Brian May: „Ne-am sacrificat pe altarul Excesului și ne-am făcut mult rău” (Mojo Music Magazine)

Interviu tradus din Mojo Music Magazine (iulie 2017)

octombrie 8, 2017

969

În iulie 2017, Brian May a acordat un interviu în exclusivitate revistei MOJO. Chitaristul britanic a vorbit despre copilăria lui, despre Queen & Freddie Mercury.

Reporter: Ce fel de muzică a aprins focul în tine când erai mic?
Brian May: Îmi amintesc de vremurile dinainte de Buddy Holly și Elvis, când muzica era mult mai sentimentală. Mă refer acum la muzica generației părinților mei. Johnny Ray, Frank Sintra, Bing Crosby erau toți soliști foarte buni, dar nu țipau, nu-și deschideau inimile și nu boceau. Rock n roll-ul a făcut asta. Acest amestec de alb și negru a fost elementul declanșator. Țin minte că aveam probabil 10 ani, stăteam întins în pat, prefecându-mă că dorm, dar îl ascultam la căști pe Little Richard, dar nu m-am gândit: „Wow! Uite ceva nou, șocant”…

Reporter: Dar la ce te-ai gândit când l-ai auzit?
Brian May: M-am gândit: „Ăsta-s eu. Muzica asta exprimă sentimentele mele și nici măcar nu știu cum se numește acest gen muzical”. La vremea respectivă, chitara devenea din ce în ce mai importantă în muzică, era o altă „voce” care striga din toate puterile.
Reporter: La începutul anilor 60, tatăl tău, Harold, te-a ajutat să-ți construiești o chitară, pe care ai numit-o The Red Special. Acea chitară a influențat sound-ul tău?
Brian May: Într-o oarecare măsură, da. Dar, de-a lungul anilor am observat că sound-ul unui chitarist vine mai mult din corpul chitarei și din degete. La un moment dat, am lucrat cu Hank Marvin, un idol al meu, și când el a cântat pe chitara mea eram foarte curios să văd cum sună. Ei bine, suna ca Hank Marvin! Eu nu sunt un chitarist cu o tehnică excepțională. Nu sunt Eddie Van Halen. Eu, atunci când cânt la chitară, pot opri cu totul procesul de gândire și astfel pot elibera sentimentele prin degete. Ca și când aș vorbi cu ajutorul chitarei.

Reporter: Provii dintr-o familie săracă…
Brian May: Am trăit vremuri grele, dar tatăl meu a făcut tot posibilul să ne ofere tot ce aveam nevoie. Era foarte preocupat ca eu să am acces la tot ce e mai bun în viață, iar educația era pe primul loc.
Reporter: Ce fel de copil erai?
Brian May: Eram un băiat destul de nesigur și foarte sensibil, dar întotdeauna mi-am dorit să realizez ceva în viață, mi-am dorit să studiez, iar acest lucru nu era prea popular la școală. Așa că am fost mereu ținta altor elevi, mai mari, care nu ratau ocazia să se ia de mine. De regulă, obișnuiam să scap de ei discutând și convingându-i să mă lase în pace. Așa am învățat să îmi dezvolt abilitatea de a negocia.

Reporter: Dar după ce ți-ai terminat studiile, ai lăsat știința și te-ai concentrat pe muzică.
Brian May: Dragul meu tată a fost foarte supărat când am luat această decizie. Nu a vorbit mult timp cu mine. Din punctul lui de vedere, am făcut două greșeli de neiertat. Prima a fost că am renunțat la studii, deși el făcuse sacrificii mari ca să pot avea educație aleasă. Iar a doua greșeală a fost faptul că am trăit cu o femeie, fără să mă căsătoresc cu ea, iar acest lucru era contrar principiilor lui de viață. I s-a părut imposibil să accepte comportamentul meu. A foat o perioadă foarte dificilă pentru mine.
Reporter: În 1968, ai înființat trupa Smile cu Roger Taylor, dar nu a fost un succes.
Brian May: Simțeam că este un zid între noi și trupele care reușeau și aveau succes. Simțeam că nu aveam nicio putere.

Reporter: Freddie Mercury era un fan al trupei Smile, iar în 1970, după destrămarea trupei, ați înființat cu Freddie trupa Queen. John Deacon s-a alăturat în 1971, iar în cartea ta tu ai scris: „Am decis împreună că vom schimba lumea”. Chiar așa?
Brian May: (râde) Desigur! Eram convinși că putem face lucrurile mai bine decât orice altcineva. Eram de un optimism nebun.
Reporter: Care a fost prima impresie despre Freddie?
Brian May: Freddie era extrem de încrezător în forțele sale. El era convins încă de atunci că e un star rock. Atenție, nu că va deveni un star rock, ci că era deja unul. Se vedea acest lucru în apariția lui, în gesturi. Dar sub această „mască”, Freddie era foarte timid și nesigur. Exact ca mine. Dar în momentul în care intri în această lume, începi să înveți să stăpânești nesiguranțele.

Reporter: La începutul carierei voastre, ați vorbit despre homosexualitate?…
Brian May: Nu, nu am vorbit. Niciodată n-am vorbit deschis despre acest subiect. La început, nici nu cred că Freddie știa exact… În primele turnee am împărțit camera cu Freddie, și fără să trădez vreun secret, pot afirma că nnici pentru el nu era nimic clar.
Reporter: Îți amintești momentul în care Freddie v-a prezentat piesa Bohemian Rhapsody, primul single care a ajuns pe locul 1 în topuri?
Brian May: Da. Era compusă în mare parte. Scrisese partitura pe un caiet de muzică al tatălui său. Și textul era aproape gata, și avea în minte imaginea finală.

Reporter: V-ați dat seama că aceasta era opera de artă a lui Freddie?
Brian May: Nu… Aveam deja piese precum „My Fairy King” și „The March Of The Black Queen”, care erau compoziții complexe. Știam că „Bohemian Rhapsody”este o piesă bună, dar nu ne-am gândit că e capodopera lui. Nici măcar nu l-am întrebat despre ce e vorba în text, iar el nu ne-a spus niciodată. Fiecare avea propria teorie despre ce înseamnă textul. Asta mi-a plăcut foarte mult la Freddie: nu spunea niciodată despre ce este o piesă, îi lăsa pe ceilalți să se regăsească în text.
Reporter: Unii fani consideră că tu ești rockerul din Queen. E o percepție greșită?
Brian May: În mare parte e adevărat, dar ați fi surprinși de unde vin anumite riff-uri.

Reporter: În Autobiografia ta, ai mărturisit că ai suferit de depresie în perioada în care a fost compus albumul „A Night At The Opera”…
Brian May: A fost o perioadă foarte tensionată. Au fost și momente în care am râs, dar au fost și conflicte puternice. Asta s-a întâmplat pentru că fiecare avea o viziune diferită despre viitorul trupei. E ca atunci când patru artiști diferiți încearcă să picteze pe aceeași pânză. Nu e o situație ușoară. Mai întâi te lupți ca piesa ta să fie inclusă pe album, apoi lupți ca piesa ta să fie așa cum ai gândit-o tu. În același timp, ești conștient că piesa ta poate atinge potențialul maxim doar atunci când toată trupa contribuie. Așa că ești obligat să vezi cum se transformă piesa ta… E un proces înfricoșător. Cele mai grele momente au fost acelea când aveam impresia că nu sunt auzit.
Reporter: Erai cel care ceda într-un conflict?
Brian May: Ocazional, țipam unii la alții, dar de cele mai multe ori puneam piciorul în prag. Sunt o persoană foarte perseverentă.

Reporter: Te-ai împăcat cu tatăl tău în 1978, după ce te-a văzut cântând la Madison Square Garden din New York.
Brian May: Da, mi-am adus părinții la acel concert și i-am cazat la hotelul Plaza. Le-am spus: „Puteți comanda orice, suntem bogați!”, ceea ce nu eram. Apoi, după ce au văzut concertul, tatăl meu mi-a spus: „OK, înțeleg acum”. Adevărul este că și el trecuse printr-un proces similar. Era un pianist foarte bun, dar a fost obligat să-și găsească o slujbă bună pentru a întreține familia. Așa că mi-a spus: „Tu faci ceea ce mi-aș fi dorit să fac eu în viață, probabil din cauza aceasta mi-a fost mai greu să accept”. A fost o mărturisire importantă pentru relația noastră. Fie că recunoaștem sau nu, avem nevoie de consimțământul părinților noștri, iar dacă nu-l primim e greu să mergem înainte.
Reporter: Au fost perioade când excesul a pus stăpânire pe viața voastră, în special cât ați stat la Munchen…
Brian May: Oh, da. În Munchen aproape că ne pierduserăm mințile. Conștient sau inconștient, ne-am sacrificat pe altarul Excesului și ne-am făcut mult rău. Munchen este un oraș minunat, dar este un loc unde te pierzi ușor în fantezii.
Reporter: Părerea generală era că Freddie și Roger sunt adevărați playboys, în timp ce tu și John erați mai liniștiți. E ceva adevăr aici?
Brian May: Este… Eu și John eram puțin diferiți, niciunul dintre noi nu se încadra în imaginea de rock star.

Reporter: Ai spus la un moment dat despre Freddie: „Și-a jucat rolul, iar la final rolul a devenit viața lui”.
Brian May: Da. Freddie a pictat o imagine și a pășit în ea. În realitate, Freddie s-a autofabricat. La început era un foarte bun solist, dar nu își controla vocea. Asta s-a întâmplat mai târziu, când s-a auzit cântând în studio și a devenit foarte critic cu sine. Avea talent, fără niciun dubiu. Dar pentru el a fost o călătorie importantă în care a trebuit să învețe cum să-și folosească vocea. Uneori încă mai sunt șocat când îi ascult vocea pe înregistrări.
Reporter: Michael Jackson a declarat că a fost inspirat de albumul „Hot Space” (1982) atunci când a compus „Thriller”.
Brian May: Ne întâlneam des cu Michael. El și Freddie se înțelegeau foarte bine, petreceau timp împreună, discutau despre muzică, schimbau idei, chiar și piesa „State Of Shock” pe care Michael a înregistrat-o cu Mick Jagger până la urmă. Deși Michael era privit ca un star pop, în mintea lui era un star rock. Iubea rock-ul, de aceea i-a invitat pe Eddie Van Halen și pe Slash să cânte pe albumele lui. Apropo de „Hot Space” multă lume a urât acest album, doar câtorva oameni le-a plăcut. Majoritatea au considerat că noi am trădat un principiu când am făcut acel album care avea multe influențe disco.

Reporter: Marele hit de pe acest album a fost „Under Pressure”, colaborarea cu David Bowie, pe care tu ai descris-o ca o bătălie a orgoliilor.
Brian May: N-a fost ușor pentru că toți eram niște prețioși… iar David era foarte… convingător. Freddie și David aveau multe conflicte. Dar acestea sunt lucrurile care se întâmplă în studio, atunci când apare scânteia și de aceea rezultatul este atât de bun.
Reporter: La ce te referi când spui că aveau conflicte?
Brian May: Erau lucruri subtile. De exemplu, cine ajunge ultimul la studio. Era și minunat și teribil în același timp…

Reporter: A fost trupa pe punctul de a se despărți când trăia Freddie?
Brian May: Desigur. eram în pericol de a sparge trupa mereu. De fiecare dată când făceam un album eram pe punctul de a ne despărți din cauză că nu eram de acord cu direcție pe care urma să o ia trupa. Fiecare a părăsit trupa la un moment dat, dar de fiecare dată s-a întors. Conflictele nu erau niciodată de natură personală. Întotdeauna subiectul de ceartă era muzica și asta pentru că ne păsa foarte mult.
Reporter: A fost Live Aid din 1985 cel mai bun moment al lui Freddie?
Brian May: A fost. Freddie s-a ridicat la înălțimea momentului. Era deja un maestru în comunicarea cu un stadion plin. Nu voi uita niciodată atmosfera de la „Radio Ga Ga”, „We3 Will Rock You” și „We Are The Champions”.

Reporter: În acele 20 de minute, Queen a devenit mai mare decât oricând
Brian May: Cred că am devenit cunoscuți la nivel global fără să ne dăm seama.
Reporter: După ce a murit Freddie, ai simțit nevoia să te îndepărtezi de muzică?
Brian May: A fost ceva complex. A fost suferință. În astfel de situații, te încearcă tot felul de emoții nepotrivite. În primul rând, eu și Roger chiar ne-am îndepărtat de muzica trupei. Aproape că am fugit de ea. Era ceva de genul: „OK, am făcut parte din Queen, dar acum trecem la o nouă etapă a vieții noastre”. Așa că amândoi ne-am implicat în proiecte solo. Eu am susținut două turnee mondiale lungi, iar când acordam interviuri nu voiam să vorbesc despre Queen. Mă prefăceam că nici nu a existat.

Reporter: John Deacon s-a retras din muzică în 1997 și nu a avut niciun rol în reuniunile trupei Queen…
Brian May: Adesea mă gândesc la John pentru că în ultima vreme nu ne-am mai văzut. Nu vorbim pentru că asta este alegerea lui. Dar mă întreb adesea ce mai face…
Reporter: Te-ai gândit vreodată să te retragi din muzică?
Brian May: Oh, nu. E teribil să ieși la pensie sau să te retragi. Am văzut că altora li se întâmplă acest lucru atunci când nu mai au motivație. Este groaznic. Sunt sigur că eu voi munci până în ziua în care voi muri.