Călin Goia, solistul Voltaj: „Organizatorii de la Viena nu au fost foarte deschişi cu noi“

0
39

Foto: TVR
Foto: TVR

Articol preluat din Adevărul
Proaspăt întorşi în ţară, reprezentanţii României la Eurovision 2015, membrii trupei Voltaj, au fost astăzi prezenţi în studioul emisiunii „Se zice că…“, de la TVR 1. Alături de ei, în platou, s-au mai aflat Liana Stanciu, şefa delegaţiei României la Viena, compozitorii piesei „De la capăt/ All Over Again“, Iuliana Marciuc, producătorul Eurovision 2015 România, Andrei Leonte, care a făcut parte din backing-vocals, şi compozitorul Horia Moculescu.
După clasarea pe cea de-a 15-a poziţie, Călin Goia şi Liana Stanciu au făcut dezvăluiri, în premieră, despre neînţelegerile care au avut loc la Viena între Voltaj şi organizatorii concursului Eurovision 2015. Astfel, Călin Goia, solistul trupei Voltaj, a explicat că organizatorii de la Viena nu au fost foarte primitori cu România, iar multe dintre cerinţele lor nu au fost luate în seamă.
„Am învăţat foarte multe lucruri acolo (la Eurovision – n.red), dar cei de la Viena nu au fost foarte deschişi cu noi. La prima repetiţie ne-am trezit fără grafică, iar asta a fost vina lor (a organizatorilor –n.red). Noi am respectat tot ce ni s-a zis, dar, cu toate acestea, la prima repetiţie nu am avut decorul, la cea de-a doua la fel, iar înainte de semifinală tot nu erau toate lucrurile rezolvate“, a mărturisit Călin Goia.
Solistul a explicat şi cum ar fi trebuit să arate, de fapt, decorul României de la Eurovision: „Acele valize de pe scenă trebuiau să aibă un spot luminos, trebuia să avem umbre, care să sugereze trecerea zilelor, iar pozele copiilor trebuiau să curgă pe sub noi. Le-am făcut un filmuleţ demonstrativ, ca exemplu, dar în final, asta a fost ceea ce au făcut ei. De asemenea, am cerut o repetiţie fără formaţie pentru a vedea cum ne-au aşezat grafica şi luminile, dar nu ni s-a răspuns la mail“.
Liana Stanciu, care a făcut parte pentru a doua oară din delegaţia României la Eurovision, a întărit spusele lui Călin Goia, declarând că au fost trimise foarte multe mesaje organizatorilor, dar la multe dintre ele nu au primit niciun răspuns. „Noi am trimis foarte multe mesaje, dar, de cele mai multe ori, erau mici schimbări, cu care ne mulţumeam pe moment, dar, în rest, ni se tot repeta că (schimbările majore – n.red) vor veni. Am trimis foarte multe mail-uri, la unele ni s-a răspuns, la foarte multe, nu“, a explicat aceasta. „Ceea ce s-a întâmplat pe scenă la Estonia, în materie de grafică am cerut şi noi, dar ne-au spus că nu mai este timp“, a completat Liana Stanciu. Mai mult decât atât, aceasta a declarat că nu poate înţelege de ce România a fost tratată la Viena de parcă ar fi venit dintr-o ligă diferită: „Suedia a avut o grafică impusă. Nu înţeleg de ce noi suntem trataţi de parcă am fi din ligi diferite“.
Deşi compozitorul Horia Moculescu, care a urmărit competiţia cântecului european din ţară, a susţinut că diaspora nu a votat pentru România, acesta a fost contrazis de Călin Goia, dar şi de Liana Stanciu. „Românii din diaspora ne-au votat, ei şi-au făcut datoria. Toate aceste date sunt publice, mai mult, românii se plâng şi pe Facebook. Românii ne-au votat, dar dacă juriul te pune pe locul 25, este normal să te clasezi mai jos“, a spus Călin Goia, care a fost de părere că unele piese au fost concepute special pentru Eurovision.
Cu toate că a fost de părere că „nu este bine să comentăm un eveniment care a avut loc“, Horia Moculescu a mai spus că regulamentul de la Eurovision este prost şi s-a declarat mândru de poziţia ocupată de trupa Voltaj în finala Eurovision 2015. „Fiecare ţară ar trebui să-şi adapteze regulamentul aşa cum vrea. Eu când l-am auzit pe Călin cântând, am crezut că toţi ceilalţi concurenţi falsează. Eu nu sunt supărat că au ieşit pe locul 15, din 40 de ţări înscrise. Dar, dacă aş fi fost la Viena, m-aş fi bătut cu toţi pentru inechitate“, a conchis compozitorul Horia Moculescu.
Cât despre piesa „De la capăt / All Over Again“, cu care Voltaj a participat la Eurovision 2015, Căiln Goia a mărturisit că melodia a fost compusă în toamna anului trecut, fără intenţia de participa cu ea la selecţia naţională pentru Eurovision 2015: „Noi ne-am înscris la Eurovision pentru mesaj, am compus piesa în toamnă şi nu ne gândisem atunci că vom merge cu ea la Eurovision. Textul piesei în limba engleză a avut nouă autori, muzica cinci compozitori, iar textul în română, şapte“. Dacă textierii şi compozitorii piesei cu care Voltaj a mers la Eurovision 2015 au fost români, Călin Goia a aflat că melodia Rusiei, ţară clasată pe locul doi, a fost compusă de un suedez.
La rândul său, Iuliana Marciuc, producătorul României pentru Eurovision 2015, a explicat că, la noi în ţară, competiţia cântecului european nu este un fenomen, aşa cum se întâmplă în afară: „Eurovisionul înseamnă, dincolo de experienţă şi de poveste, un fenomen în alte ţări. La noi nu se poate vorbi despre un fenomen atât timp cât Voltaj este întâmpinată la aeroport de o mână de oameni. Totuşi, poate aici greşeste şi Televiziunea Română, poate anunţă prea târziu piesa care ne va reprezenta la Eurovision. La anul, preselecţia naţională trebuie să aibă loc mai devreme decât cea de anul acesta, care a fost pe 8 martie“. Marciuc a mai spus că la Viena, delegaţia României a întrebat de ce Voltaj a fost ultima trupă care a intrat pe covorul roşu: „Ni s-a spus că din motive ce ţin de cazare“. „Iar noi am îngheţat de frig, timp de 40 de minute, aşteptând să intrăm pe covorul roşu“, a completat şi Liana Stanciu.
Cu toate că vienezii nu au oferit o primire foarte călduroasă României, iar multe dintre cerinţele noastre nu au fost luate în seamă, iar rezultatul a fost, poate, sub aşteptări, Călin Goia a vorbit cu foarte multă plăcere despre experienţa de la Eurovision: „A fost acolo, la Viena, o armată întreagă de jurnalişti şi o armată întreagă de oameni în spatele scenei. A fost un sunet extraordinar, totul a fost foarte frumos. Energia  românilor am simţit-o pe toată durata şederii noastre la Viena. Toată lumea era mândră de noi“. Mai mult, Călin Goia, a declarat, în exclusivitate, că trupa Voltaj este dispusă să ofere „consiliere absolut gratuită“ celui care va reprezenta România la Eurovision 2016. Totodată, Voltaj a primit două solicitări de concerte din partea Austriei, dar şi din Islanda, cu toate că ţara nu a oferit niciun punct României în finală.
sursa: Adevărul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here