcopilor catolici din România (CER) a luat act de modificarea făcută de Parlamentul României la Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prin Legea 45/3.04.2020, în special aspectele care vizează obligativitatea implementării de ore de educaţie sexuală pentru copii, în cadrul unor programe privind viaţa şi sănătatea lor. ”

Considerăm că:

1. o astfel de modificare ar fi presupus o consultare prealabilă cu toţi factorii sociali implicaţi în elaborarea de programe de sănătate şi de educaţie, între care se află şi Biserica. Ea are competenţa şi obligaţia morală de a se exprima asupra (conţinutului) acestui tip de educaţie.

2. obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor – garantate de Constituţia României şi de legi, precum Legea 272/2004 – de a decide oportunitatea şi modalitatea ţinerii unor astfel de cursuri. Părinţii sunt, în fond, primii responsabili de educaţia copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri.

3. aceste ore de educaţie sexuală trebuie să aibă un caracter opţional, iar pentru a participa la ele, părinţii să-şi dea acordul scris pentru fiecare copil în parte”, a transmis Conferinţa Episcopilor catolici din România, printr-un comunicat de presă.

Puteți citi articolul în întregime aici: https://adevarul.ro/news/societate/conferinta-episcopilor-catolici-romania-despre-orele-educatie-sexuala-copii-incalcare-drepturilor-parintilor-1_5ea903905163ec42713c0094/index.html

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here