Bob Dylan, dat în judecată pentru că ar fi drogat şi agresat sexual o minoră în 1965

Articol preluat de pe site-ul Adevărul

0
125
Bob Dylan, dat în judecată pentru că ar fi drogat şi agresat sexual o minoră în 1965
Foto: Getty

Bob Dylan a fost acuzat că a drogat şi agresat sexual o fată în vârstă de 12 ani în anul 1965, potrivit unui proces deschis săptămâna trecută în New York.

În documentele depuse la Curtea Supremă vineri se arată că Dylan s-a împrietenit cu fata, identificată cu iniţialele J.C., în luna mai a anului 1965.

Bob Dylan, acum în vârstă de 80 de ani, ar fi „stabilit o legătură emoţională” cu J.C. pentru „a-i reduce inhibiţiile, cu scopul de a o abuza sexual, ceea ce a făcut”, se arată în documente.

Este precizat că Dylan s-a folosit de droguri, alcool şi ameninţări cu violenţă fizică, „lăsând-o cu cicatrici emoţionale şi afectată psihic până în ziua de astăzi”.

Într-o declaraţie acordată NBC News, un purtător de cuvânt al lui Dylan a spus: „Acuzaţia veche de 56 de ani este falsă şi va fi apărată puternic”.

Daniel Isaacs, unul dintre avocaţii care o reprezintă pe J.C., a comentat: „Nimic altceva decât plângerea vorbeşte de la sine şi vom dovedi acuzaţiile în faţa unei curţi de judecată”.

Puteți citi articolul în întregime aici: https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/bob-dylan-dat-judecata-drogat-agresat-sexual-minora-1965-1_611b45925163ec42713be78d/index.html

 

Articole din presa internațională

The Guardian: https://www.theguardian.com/music/2021/aug/16/bob-dylan-accusations-sexual-abuse-lawsuit

NBC: https://www.nbcnews.com/news/us-news/bob-dylan-sued-allegedly-drugging-sexually-assaulting-12-year-old-n1276926

BBC: https://www.bbc.com/news/entertainment-arts-58239195

Rolling Stone: https://www.rollingstone.com/music/music-news/bob-dylan-accused-of-sexually-abusing-12-year-old-in-new-lawsuit-1965-1212874/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here